Screening oftalmologic în grădinițele din București – peste 370 de copii descoperiți cu afecțiuni de vedere nediagnosticate

În multe grădinițe din București, în perioada cuprinsă între septembrie 2024 și iunie 2025, s-a desfășurat un program de screening oftalmologic, iar testările au vizat aproximativ 3.000 de preșcolari, cu vârste între 3 și 6 ani.

image

Dintre aceștia, 372 de copii au fost identificați cu probleme de vedere care necesitau investigații suplimentare și intervenție medicală de specialitate.

„Am vrut să aducem oftalmologia cât mai aproape de copii – într-un mediu prietenos și familiar. Așa am reușit să-i testăm direct în sălile de clasă, într-un mod non-invaziv, eficient și accesibil”, explică Rareș Ciubotaru, director executiv Infosan și coordonatorul campaniei.

image

Verificările au fost efectuate direct în sălile de clasă, în cadrul unui demers medical cu caracter preventiv. Părinții au fost informați cu privire la rezultatele screeningului și au primit recomandări pentru eventuale consulturi oftalmologice.

Copiii nu știu să spună că nu văd

Potrivit medicilor implicați în campanie, problemele de vedere la copiii mici sunt dificil de depistat fără examinări de rutină, în condițiile în care cei mici nu pot verbaliza clar dificultățile întâmpinate. În lipsa unor simptome evidente, afecțiunile oftalmologice rămân frecvent nedescoperite, iar riscurile se pot agrava.

„Problemele de vedere la copii sunt silențioase. Tocmai de aceea, insistăm ca evaluările oftalmologice să fie făcute anual, chiar dacă nu există semne clare. Pentru că, în lipsa tratamentului la timp, consecințele pot fi severe – de la dificultăți de învățare până la pierderea ireversibilă a vederii”, avertizează Dr. Andreea Ciubotaru, director medical Infosan și vicepreședinte al Societății Române de Strabologie și Oftalmopediatrie.

image

Specialiștii atrag atenția că lipsa tratamentului la vârste fragede poate duce la complicații serioase, inclusiv la pierderea parțială sau totală a vederii. În acest context, screeningul oftalmologic periodic este considerat esențial, chiar și în absența semnelor clinice evidente.

Studiu 6 din 10 părinți nu își duc copiii la oftalmolog

Un studiu realizat în parteneriat cu o companie de cercetare la finalul anului 2024 a indicat că doar 4 din 10 părinți români și-au dus copiii la un control oftalmologic în ultimele 12 luni. Restul fie nu au considerat necesar, fie nu au avut acces la servicii medicale specializate.

Motivațiile părinților care au apelat la un oftalmolog au fost:

  • verificarea dezvoltării normale a vederii (52%);
  • simptome vizibile sau comportamente suspecte (27%);
  • antecedente familiale de afecțiuni oculare (18%).

Datele mai arată o discrepanță între urban și rural, părinții din orașe fiind mai înclinați să acceseze servicii de prevenție. Intenția de a merge la control oftalmologic este mai mare în rândul părinților cu copii sub 12 ani.

Reține că 80% dintre afecțiunile oculare pot fi prevenite!

Conform statisticilor internaționale, până la 80% dintre bolile oculare pot fi prevenite sau tratate cu succes dacă sunt depistate suficient de devreme. În România, însă, controalele oftalmologice periodice nu sunt incluse în schemele obligatorii de evaluare medicală pentru copii, iar accesul în comunitățile vulnerabile este limitat.

Programe precum cel desfășurat în grădinițele din București pot oferi o soluție parțială, dar specialiștii subliniază că este nevoie de politici publice care să încurajeze și să finanțeze evaluările oftalmologice de rutină încă din primii ani de viață.

@arhivă

Editor: Raluca Toma



Recente

ramai confortabila ramai eleganta tendinte obligatorii in materie de incaltaminte de iarna pentru femei jpg
femeie eleganta sarbatori craciun 17597 jpg
Supa cu afumatura  Sursa foto shutterstock 1780012733 jpg
Rulada gem de caise  Sursa foto shutterstock 2076683032 jpg
CLICKPENTRUFEMEI amanda vick ohWf6YuzOQk unsplash jpg
Peste pe pat de varza  Sursa foto shutterstock 2363702885 jpg
Armonizarea facială cum îți poți îmbunătăți trăsăturile într un mod natural și echilibrat jpg
7e1f67ad18e7a1162149c30d2c7eab02 png
Imagine1 png
Rulada cu gem de fructe de padure  Sursa foto shutterstock 1744930400 jpg
femeie care se da cu parfum jpg
young woman with christmas present by christmas tree (1) jpg
trucuri pentru machiajul ochilor rezistent jpg
Varza a la Cluj  Sursa foto shutterstock 506811040 jpg
craciunite 1 jpg
portrait santa claus having christmas drink jpg
Idei practice pentru renovarea bucătăriei   spații mici, rezultate mari jpg
Rulada braziliana  Sursa foto shutterstock 192814724 jpg
Cum sa iti pastrezi parul hidratat iarna aceasta jpg
Cum să faci față petelelor dificile de pe plita pe gaz jpg