3 motive să vizitezi Mangalia

1 51851 original jpg jpeg

Al doilea oraş ca importanţă al litoralului Mării Negre, Mangalia are aceeaşi vârstă cu Tomisul. Asemănător cu alte staţiuni, oraşul are puncte de atracţie unice în ţară.

Oraşul de sub mare

Jumătate din vechea cetate grecească Callatis întemeiată în secolul al VI-lea î.e.n. şi portul ei sunt acum scufundate în mare,posibil din cauza cutremurelor. Arheologii spun că fortăreaţa are aproape două mile în largul mării şi încă două de-a lungul ţărmului actual. Zidurile cetăţii antice încep din dreptul staţiei meteorologice de azi. În apropierea portului turistic,la subsolul unui hotel de patru stele,aveţi ocazia să vizitaţi vestigii ale cetăţii şi să păşiţi pe o stradă antică,care au fost descoperite la extinderea hotelului.

„Esma han Sultan” este cea mai veche geamie din ţară

Dacă ajungi la Mangalia,trebuie să vizitezi geamia „Esma han Sultan”,monument de arhitectură orientală care datează din anul 1525. Geamia se află în centrul Mangaliei. În jurul ei se păstrează pietrele de mormânt ale unui cimitir mahomedan,fragmente din edificiul anticului Callatis şi un sarcofag. Chiar şi astăzi,„Esma han Sultan” funcţionează ca lăcaş de cult şi este vizitată în fiecare an de numeroşi turişti.

Herghelia,un loc cu tradiţie

Situată la trei kilometri de Mangalia,herghelia oferă condiţiile climatice prielnice formării rasei arabe de cai cu calităţi deosebite. De altfel,este şi cea mai mare din sud-estul Europei,având peste 320 de cai de rasă:pursânge arab,semigrei şi ponei. Dacă doriţi să vizitaţi herghelia o puteţi face până în luna septembrie,inclusiv,între orele 10.00 şi 17.00. Un bilet de intrare costă 2 lei pentru elevi şi studenţi şi 10 lei pentru adulţi. Tot aici se află şi un hipodrom de trap şi galop bine amenajat,în incinta căruia se practică echitaţia. O oră de echitaţie costă 50 de lei pe un ponei şi 80 de lei pe un pursânge arab.

Ştiai că...

... herghelia din Mangalia a fost înfiinţată în anul 1926 şi depăşeşte 580 de hectare?



Recente

Frigarui cu carne de porc  Sursa foto shutterstock 404728846 jpg
GUINNESS WORLD RECORDS CHALLANGE png
Prajiturea cu prune  Sursa foto shutterstock 2450689897 jpg
Salata de cartofi  Sursa foto shutterstock 2454390477 jpg
clickpentrufemei ro   Coastal Chic – garderoba ta capsulă de vacanță și cele mai dorite genți de plajă ale sezonului imag principala jpg
ce transforma vizita intr o cafenea mica in obicei recurent jpg
Desert cu prune  Sursa foto shutterstock 2501332815 jpg
Cartofi cu ciuperci  Sursa foto shutterstock 1140146435 jpg
front view cute family having special moment together jpg
Sendvisuri cu inghetata trase in ciocolata  Sursa foto shutterstock 2458998633 jpg
1783592905 xWz3 jpg
Placinta fara coacere  Sursa foto shutterstock 1673727172 jpg
Minitarte cu mango  Sursa foto shutterstock 1633352872 jpg
cina in familie gradina vara jpg
Placinta cu pui si branza  Sursa foto shutterstock 266438579 jpg
clickpentrufemei ro maxeylash JNuPhasKGbU unsplash jpg
Budinca de orez cu stafide si alune  Sursa foto shutterstock 617875103 jpg
Shakshuka cu ceapa vrede si spanac  Sursa foto shutterstock 2159276213 jpg
Tarta cu stafide si cumale  Sursa foto shutterstock 2221893461 jpg
retete chiftele jpg