Ziua Mondială a Somnului 2020: cum poţi avea un somn odihnitor
Fie că suntem acasă sau într-o călătorie, ne bucurăm de vacanţă sau ne îndeplinim o îndatorire de serviciu, cel mai bun mod de a începe o zi este cu o odihnă bună. Dar acest lucru nu este întotdeauna foarte uşor de obţinut. Aspectele ce ţin de ambient sau simplul fapt că este un pat diferit de cel în care obişnuim să dormim pot fi piedici în calea somnului odihnitor. Totuşi, putem influenţa această parte a călătoriei luând în calcul câteva informaţii utile.
Ziua Mondială a Somnului are loc în fiecare an pe 13 martie, iar în acest context echipa motorului gratuit de căutare pentru călătorii momondo.ro a adunat informaţii interesante despre paturile de hotel şi a selectat locaţii în care somnul este privit ca o experienţă memorabilă, nu doar ca o necesitate. În fond, 67% dintre români care au participat la acest studiu au declarat că preferă să se cazeze într-o cameră de hotel atunci când călătoresc.
Cum solicităm patul perfect
Multe unităţi de cazare din lume, dar cu precădere cele din Grecia, Elveţia, Germania sau Austria, folosesc denumirea de „pat franţuzesc” (french bed) pentru a descrie un pat care inspiră romantism, mai ales prin dimensiunile sale. Fiind puţin mai îngust decât un pat dublu clasic, intimitatea este favorizată, iar persoanele care dorm în acest tip de pat nu pot avea prea mult spaţiu între ele.
Tot privind dinspre Germania, Austria sau Elveţia, dar uşor în direcţia opusă, există posibilitatea ca „patul dublu” (double bed) să nu fie chiar cel mai romantic cu putinţă, datorită spaţiului dintre cele două jumătăţi: se întâmplă ca patul să devină „dublu” prin alăturarea a două paturi de o persoană, deci confirmarea din partea hotelului poate fi o idee bună, înainte de rezervare.
Revenind la confortul unei saltele mari, multe unităţi de cazare din Marea Britanie afişează denumiri somptuoase pentru paturile mari (de 3 persoane), cu lăţime de 245 cm şi lungime de 220 cm: "Eastern King", "Emperor" sau "Caesar". În Statele Unite ale Americii există hoteluri care oferă chiar lungimi neobişnuite ale patului, numit aici „Grand King Bed” - 250 cm. În plus, pentru cei care vor să se simtă din nou copii, indiferent de vârstă, se pot găsi, la cerere, şi locaţii cu oferte greu de imaginat, în care paturile au dimensiuni extreme: 360 cm x 300 cm.
Cei care preferă să doarmă singuri, vor fi foarte fericiţi în unele hoteluri din Australia sau Noua Zeelandă care oferă paturi de tip „King Single”, cu dimensiuni mai mari decât paturile „single” obişnuite: 107 cm x 204 cm. Desigur, există şi opusul acestei abordări, chiar în locaţii mai apropiate, din Europa: diferite unităţi de cazare din Marea Britanie, Norvegia, Suedia sau Irlanda au paturi de o persoană cu lăţimi de 75 cm, pentru cei care sunt foarte încrezători că nu pot cădea din pat în timpul somnului.
Paturi în care ne putem relaxa întreaga zi
Dincolo de dimensiunile şi forma patului, mulţi turişti sunt interesaţi şi de alte aspecte atunci când rezervă cazarea, cum ar fi design-ul, priveliştea oferită, temperatura sau accesorii inedite.
Dormitul în aer liber devine atractiv pentru călători, iar proprietarii unităţilor de cazare oferă această posibilitate, mai ales în zone cu temperaturi prietenoase şi pe timpul nopţii. În aria de conservare Loisaba, turiştii pot alege să doarmă sub cel mai mare acoperiş posibil, cerul înstelat, iar pe timpul zilei să se bucure de priveliştea naturii şi a animalelor sălbatice din rezervaţie fără să se ridice din pat. O experienţă asemănătoare poate fi trăită şi în locaţii care au renunţat la ideea de a avea toţi pereţii, iar un exemplu care inspiră visare cu ochii deschişi este resortul Jade Mountain din insula Santa Lucia, care mai adaugă şi o piscină privată chiar lângă pat, pentru ca vacanţa să însemne literalmente doar „pat, piscină şi o privelişte greu de replicat”.
Continuând cu exemple de privelişti incredibile, dar adaptate la mediul în care se află, turiştii se pot bucura de imaginea Aurorei Boreale direct din paturile aşezate chiar lângă ferestrele mari ale căsuţelor din Northern Lights Village, Saariselkä, Finlanda. O fereastră chiar mai mare, cât toţi pereţii şi un tavan, poate bucura clienţii resortului Conrad din Insulele Maldive, arătându-le viaţa marină fără să fie nevoie să se ridice din pat.
O locaţie specială mult mai apropiată se află în Porto, oraşul renumit pentru vinul specific. Pe lângă experienţa de a degusta mai multe tipuri de vin şi a învăţa mai multe despre cum funcţionează procesul de obţinere a acestei licori, The Yeatman oferă clienţilor posibilitatea de a dormi într-un pat înăuntrul unui butoi de vin enorm şi foarte comod.
Pentru cei care se bucură de o calitate sporită a somnului doar atunci când perna folosită este ideală pentru corpul lor există Hotelul Benjamin din New York, care ia acest aspect foarte în serios, oferind o selecţie de 10 perne de dimensiuni, forme şi materiale diferite. În plus, există chiar şi consultanţă în dormit din partea unui doctor expert în somn, pe lângă alte facilităţi de relaxare.