Ardei umpluţi şi pâinici crocante

1 78123 original jpg jpeg

E o reţetă savuroasă, care se prepară uşor. Combinaţia de ingrediente îţi va încânta simţurile!

Dificultate mediePreparare 2 h4-5 PORŢII

Ai nevoie de

Pentru umplutură

10 ardei graşi

500 g carne de porc tocată

150 g orez

2 ouă

1 lingură muştar

cimbru proaspăt

1 ceapă tăiată mărunt

ulei

sare

piper

foi de dafin

1 lingură pesmet

Pentru sos

5-6 roşii

1 ceapă tăiată mărunt

foi de dafin

1 lingură ulei

50 ml suc de roşii

sare

Pentru chifle

500 g făină

25 g drojdie proaspătă

250 ml apă călduţă

zahăr

sare

rozmarin, după gust

Mod de preparare

Pasul 1

Speli ardeii, le tai codiţele, pe care le păstrezi, apoi le îndepărtezi nervurile şi seminţele. Într-un vas amesteci carnea tocată, pesmetul, orezul, ceapa, muştarul, ouăle, apoi adaugi sare, piper şi cimbru, după gust. Cu această compoziţie umpli ardeii.

Pasul 2

Separat, într-o tavă, tai roşiile cubuleţe, adaugi ceapa mărunţită, uleiul, sucul de roşii şi sarea. Pui foi de dafin, după gust.

Pasul 3

Peste sosul de roşii aşezi ardeii umpluţi şi îi acoperi cu căpacul păstrat. Îi dai la cuptor aproximativ 60 de minute.

Pasul 4

Pentru chifle, amesteci drojdia cu puţină apă călduţă, făină şi zahăr. Laşi la crescut. Între timp, cerni făina în care pui maiaua, restul de apă şi sare. Frămânţi bine şi laşi la crescut. Presari făină pe o planşetă, rupi bucăţele din aluat, mai frămânţi puţin şi formezi pâinicile mici pe care le asezonezi cu rozmarin. Le dai la cuptor, la foc potrivit, aproximativ o oră.



Recente

Bruschete cu feta si rosii  Sursa foto shutterstock 710944210 jpg
little children using new technologies jpg
Budinca cu orez si stafide  Sursa fogto shutterstock 2375644625 jpg
Rulada de pui cu parmezan  Sursa foto shutterstock 1086425381 jpg
clickpentrufemei ro (1) jpg
Briose cu ciocolata si orez expandat  Sursa foto shutterstock 2227833871 jpg
Capusa piele jpg
Supa rece  Sursa foto shutterstock 2573808521 jpg
Cheesecake cu cafea si ciocolata  Sursa foto shutterstock 1005893962 jpg
Salata sfecla  Sursa foto shutterstock 2411451133 jpg
Cum arată pielea după trei zile în apa Mării Moarte a Transilvaniei png
64 65 shutterstock 1071371528 jpg
digital lavender interior design jpg
Tort malai si portocale  Sursa foto shutterstock 587517440 jpg
clickpentrufemei ro png
Bruschete cu avocado  Sursa foto shutterstock 183151442 jpg
Tort de ciocolata  Sursa foto shutterstock 2473905097 jpg
shoulder hand unrecognizable person stretched forward begging help jpg
Bruschete cu branza  Sursa foto shutterstock 2426555811 jpg
Grifid Hotels  Infinity Pool View jpg