Mergi la munte weekendul acesta?

1 52260 original jpg jpeg

La început de toamnă, când totuşi temperaturile ridicate încă ne mai încing, nimic nu se compară cu o minivacanţă la munte. Îţi prezentăm câteva destinaţii unde vei putea găsi nu numai răcoare, ci şi peisaje care-ţi taie răsuflarea.

Ţara Haţegului,tărâmul zimbrilor

Situată la confluenţa Râului Mare cu râul Strei,depresiunea Haţeg (310-350 m altitudine) se află la întâlnirea a trei drumuri care fac legătura între regiunile principale din sud-vestul Transilvaniei. Potenţialul turistic al zonei este deosebit şi orice trecător pe aceste meleaguri este impresionat de frumuseţea locurilor şi a oamenilor săi.

Cazarea se poate face în pensiuni (Pensiunea Chez Pierre,Pensiunea Veche,Pensiunea Sarmis Cristal),preţurile începând de la 70 de lei/camera dublă.

Transalpina,o experienţă de neuitat

simeon stalpnicul png

Anul acesta,vedeta excursiilor la munte este Transalpina,cel mai înalt drum rutier din întregul lanţ al Munţilor Carpaţi,atât din România,cât şi din afara ei,atingând altitudinea maximă în Pasul Urdele,la 2145 m. Transalpina a fost construită de armatele române în drumul lor spre Sarmisegetuza,pavată cu piatră în timpul Regelui Carol al II-lea,după 1930,şi reabilitată de nemţi în cel de-al Doilea Război Mondial.

Transalpina începe cu Rânca,staţiunea preferată de schiori în Carpaţii Olteniei. Zona deţine un domeniu schiabil imens,situat între altitudinile de 1600 m şi până la 2100 m. Iar stratul de zăpadă este corespunzător practicării sporturilor de iarnă până la 160 de zile pe an!

Cazarea este asigurată de o multime de cabane,pensiuni şi hoteluri:Cabana Dintre Brazi (www.cabanadintrebrazi.ro),Cabana Tania (www.rancaonline.ro),Hotel Mina Rânca,Hotel Onix (www.hotel-onix.ro). Preţul unei camere variază între 80 şi 150 de lei/camera dublă şi 350-400 de lei/cabană.

Excursie la Buşteni

simeon stalpnicul png

Oraşul Buşteni este situat pe Valea Prahovei,la poalele Munţilor Bucegi. Situat la 135 km de Bucureşti,se întinde pe circa 7 km de-a lungul Văii Prahovei,între „Vadul Cerbului” şi „Muchia Lungă”,un tunel săpat în pintenul muntelui. Altitudinea medie a oraşului Buşteni este de 850 m. Este una dintre cele mai populare staţiuni de munte,oferind panorame spectaculoase,o mulţime de oportunităţi şi activităţi de vacanţă,de la schi la excursii montane.

Cascada Urlătoarea,Babele,Sfinxul din Bucegi,Grupul Bătrânilor se află în preajma oraşului şi vă pot da subiecte frumoase pentru fotografiile din albumul de familie.

Cazarea în acest oraş este asigurată de vile (Vila Luna,Vila Sofia,Vila Florilor),pensiuni (Pensiunea Valea Albă,Pensiunea Paradis,Pensiunea Sfinx) şi hoteluri (Hotel Maraşeşti,Hotel Ceair,Hotel Sarah),preţurile situându-se între 70 şi 150 de lei/camera dublă.

Vatra Dornei,«Perla Bucovinei»

simeon stalpnicul png

Staţiunea Vatra Dornei este situată la o altitudine de 802 m în Depresiunea Dornelor şi este recunoscută ca o destinaţie pentru toate vârstele,adresându-se atât persoanelor care doresc să-şi fortifice organismul prin ascensiunile montane sau prin sporturile de iarnă,cât şi celor care vor să se odihnească într-un bioclimat tonic stimulent cu influenţă benefică asupra sistemului nervos.

În Vatra Dornei există peste 80 de vile,cabane şi hoteluri care vă pot asigura un weekend sau o săptămână întreagă de relaxare (Hotel Dorna,Hotel Belvedere,Pensiunea Dorul Muntelui,Pensiunea Casa Rustica,Vila Jianu,Vila Class). Preţurile se situează între 70 şi150 de lei/camera dublă sau 400-500 de lei/cabană.



Recente

Tarta pere  Sursa foto shutterstock 1173759976 jpg
Implant dentar premium   Ce tipuri de implant dentar exista  jpg
Supa kefir  Sursa foto shutterstock 622193192 jpg
Tort cu piscoturi si fructe de padure  Sursa foto shutterstock 779903308 jpg
tehnician gene 2149628030 jpg
ser fermitate jpg
Pogacele  Sursa foto shutterstock 2449581881 jpg
ingrijire ten jpg
zambet alb 11394 (1) jpg
Prajiturele cu nuci si stafide  Sursa foto shutterstock 173507918 jpg
Paine impletita cu pesto de leurda  Sursa foto shutterstock 2444257887 jpg
close up portrait attractive pretty woman with tanned skin is touching her hair smiling with closed eyes jpg
Model cămașă lungă cu volan, BONRPIX, 147,90 lei jpg
clickpentrufemei ro pexels olly 3768169 jpg
Chec cu struguri  Sursa foto shutterstock 2319090819 jpg
clickmagazine ro   Care sunt cele mai bune combinații cu espadrile dama pentru zi jpg
beautiful pet portrait small dog cat jpg
Salata de oua  Sursa foto shutterstock 2472436623 jpg
young woman opens plastic window fresh air smiling home jpg
ClickPentruFemei (2) (2) jpg