Budincă de cartofi cu carne

1 69531 original jpg jpeg

Cartofii noi sunt delicioşi în orice preparat, cu atât mai mult într-o budincă, alături de carne de curcan, cu sos de iaurt şi usturoi.

Ingrediente

1 kg cartofi noi1 kg carne curcan dezosatăuleibusuiocsarepiper

Pentru sos

5 căţei usturoi

2 linguri ulei

400 g iaurt cremos

1 linguriţă zeamă de lămâie

1 legătură pătrunjel

sare

piper

200 g caşcaval răzuit

Preparare

Pui iaurtul la scurs. Speli bine cartofii şi îi fierbi în coajă,în apă cu sare. Îi laşi la scurs. Zdrobeşti usturoiul,torni ulei în fir subţire şi la fel procedezi şi cu zeama de lămâie. Încorporezi iaurtul şi amesteci până când sosul devine pufos. Potriveşti de sare şi piper şi adaugi verdeaţa şi caşcavalul. Ungi cu puţin ulei o formă termorezistentă în care aşezi carnea de curcan dată cu sare şi piper. Acoperi tava cu folie şi laşi aproximativ o oră,apoi scoţi folia.

Torni sosul de iaurt atât cât să acoperi toată carnea. Dai cartofii printr-un amestec de ulei cu sare şi piper,după gust,şi îi aşezi în tavă. Dai la cuptor până când carnea este bine făcută,iar cartofii se rumenesc. Serveşti mâncarea caldă,decorată cu frunze de busuioc.



Recente

Frigarui cu carne de porc  Sursa foto shutterstock 404728846 jpg
GUINNESS WORLD RECORDS CHALLANGE png
Prajiturea cu prune  Sursa foto shutterstock 2450689897 jpg
Salata de cartofi  Sursa foto shutterstock 2454390477 jpg
clickpentrufemei ro   Coastal Chic – garderoba ta capsulă de vacanță și cele mai dorite genți de plajă ale sezonului imag principala jpg
ce transforma vizita intr o cafenea mica in obicei recurent jpg
Desert cu prune  Sursa foto shutterstock 2501332815 jpg
Cartofi cu ciuperci  Sursa foto shutterstock 1140146435 jpg
front view cute family having special moment together jpg
Sendvisuri cu inghetata trase in ciocolata  Sursa foto shutterstock 2458998633 jpg
1783592905 xWz3 jpg
Placinta fara coacere  Sursa foto shutterstock 1673727172 jpg
Minitarte cu mango  Sursa foto shutterstock 1633352872 jpg
cina in familie gradina vara jpg
Placinta cu pui si branza  Sursa foto shutterstock 266438579 jpg
clickpentrufemei ro maxeylash JNuPhasKGbU unsplash jpg
Budinca de orez cu stafide si alune  Sursa foto shutterstock 617875103 jpg
Shakshuka cu ceapa vrede si spanac  Sursa foto shutterstock 2159276213 jpg
Tarta cu stafide si cumale  Sursa foto shutterstock 2221893461 jpg
retete chiftele jpg