Miracole ale naturii din România, unice în lume

1 69395 original jpg jpeg

România ascunde unele dintre cele mai frumoase peisaje din lume, locuri unice, adevărate comori naturale, care trebuie văzute cel puţin o dată în viaţă.

Vulcanii Noroioşi oferă un peisaj selenar

Turistul care ajunge pentru prima dată la Vulcanii Noroioşi,situaţi în comuna Berca,judeţul Buzău,are impresia că se află pe Lună,nicidecum pe Terra.  Rezervaţia naturală,de o frumuseţe aparte,se întinde pe o suprafaţă de aproximativ 30 de hectare. Peste tot vezi conuri de pământ,cratere şi pâcle de noroi care bolborosesc neîncetat. 

Vulcanii,cărora localnicii le spun pâcle,nu trec de cinci-sase metri înălţime,iar lava pe care o aruncă vine de la circa 3 000 de metri adâncime,fiind formată din nămol şi apă. Lava este rece şi iese la suprafaţă fiind împinsă de gazele din adâncuri.

4b0629fc50c82135db6d53b5efc1fc26 jpg jpeg

Prăpăstiile Zărneştilor,un spectacol al naturii

La marginea localităţii Zărneşti din Munţii Piatra Craiului se află un loc spectaculos:Prăpăstiile Zărneştilor. Pe o distanţă de aproape cinci kilometric,se întinde  un defileu cu pereţi înalţi din piatră. Frumuseţea peisajului îţi taie respiraţia,mai ales că,în unele locuri,pereţii situaţi de o parte şi de alta a defileului aproape că se ating. De aceea,unele porţiuni ale traseului nu au fost atinse niciodată de razele soarelui. În apropierea Prăpăstiilor Zărneştilor se află cabana Curmătura,de unde turişti pot pleca pe diferite trasee montane în Munţii Piatra Craiului.

d51d56b10b0af089811ad99e8dffd963 jpg jpeg

Focurile Vii,torţele veşnic aprinse

În Subcarpaţii de Curbură,  aproape de satul Terca,din comuna Lopătari,judeţul Buzău,se află Focurile Vii,un platou de câteva sute de metri pătraţi,unde poţi vedea zeci de flăcări. Se formează în urma emanaţiilor de gaze,care se aprind de la razele soarelui,când ajung la suprafaţa solului. Torţele,a căror înălţime nu trece de 50-60 de centimetri se sting doar când sunt ploi abundente,iar odată ce trece perdeaua de apă,se reaprind. Dansul făcărilor roşietice este impresionant mai ales după lăsarea serii. La fel de spectaculoase sunt şi focurile vii din localitatea vrânceană Andreiaşu de Jos.

Groapa Ruginoasa,Marele Canion al României

În Munţii Bihorului,aproape de localitatea Arieşeni se găseşte o altă minune a naturii,Groapa Ruginoasa. Are un diametru de peste 600 de metri şi o adâncime de aproximativ 100 de metri şi se remarcă prin culoarea roşiatică. În această vale cu versanţi abrupţi turiştii au impresia că se află în vizită pe planeta Marte sau în Marele Canion,din Statele Unite ale Americii. 

Frumuseţea peisajului este sporită de perdeaua verde pe care brazii o formează pe marginea ameţitoare a gropii.

21cf7a60bb84ef0bb7ff679250c42cb7 jpg jpeg

Laguna Albastră,colţul de Rai din judeţul Cluj

Un loc parcă desprins din paradis,cu un farmec deosebit se întâlneşte la 30 de kilometri de Cluj-Napoca,în satul Aghireşu. Este vorba despre lacul Laguna Albastră care,datorită culorii turcoaz,te duce cu gândul la apele Mării Mediterane sau ale Oceanului Indian. Este înconjurat de dune de nisip auriu,care îi sporesc şi mai tare farmecul. Lacul s-a format pe locul unei foste mine de argilă albă,care a fost inundată de izvoarele subterane.

d5eed3fb9b7dc22d935b817234a509e1 jpg jpeg


Recente

Frigarui cu carne de porc  Sursa foto shutterstock 404728846 jpg
GUINNESS WORLD RECORDS CHALLANGE png
Prajiturea cu prune  Sursa foto shutterstock 2450689897 jpg
Salata de cartofi  Sursa foto shutterstock 2454390477 jpg
clickpentrufemei ro   Coastal Chic – garderoba ta capsulă de vacanță și cele mai dorite genți de plajă ale sezonului imag principala jpg
ce transforma vizita intr o cafenea mica in obicei recurent jpg
Desert cu prune  Sursa foto shutterstock 2501332815 jpg
Cartofi cu ciuperci  Sursa foto shutterstock 1140146435 jpg
front view cute family having special moment together jpg
Sendvisuri cu inghetata trase in ciocolata  Sursa foto shutterstock 2458998633 jpg
1783592905 xWz3 jpg
Placinta fara coacere  Sursa foto shutterstock 1673727172 jpg
Minitarte cu mango  Sursa foto shutterstock 1633352872 jpg
cina in familie gradina vara jpg
Placinta cu pui si branza  Sursa foto shutterstock 266438579 jpg
clickpentrufemei ro maxeylash JNuPhasKGbU unsplash jpg
Budinca de orez cu stafide si alune  Sursa foto shutterstock 617875103 jpg
Shakshuka cu ceapa vrede si spanac  Sursa foto shutterstock 2159276213 jpg
Tarta cu stafide si cumale  Sursa foto shutterstock 2221893461 jpg
retete chiftele jpg