Un traseu de o zi la Canionul 7 Scări

1 51466 original jpg jpeg

Dacă te-ai plictisit de trasee pe care le-ai făcut de nenumărate ori, îţi propun unul pe care îl poţi face cu familia sau cu prietenii într-un weekend: Canionul Şapte Scări din masivul Piatra Mare până la cabana cu acelaşi nume, la circa 1.600 de metri altitudine.

Poţi ajuge până la Timişul de Jos cu trenul sau cu maşina. Traseul începe de la cabana Dâmbul Morii. Chiar dacă eşti tentată să iei multă mâncare în rucsac,evită să faci greşeala asta. Aşa drumul va deveni mult mai anevoios. Oricum,odată ajunşi sus,la cabana Piatra Mare,poţi cumpăra câte ceva de mâncare pentru prânz. Urmează banda galbenă!

În aproximativ o oră ajungi la baza canionului. Pentru cei care nu obişnuiesc să frecventeze muntele va părea un drum interminabil,însă merită tot efortul. Cheile Şapte Scări sunt cele mai mari şi mai spectaculoase din Munţii Piatra Mare. Sigur,sunt unele şi mai impresionante în Munţii Parâng sau în Munţii Rodnei. Acestea au însă avantajul de a putea fi parcurse făcând un traseu de numai o zi.Urcuş pe lângă ape

După indicaţiile pe care le vei putea citi la începutul urcuşului,altitudinea medie a Cheilor Şapte Scări este de 980 de metri,au o înălţime de 160 de metri,iar diferenţa de nivel este de 58 de metri. Nu te strădui să numeri scările pe care le vei urca.

Denumirea „Şapte Scări” provine de la cele şapte cascade care s-au format ca urmare a rupturilor de pantă. Cea mai înaltă cascadă are 35 de metri. Ajungi să urci în timp ce apa cade cu o putere extraordinară chiar pe lângă tine. Scara este instalată în apropierea acelei cascade. Este şi cea mai lungă. O va urca o singură persoană o dată. De acolo scările sunt scurte şi urcarea uşoară.

În continuarea canionului se face un drum de două-trei ore până la cabana Piatra Mare. Este extrem de frumos datorită vegetaţiei bogate,însă devine puţin abrupt pe parcurs. Panorama pe care o vei admira când vei ajunge la cabană te va face să uiţi pe dată de oboseală.

De la stânga drumului pe care ai venit e bine să ţii minte că începe traseul familiar,un drum domol,dar mai lung,care este folosit şi de cabanieri pentru urcarea alimentelor cu ajutorul măgarilor. În dreapta,se văd încă ruinele fostei cabane. Când e vreme bună,dacă urci pe pietrele înalte din faţa cabanei,poţi vedea cu uşurinţă oraşul Braşov. Priveliştea e superbă,seara simţi că eşti foarte aproape de nori,iar cabanierii sunt atât de primitori,încât nu se poate să nu te tenteze să rămâi peste noapte.

-Un echipament corespunzător te ţine departe de necazuri. Chiar şi vara muntele este schimbător,deci ia cu tine ghete de munte şi pelerină pentru ploaie.

-Păstrează în agenda telefonului numărul de telefon al Salvamontului:0725.826.668!

-Canionul Şapte Scări este considerat un traseu periculos,existând riscul de cădere. Parcurge-l cu atenţie şi fără grabă!

-Evită să alegi traseul când plouă sau iarna,când scările alunecă,mai ales dacă ai încălţăminte necorespunzătoare!

-Dacă decizi să stai la cabană,telefonează din timp pentru o rezervare!



Recente

Frigarui cu carne de porc  Sursa foto shutterstock 404728846 jpg
GUINNESS WORLD RECORDS CHALLANGE png
Prajiturea cu prune  Sursa foto shutterstock 2450689897 jpg
Salata de cartofi  Sursa foto shutterstock 2454390477 jpg
clickpentrufemei ro   Coastal Chic – garderoba ta capsulă de vacanță și cele mai dorite genți de plajă ale sezonului imag principala jpg
ce transforma vizita intr o cafenea mica in obicei recurent jpg
Desert cu prune  Sursa foto shutterstock 2501332815 jpg
Cartofi cu ciuperci  Sursa foto shutterstock 1140146435 jpg
front view cute family having special moment together jpg
Sendvisuri cu inghetata trase in ciocolata  Sursa foto shutterstock 2458998633 jpg
1783592905 xWz3 jpg
Placinta fara coacere  Sursa foto shutterstock 1673727172 jpg
Minitarte cu mango  Sursa foto shutterstock 1633352872 jpg
cina in familie gradina vara jpg
Placinta cu pui si branza  Sursa foto shutterstock 266438579 jpg
clickpentrufemei ro maxeylash JNuPhasKGbU unsplash jpg
Budinca de orez cu stafide si alune  Sursa foto shutterstock 617875103 jpg
Shakshuka cu ceapa vrede si spanac  Sursa foto shutterstock 2159276213 jpg
Tarta cu stafide si cumale  Sursa foto shutterstock 2221893461 jpg
retete chiftele jpg