Tipsuri şi exerciţii pentru un fund rotund şi ferm

1 71504 original jpg jpeg

Un trup tonifiat şi ferm nu se obţine prin dietă, asta e clar! Trebuie să faci sport, ca să ai un fund rotund şi ferm, aşa cum îţi doreşti.

Când spunem sport nu ne referim la şedinţe de alergatspeciale pentru competiţii,pRecum sunt maratoanele. Există unele exerciţii simplu de practicat acasă,care nu necesită un echipament deosebit. Trebuie doar să-ţi rezervi puţin timp pentru a le executa,cât mai corect,ca să obţii maximum de beneficii pentru corp,mai ales pentru posterior.

Să ştii că nu este de ajuns să te îmbraci în blugi,ca să arăţi bine. Un trup sculptat amonios şi ferm ascunde în spate multe ore de exerciţii fizice. Iată câteva dintre cele care te ajută să te mândreşti cu un fund tonifiat şi de invidiat.

Podul,stând pe spate

Ca să execuţi corect acest exerciţiu,întinde-te pe spate,cu picioarele îndoite la 90 de grade,având genunchii depărtaţi şi tălpile pe podea. Lasă capul pe sol,la fel şi gâtul,umerii şi braţele,pe care le întinzi pe lângă corp.

Încordează-ţi fesele şi ridică fundul de pe podea,cât de sus poţi,apoi ridică piciorul drept şi atinge cu el genunchiul stâng. Pune piciorul drept înapoi pe podea,ţinând în continuare fundul ridicat. Execută o mişcare identică folosind celălalt picior. Stai în poziţie cât de mult poţi.

Scândurică într-un picior

Exerciţiul se numeşte plank şi,ca să-l faci,trebuie să stai sprijinită cu vârfurile picioarelor şi cu antebraţele de podea,menţinând picioarele,spatele şi gâtul perfect aliniate. Ridică,pe rând,câte un picior,ţinându-l perfect drept.

Mişcarea se produce doar din şold şi te ajută să ai un fund mai ferm prin faptul că îţi încordezi fesele. Piciorul trebuie ridicat încet,pentru ca muşchii să fie lucraţi eficient,şi menţinut în poziţie aproximativ 45 de secunde.

Plank într-o mână

Tot din poziţia scândurică,încordează-ţi fesele şi ridică braţul drept pe lângă corp,spre înapoi,până când îţi poţi atinge spatele,după care schimbi mâna. Este indicat să faci aceste exerciţii în trei serii de câteva opt exerciţii cu mâna stângă şi alte trei a câte opt cu mâna dreaptă.

Din aceeaşi poziţie,mai poţi executa un exerciţiu,extem de util cand vine vorba despre tonifiatul fundului.Trebuie să stai în poziţie plank şi să întinzi un braţ  faţă şi piciorul opus braţului în spate. Tot corpul trebuie să fie încordat tot copul.



Recente

beautiful sexy woman model lady with red lips black elegant dress sitting sofa near gray wall jpg
sfintii constantin si elena jpeg
4652019 jpg
Varste jpg
woman yawning office jpg
family moving using boxes jpg
zi cu energie (1) jpg
portrait beautiful happy cute sexy brunette woman with red lips wide classic pants holding plastic coffee cup white background jpg
kelly sikkema Hl3LUdyKRic unsplash jpg
attractive young man using digital tablet with modern metal pendant jpg
3505490 jpg
kaboompics colorful 791927 1920 jpg
thumbnail 800x600 png
nadine rupprecht lRmT2rB0O94 unsplash jpg
guille alvarez IcI3FizU9Cw unsplash jpg
shutterstock 2467088781 jpg
60 61 shutterstock 2705951419 jpg
woman decorating easter eggs jpg
d8874dbb 067e 48ea 8552 1f1a3afca57c jpg
5593 jpg