Lucruri pe care nu ţi le spune nimeni la finalul concediului de maternitate

1 75138 original jpg jpeg

Pentru proaspetele mămici nu este uşor să îşi reia activitatea profesională după ce timp de câteva luni s-au ocupat doar de copil. Iată ce trebuie să ştii înainte să se termine concediul de maternitate!

Nu trebuie să slăbeşti înainte să te întorci la serviciu

Se spune că după ce ai acumulat kilograme de-a lungul celor 9 luni de sarcină,tot în 9 luni ar trebui să slăbeşti. Este dificil ca mamele să revină la forma iniţială în perioada concediului de maternitate,pentru că toată atenţia lor este concentrată asupra creşterii celui mic. Timpul proaspetelor mămici este limitat şi nu pot să ajungă la sala de sport. De aceea,nu dispera dacă nu ai reuşit să slăbeşti cât ţi-ai propus înainte să naşti şi bucură-te de noul tău rol.

Munca te ajută să te conectezi cu tine însăţi

Proaspetele mămici susţin că le face bine să revină la birou,pentru că sunt implicate în conversaţii cu adulţi şi se simtă din nou ca înainte de a naşte. De asemenea,le face bine să se concentreze şi pe altceva în afară de copil,măcar pentru câteva ore. După ce ai stat câteva luni acasă,singura ta preocupare fiind bebeluşul,când te vei întoarce la birou,ţi se va părea că viaţa e mult mai simplă.

Fă-ţi un plan de rezervă

Înainte de a te întoarce la serviciu şi de a lăsa copilul în grija unei bone,trebuie să iei în considerare că pot apărea lucruri neprevăzute. Spre exemplu,dacă bona se îmbolnăveşte,cu cine va sta copilul tău? Tu şi soţul tău veţi acasă cu bebeluşul sau faceţi parte din categoria norocoşilor care au rude în apropiere? Pune la punct un plan de rezervă ca să nu fii nepregătită atunci când va interveni o problemă.

Nu vorbi doar despre copil

Este firesc ca atunci când te vei întoarce la serviciu să începi să le arăţi poze cu copilul colegilor tăi şi să le povesti tot ce s-a întâmplat în lunile în care ai stat acasă. Dar dacă vei face doar asta în prima lună,oamenii vor avea impresia că nu se pot baza pe tine şi vor fi dezamăgiţi că nu eşti la fel de eficientă ca înainte de a naşte. Unora nu le va conveni să preia din sarcinile tale,pentru că probabil au făcut asta cât timp ai fost în concediu. Aşadar,va fi mai greu să reintri în ritm după ce ai stat mult timp acasă,dar trebuie să faci un efort.



Recente

femeie antreprenor magazin flori 8279013 jpg
vitaly gariev WHXI5Ciuu0c unsplash jpg
De ce e numit Sfantul Apostol Andrei ocrotitorul Romaniei  Sursa imagine shutterstock 524363197 jpg
tinctura de usturoi beneficii jpeg
photorealistic style clouds woman jpg
Cele mai recomandate scaune auto pentru copii în 2025 jpg
copil strange monede intr un borcan 7118209 jpg
1762850981 rGLC png
leasing png
top view online psychologist concept jpg
toamna jpg
bride putting earrings jpg
calendar ortodox 2018 27 octombrie sfantul dimitrie basarabov jpeg
2150936613 jpg
Gestionarea eficienta a unui credit nevoi personale Sfaturi de baza jpg
7955 jpg
portrait young blonde woman posing jpg
gold aesthetic wallpaper with hand wearing rings jpg
portrait human being depicted with angel wings jpg
pexels yankrukov 7233912 jpg