Vacanţa perfectă: 5 locuri în care poţi călători vara aceasta, chiar şi pe timp de pandemie

1 insula capri jpg jpeg

Încă nu te-ai hotărât unde să pleci în concediu? Odată cu relaxarea restricţiilor, multe destinaţii turistice s-au redeschis şi îşi aşteaptă oaspeţii. Iată o parte dintre locaţiile în care poţi pleca liniştit vara aceasta, într-un city break!

Fie că îţi doreşti să descoperi noi peisaje superbe sau să pleci într-o escapadă în care să descoperi noi culturi sau preparate gastronomice, anul acesta, mai mult ca niciodată, trebuie să o faci! Turismul începe să prindă viaţă, iar numeroase destinaţii abia aşteaptă să fie redescoperite. De asemenea, industria turismului speră să recâştige turiştii pierduţi odată cu apariţia pandemiei şi totodată încrederea lor. Nu mai sta pe gânduri şi rezervă-ţi un bilet de avion spre: Capri, Roma, Franţa, Egipt sau pur şi simplu pregăteşte-te de o plimbare, la noi în ţară. Iată locurile care merită să fie văzute vara aceasta şi nu numai! 

Insula Capri

Capri este o insulă situată în Golful Napoli, în regiunea Campania din Italia şi, de-a lungul timpului, a fost un punct de reper pentru mulţi turişti. În Capri, peste 80% din cei 15.000 de locuitori s-au vaccinat în speranţa în care, localnicii speră că vor veni cât mai mulţi turişti să viziteze acest loc minunat: „Ne pregătim să primim milioane de turişti şi să îi împiedicăm să meargă în Spania sau în Grecia‟, a declarat pentru CNN, Vicenzo De Luca, guvernatorul regiunii Campania. Potrivit Reuters, în Capri, turiştii pot lua masa atât în exterior, la terasă, cât şi în interior, pot opta pentru o plimbare cu vaporaşul, pot face plajă sau pot vizita bisericile şi destinaţiile turistice din regiune.

Paris

Oraşul iubirii începe să prindă viaţă şi odată cu el şi destinaţiile turistice. Cea mai bună veste este că Disneyland din Paris se va redeschide pe 17 iunie, iar toate personajele Disney îşi aşteaptă turiştii cu braţele deschise. Desigur, purtatul măştii şi distanţarea socială rămân valabile în continuare. De asemenea, dacă îţi planfici să ajungi în Paris, poţi vizita şi bisericile Saint-Eustache şi Sacre-Coeur, grădina zoologică din Paris, grădina botanică sau Muzeul Luvru.

Egipt

Egiptul este destinaţia momentului şi zeci de români şi-au rezervat deja vacanţa pe tărâmul faraonilor. Dacă îţi doreşti să îţi petreci câteva zile aici, poţi vizita: marea piramidă din Gizeh, alături de piramidele lui Kefren şi Mikerinos, (care pot fi vizitate şi în interior), Sfinxul, Muzeul Egiptean din Cairo, poţi face o croazieră pe Nil sau poţi petrece câteva zile la plajă pe malul Mării Roşii, în staţiunea Hurghada.

Roma

Vestea bună de la Roma este că s-a redeschis celebrul Colosseum! Amfiteatrul roman îşi aşteaptă oaspeţii, însă cu reguli stricte. Cel mai indicat este ca rezervările să fie făcute în mod individual online, la ore bine stabilite. Dacă vei ajunge în Roma, vizitează şi Fontana di Trevi şi opreşte-te să savurezi o porţie delicioasă de paste, la restaurantele recent redeschise din zonă.

Sibiu

Dacă îţi doreşti să rămâi în ţară, îţi propunem să alegi ca destinaţie de vacanţă oraşul Sibiu, unul dintre cele mai frumoase oraşe din România, situat în inima Transilvaniei. Sibiul este o destinaţie aleasă de mulţi bucătari, deoarece deţine un restaurant cotat cu 3 stele Michelin, iar pe lângă bunătăţile gastronomice, poţi alege să te plimbi prin centrul istoric medieval sau să descoperi poveştile despre Podul Minciunilor sau despre „casele cu ochi‟.

Sursă foto: Shutterstock



Recente

Budinca de varza cu carne  Sursa foto shutterstock 413481091 jpg
Curry de conopida  Sursa foto shutterstock 1832073079 jpg
biciclete 16x9 png
Prajitura tavalita  Sursa foto shutterstock 2534672425 jpg
imbracaminte sport premium pentru barbati combinarea hanoracelor confortabile cu geci functionale jpg
Foto 1 Shutterstock 1920x1080 png
Tocanita de varza  Sursa foto shutterstock 2248605665 jpg
e1d0909921f538fdf9efa0d96df44816c2 jpg
e135d47c8ed30af3957617f9a6468e9420 jpg
Placinta cu branza  Sursa foto shutterstock 2417697867 jpg
young woman drinking juice home jpg
Varza calita  Sursa foto shutterstock 1950813991 jpg
CLICKPENTRUFEMEI louis hansel h39GHaRssNo unsplash jpg
carucior lorelli 12 png
e10ab0050a558ac29bbc9a0b83ecf804e0 jpg
Papansi cu dulceata de fructe de padure  Sursa foto shutterstock 1098286757 jpg
CLICKPENTRUFEMEI kowon vn R3KYh1a3xfU unsplash jpg
Chiftele in sos picant  Sursa foto shutterstock 347885708 jpg
Plitele electrice și rolul lor în păstrarea substanțelor nutritive din alimente jpg
Fursecuri nuci cu crema  Sursa foto shutterstock 558061027 jpg