Ținea atât de mult la mașina lui, încât a fost înmormântat în ea!

Ce să nu-ți placă la o mașină Mercedes Benz? Are un design modern, finisaje de lux, lucruri pe care le știa prea bine și Tshekede Pitso, care n-a vrut să se despartă de automobilul său preferat nici pe lumea cealaltă.

image

În martie 2020, un om de afaceri și politician sud african, pe nume Tshekede Pitso, a parcurs ultimul său drum în Mercedesul său, ne informează News 24. Se pare că omul era atât de obsedat de acest brand de mașini, încât, la un moment dat, a avut o flotă întreagă de asemenea exemplare, ne relatează fiica lui, Sefora Letswaka, în The Guardian.

Aceasta susține că tatăl el a fost nevoit să-și vânda colecția de mașini când întreaga sa familia a dat de greu, însă a reușit să cumpere apoi un E500 la mâna a doua. Iar când mașina s-a stricat, Tshekede se simțea fericit stând numai la volan și ascultând radioul.

„El ne-a spus că, atunci când va veni vremea, își dorea să fie înmormântat în ea. L-am ascultat și i-am îndeplinit dorința, cu speranța că tata e fericit acolo und se află acum”, a explicat fiica decedatului.

Înmormântarea a avut loc la începutul pandemiei, în martie 2020, însă COVID-19 n-a fost singurul lucru care a complicat situația. Directorul unei firme funebre, Thabiso Mantutle, a recunoscut că dorința pe care a avut-o familia decedatului n-a fost deloc simplu de îndeplinit.

Acesta a precis că, pentru a putea îngropa o mașină în pământ, a fost nevoie de o groapă imensă, făcută cu ajutorul unui escavator. După care a fost construită o rampă pe care să fie lăsată în jos mașina, și, poate mai important decât orice alt aspect, a fost nevoie de obținerea unei autorizații speciale pentru asemenea înmormântare.

În ziua înmormântării, oamenii de pretutindeni au venit ca să vadă cum se poate înmormânta cineva într-o mașină. Mai mult, oamenii l-au putut vedea pe Tshekede Pitso la volanul mașinii lui înainte de-a ajunge la cimitir. Cum a fost posibil? Politicianul a fost așezat la volanul mașinii și condus prin oraș, până la cimitir. Se pare că Pitso a fost extravagant toată viața lui, dar și după ce a murit.

Cu toate că sunt mulți care consideră o asemenea înmormântare ciudată, Tshekede Pitso n-a fost singurul care a plecat la cele veșnice la volanul mașinii sale. În 1977, femeia de afaceri Sandra Ilene West a fost înmormântată în mașina sa, un Ferrari din 1964, în San Antonio, Texas, ne relatează The New York Times.

Iar, în 1989, Aurora Schuck din Cuba, și-a început odihna eternă în decapotabila roșie Cadillac Eldorado din 1976, în Aurora, Indiana. Iar Lonnie Holloway, din Carolina de Sud, a avut aceeași ultimă dorință. A fost înmormântat în 2009 în mașina sa Pontiac Catalina din 1973.

Foto - Shutterstock



Recente

Foto 1 Shutterstock 1920x1080 png
Tocanita de varza  Sursa foto shutterstock 2248605665 jpg
e1d0909921f538fdf9efa0d96df44816c2 jpg
e135d47c8ed30af3957617f9a6468e9420 jpg
Placinta cu branza  Sursa foto shutterstock 2417697867 jpg
young woman drinking juice home jpg
Varza calita  Sursa foto shutterstock 1950813991 jpg
CLICKPENTRUFEMEI louis hansel h39GHaRssNo unsplash jpg
carucior lorelli 12 png
e10ab0050a558ac29bbc9a0b83ecf804e0 jpg
Papansi cu dulceata de fructe de padure  Sursa foto shutterstock 1098286757 jpg
CLICKPENTRUFEMEI kowon vn R3KYh1a3xfU unsplash jpg
Chiftele in sos picant  Sursa foto shutterstock 347885708 jpg
Plitele electrice și rolul lor în păstrarea substanțelor nutritive din alimente jpg
Fursecuri nuci cu crema  Sursa foto shutterstock 558061027 jpg
Cuptorul electric aliatul modern care îți schimbă felul în care gătești jpg
femeie iarna jpg
Chiftele in sos dulce acrisor  Sursa foto shutterstock 2266512437 jpg
femeie gateste jpg
young woman drinking juice home jpg