Orez cu roşii şi dovlecei la cuptor, o reţetă delicioasă, de post

1 rosii cu orez jpg jpeg

Vara este, fără doar şi poate, sezonul legumelor şi al fructelor, motiv pentru care dacă nu mai ştii ce să găteşti îţi recomandăm această reţetă cu legume şi orez, pe care o poţi găti şi acum, în timpului postului.

Pentru a pregăti această reţetă ai nevoie de următoarele ingrediente:

- trei dovlecei

- patru roşii mari

- cimbru

- o cană cu orez

- 150 de grame de măsline negre

- trei-patru căţei de usturoi

- frunze de busuioc

- ulei

- sare, piper, după gust

- supă de legume

Mod de preparare: 

Fierbe orezul urmând instrucţiunile de pe ambalaj, iar apoi spală bine dovleceii şi roşiile, pe care trebuie să le tai apoi sub formă de felii subţiri. 

Într-o tavă mare, încăpătare, aşează orezul fiert într-o tavă, după care adaugă câte o felie de dovlecel cu una de roşii, până le termini.

Adaugă apoi măslinele, cu sau fără sâmburi, după preerinţe, căţeii de usturoi tăiaţi felii, dar şi cimbru, frunzele de busuioc mărunţite bine şi sare şi piper. 

Stropeşte totul cu ulei şi lasă la cuptor timp de 25 de minute. În cazul în care e nevoie, mai adaugă puţină supă de legume.

Lasă totul la cuptor până când legumele vor fi rumenite frumos. 

Poftă bună! 

Sursa: culinar.bzi.ro



Recente

Quiche cu leurda  Sursa foto shutterstock 2437459199 jpg
back view doctor looking ct scans computer jpg
sad family with child having financial difficulties jpg
ghid practic pentru alegerea semnaturii senzoriale jpg
Turta dulce cu miere si crema de caramel  Sursa foto shutterstock 2431638965 jpg
pexels gustavo fring 8769368 jpg
Cabanosi pane  Sursa foto shutterstock 1710631729 jpg
beautiful sunflower studio still life jpg
Fursecurile cu miere si nuca  Sursa foto shutterstock 2220608125 jpg
e1f1df8765ecc172b3f28f19417cba17d2 jpg
Rulouri cu sunca si dovlecei  Sursa foto shutterstock 1148367677 jpg
Tort ungar  Sursa foto shutterstock 2322289845 jpg
Tocanita de legume  Sursa foto shutterstock 1769773181 jpg
1776781198 yG50 jpg
accesorii vara jpg
Tort Medovik cu miere  Sursa foto shutterstock 2584285519 jpg
Tocanita picanta de pui  Sursa foto shutterstock 2019552515 jpg
cheerful young couple with anniversary present jpg
Implant dentar premium   Ce tipuri de implant dentar exista  fb event cover 1920 1005 jpeg
Prajitura cu foi de miere Sursa foto shutterstock 2278319939 jpg