Pâine sănătoasă făcută în casă

1 66616 original jpg jpeg

Dacă ai gustat pâine făcută în casă, sigur ţi-ai dat seama de gustul cu totul diferit şi deosebit faţă de frazela din comerţ. Încearcă măcar o dată pe lună să faci câteva pâini împreună cu cei dragi. Copiii vor fi încântaţi să ajute la frământat şi vor mânca o pâine fără aditivi.

Pentru 3 pâini de mărime medie făcute în casă ai nevoie de:

3 pahare apă

1 cub drojdie

½ linguriţă zahăr

1 praf de sare

1 kg făină cât cuprinde (opţional amestec de făinuri-secară,albă,neagră,dar nu mai mult de 40% din oricare dintre ele)

ulei de măsline

oregano,opţional

seminţe de floarea-soarelui,de dovleac,de in,opţional

Preparare pâine în casă:

1. Încălzeşti puţin apa,dizolvi în ea drojdia,apoi o amesteci cu zahărul,sarea şi făina până când făina absoarbe toată apa.

2. Frămânţi bine şi laşi la dospit aluatul acoperit cu un ştergar,în loc călduros,timp de 30 de minute. După ce îşi dublează volumul,adaugi seminţele,dacă nu vrei ca pâinea să fie simplă,mai frămânţi puţin aluatul şi-l împarţi în trei.

3. Aşezi pâinicile în tava tapetată cu hârtie de copt. Le mai laşi la dospit alte 30 de minute,apoi le crestezi cu cuţitul,le stropeşti cu ulei de măsline şi presari oregano,dacă doreşti. Poţi pune seminţe şi deasupra lor.

4. Nu e nevoie să preîncălzeşti cuptorul. Aprinzi focul imediat înainte de a pune pâinile la cuptorşi fixezi focul pe treapta cea mai mică. Le laşi la rumenit,le laşi la răcit,apoi le păstrezi învelite într-un ştergar sau în hârtie şi o pungă încăpătoare,pentru a se frăgezi,altfel devin tari.



Recente

Frigarui cu carne de porc  Sursa foto shutterstock 404728846 jpg
GUINNESS WORLD RECORDS CHALLANGE png
Prajiturea cu prune  Sursa foto shutterstock 2450689897 jpg
Salata de cartofi  Sursa foto shutterstock 2454390477 jpg
clickpentrufemei ro   Coastal Chic – garderoba ta capsulă de vacanță și cele mai dorite genți de plajă ale sezonului imag principala jpg
ce transforma vizita intr o cafenea mica in obicei recurent jpg
Desert cu prune  Sursa foto shutterstock 2501332815 jpg
Cartofi cu ciuperci  Sursa foto shutterstock 1140146435 jpg
front view cute family having special moment together jpg
Sendvisuri cu inghetata trase in ciocolata  Sursa foto shutterstock 2458998633 jpg
1783592905 xWz3 jpg
Placinta fara coacere  Sursa foto shutterstock 1673727172 jpg
Minitarte cu mango  Sursa foto shutterstock 1633352872 jpg
cina in familie gradina vara jpg
Placinta cu pui si branza  Sursa foto shutterstock 266438579 jpg
clickpentrufemei ro maxeylash JNuPhasKGbU unsplash jpg
Budinca de orez cu stafide si alune  Sursa foto shutterstock 617875103 jpg
Shakshuka cu ceapa vrede si spanac  Sursa foto shutterstock 2159276213 jpg
Tarta cu stafide si cumale  Sursa foto shutterstock 2221893461 jpg
retete chiftele jpg