Cele mai frumoase trasee de mocăniţă din România

1 74317 original jpg jpeg

Mocăniţa este trenul de linie îngustă pe aburi, care circulă în regiunile de munte pentru transportul lemnului şi pasagerilor. Singura mocăniţă funcţională din România este cea care merge din Vişeul de Sus, pe Valea Vaserului, până în Carpaţi, la statţia Coman, foarte aproape de graniţa cu Ucraina.

Mocăniţa este trenul de linie îngustă pe aburi,care circulă în regiunile de munte pentru transportul lemnului şi pasagerilor. Singura mocăniţă funcţională din România este cea care merge din Vişeul de Sus,pe Valea Vaserului,până în Carpaţi,la statţia Coman,foarte aproape de graniţa cu Ucraina.

Există,însă,şi alte trasee de mocăniţă ce au funcţionat în trecut şi care sunt foarte spectaculoase. Iată cele mai frumoase trasee de mocăniţă din România.

Traversează o bună parte din Munţii Apuseni,are 94 km lungime şi este între oraşele Turda şi Abrud,este unul dintre cele mai frumoase trasee de mocăniţă din România. Denumirea de mocăniţă vine de la faptul că unii localnici ai zonei erau cunoscuţi şi ca mocani. Realizată între 1910 şi 1912,Mocăniţa Turda-Abrud a început să funcţioneze în iunie 1912 şi a fost scoasă din uz în 1998.

Cele mai frumoase trasee de mocăniţă din România – traseul Turda-Abrud,traversa zone montane de o extraordinară frumuseţe

În 1956 traseul liniei dintre Turda şi Abrud avea 21 de staţii,din care 4 erau gări (Turda,Baia de Arieş,Câmpeni şi Abrud) şi 17 erau halte,precum Corneşti,Mihai Viteazu,Vidolm,Poşaga,Sălciua,Lupşa,Bistra sau Roşia Montană. Încercări de a redeschide traseul mocăniţei măcar pe câţiva km au fost,cum a fost colaborarea între primăriile Abrud,Gura Roşiei şi Câmpeni şi o asociaţie condusă de un austriac pasionat de trenuri cu aburi. Această colaborare prevedea reabilitarea liniei înguste pe traseul Abrud-Gura Roşiei-Câmpeni,lung de 11 km,traseu special destinat pentru transportarea turiştilor.

Momentan,redeschiderea mocăniţei pe acest traseu este sub formă de proiect cuprins în Master Planul de Transport al României 2015-2030 şi se presupune că va fi un proiect de mare succes pentru zona turistică din Apuseni.

Cele mai frumoase trasee de mocăniţă din România – traseul Sibiu-Agnita,traseu ce se vrea redeschis pentru turism

Un alt traseu de mocăniţă extrem de frumos este şi traseul de cale ferată îngustă Sibiu-Agnita,care până la 1965 ajungea şi la Sighişoara,urcând dealul Apoldului şi legând Podişul Hârtibaciului de Podişul Târnavelor. Traseul cuprinde numeroase obiective turistice din zona Sibiului,precum Biserica Cetate din Daia,Pădurea Guşteriţa,păşuni şi sate istorice ce merită vizitate. Pe viitor se prevede restaurarea unei locomotive cu aburi,precum şi reabilitarea întregului traseu de cale ferată îngustă Sibiu-Agnita-Sighişoara.

Poate cel mai frumos traseu de mocăniţă,aflat în judeţul Hunedoara,a fost desfiinţat în anul 2008,după mai bine de 150 de ani de funcţionare. Este vorba de calea ferată minieră ardeleană,care lega Hunedoara de „Ţinutul Pădurenilor”. Superbul traseu începea de la Castelul Corvinilor şi se oprea la furnalul de la Govăşdia,continuând până la Retişoara. Drumul era pe viaducte,prin tunele,dar şi peste poduri vechi de peste 100 de ani. Printre altele,traseul prevedea trecerea pe cel mai vechi pod curb de cale ferată din România. Chiar dacă era un traseu cu o extraordinară valoare turistică în Hunedoara,calea ferată a fost tăiată şi vândută la fier vechi.

Cele mai frumoase trasee de mocăniţă din România – un traseu mai puţin cunoscut,dar foarte frumos este şi al mocăniţei Moldoviţa-Raşca

Un traseu mai puţin cunoscut,dar extrem de frumos se află pe ruta Moldoviţa-Raşca în Bucovina. Mocăniţa de aici a primit şi denumirea de “hutulcă”,care vine de la faptul că aceasta străbate o zonă locuită de hutuli,minoritate etnică înrudită cu ucrainenii ce trăieşte în puţine zone din Bucovina şi Maramureş. Linia de cale ferată pe care a funcţionat hutulca are doar 10 km şi a fost construită pentru transportul buştenilor,iar în 1909 a fost modificată şi prelungită până la 73 de km. Ceea ce este uimitor este că atât linia,cât hutulca funcţionează ocazional,în week-end şi de sărbători,deoarece nu este foarte cunoscută.

Cu toate acestea,mocăniţa nu a fost scoasă din funcţiune complet în România,mocăniţa maramureşeană Vişeul de Sus-Coman funcţionează şi astăzi,fiind singura locomotivă cu aburi din Europa ce este folosită în scopul pentru care a fost creată,adică transportarea lemnului. Traseul pe care îl străbate este de poveste,trece prin Parcul Naţional „Munţii Maramureşului” şi multe alte locuri de poveste,care te vor uimi,mai ales pe timp de iarnă.



Recente

Sarmale de post  Sursa foto shutterstock 1922971265 jpg
e1ac91fad47f6e4b8fd68a47a7b4d76926 jpg
clickpentrufemei ro   Cum sa alegi o jacheta de dama care sa combine stilul  i func ionalitatea imag principala jpg
Minitarte cu stafide si nuci  Sursa foto shutterstock 2102404258 jpg
woman with eating disorder trying eat healthy jpg
craciunite 4 jpg
Tocanita cu linte si dovleac  Sursa foto shutterstock 1521090608 jpg
young woman home clothes sitting sofa use spray nose jpg
woman happy winter park jpg
Tarta cu ciocolata  Sursa foto shutterstock 2393286455 jpg
ramai confortabila ramai eleganta tendinte obligatorii in materie de incaltaminte de iarna pentru femei jpg
femeie eleganta sarbatori craciun 17597 jpg
Supa cu afumatura  Sursa foto shutterstock 1780012733 jpg
Rulada gem de caise  Sursa foto shutterstock 2076683032 jpg
CLICKPENTRUFEMEI amanda vick ohWf6YuzOQk unsplash jpg
Peste pe pat de varza  Sursa foto shutterstock 2363702885 jpg
Armonizarea facială cum îți poți îmbunătăți trăsăturile într un mod natural și echilibrat jpg
7e1f67ad18e7a1162149c30d2c7eab02 png
Imagine1 png
Rulada cu gem de fructe de padure  Sursa foto shutterstock 1744930400 jpg