Vechi conace din România

1 59865 original jpg jpeg

Multe dintre noi au fost cucerite de serialul Suleyman Magnificul - o atât de bună ţesătură de istorie, cu idile mai mult sau mai puţin romantice, cu obiceiuri vechi, cu veşminte şi bucate uimitoare, dar şi cu cuvinte cunoscute: bairam, huzur, berechet, cherem, cusur, habar, halal, musafir… şi conac, adică o casă boierească la ţară, la moşie.

Ştiai că din bogăţia şi fastul lumii otomane au apărut şi conacele de la noi? Ele au fost locuri de fală ale boierimii.Din păcate,din multele conace din România,destule au avut şi au în continuare o soartă grea. Deşi majoritatea sunt încă piese de patrimoniu arhitectural,au fost lăsate în paragină şidoar puţine dintre ele au mai rămas întregi să ne povestească despre timpurile apuse.

Conacul Bellu de la Urlaţi

Ştim bine că întotdeauna există poveşti triste,dar şi unele cu happy-end. Un caz fericit este Conacul de la Urlaţi,Prahova,cunoscut şi sub numele de Muzeul „Conacul Bellu” din Urlaţi. Conacul este o construcţie superbă,ridicată pe la jumătatea secolului al XIX-lea,fostă proprietate a familiei baronului Alexandru Bellu (1850-1921). La câţiva ani după dispariţia baronului,reşedinţa a intrat în posesia statului român,ca urmare a donaţiei făcute de către soţia sa,Alexandrina. Genealogic vorbind,Alexandru Bellu ar fi fost descendentul domnitorilor români (Ghica,apoi Cantacuzino),înnobilat la Viena cu titlul de baron – un om de cultură vestit,pasionat şi de fotografie.

Ca să ajungi la Conacul Bellu din Urlaţi venind dinspre Bucureşti,va trebui să mergi pe DN1,până la sensul giratoriu şi apoi spre Buzău,pe şoseaua de centură. Din şoseaua Ploieşti-Buzău se circulă prin Albeşti-Paleologu,de unde te vei îndrepta spre Urlaţi. Fiindcă nu există indicatoare,va trebui să întrebi localnicii unde se află conacul,iar aceştia te vor îndruma spre colina domoală de pe care Conacul,astăzi  muzeu,străjuieşte viile de pe Drumul Vinului.

În Conacul de la Urlaţi,deschis pentru vizitare de marţi până duminică,între 9:00-17:00,vei putea vedea tot ce a colecţionat baronul Bellu de-a lungul vieţii:tablouri,mobilier,monede,timbre,obiecte de cult şi costume populare. Te sfătuiesc să-ţi rezervi câteva ore pentru a simţi din plin spiritul acelor timpuri. Aşa am făcut şi eu. Muzeul este atât de bine îngrijit încât totul pare viu. Narghilele,patul cu baldachin sau pantofii cu clopoţei parcă aşteaptă un semn pentru a prinde viaţă – ca-n basmele copilăriei. Şi cine ştie,seara,după ce paşii ultimilor  vizitatori se îndreaptă spre cramă,poate că vechii locatari se mai întorc puţin în încăperile lor ce-au învins timpul cu nobleţe şi demnitate!

Conacul Catargi,din satul Tupilaţi,Neamţ

Acesta a fost construit de către familia marelui logofăt Ştefan Catargiu în anul 1842,pe locul unuia mai vechi. Conacul Catargi din Tupilaţi a fost ridicat în secolul al XVIII-lea şi modificat în anul 1842. Atunci cuprindea pe lângă conacul propriu-zis o serie de dependinţe (locuinţe pentru îngrijitori,grajduri,beciuri şi hambare) şi era înconjurat – după modelul fortificaţiilor marilor reşedinţe feudale – cu turnuri de apărare la colţuri.

Tradiţia locală atribuie atât turnurile de la colţurile zidului de piatră împrejmuitor,cât şi stejarul secular de lângă conac perioadei de domnie a lui Ştefan cel Mare. În conac se intra printr-o boltă de trăsură cu stâlpi şi arcadă. După 1948,conacul a fost confiscat şi transformat în sediu de  cooperativă agricolă de producţie şi folosit mulţi ani la rând fără a i se face lucrări de întreţinere. Nemaifiind îngrijit,a început să se degradeze. Astăzi conacul este în ruină.

22ee9dc10bb8d7ef3c3eee0802d07967 jpg jpeg

Conacul Polizu din Maxuţ

Dacă ajungi cumva prin satul Maxuţ,comuna Deleni din judeţul Iaşi,poposeşte şi pe la Conacul Polizu. Şi aici,la fel ca la Urlaţi,vei avea parte de o adevărată incursiune în timp.Conacul Polizu a fost construit în 1878 de familia Ghica,iar până în 1946 a fost reşedinţa de vară a familiei. Ulterior,până în 1989,a funcţionat ca CAP.

Moştenitoarea Irina Ioana Rişcuţia a reuşit să îşi recapete proprietatea după lungi procese,iar restaurarea conacului a început în 2005. Recondiţionat şi redeschis în mai 2012,Conacul Polizu străluceşte ca acum 130 de ani şi îşi aşteaptă turiştii care caută liniştea naturii şi patina vremurilor trecute.

41c22f03227090eeeb5380803e8af6fb jpg jpeg

Ştiai că...

... în Conacul Otetelişanu din Beneşti,judeţul Vâlcea,s-a născut Petrache Poenaru,membru al Academiei Române şi inventator al tocului cu rezervor,brevetat la Paris şi Viena în anul 1827?

... potrivit unei legende din partea locului,conacul Bellu de la Urlaţi ar fi bântuit de Odette,soţia unui moştenitor al baronului Alexandru Bellu? Se pare că ea încă nu şi-a găsit liniştea din cauză că soţul ei a înşelat-o de multe ori şi nu i-a făcut un copil. Uneori,noaptea,în podul casei se aud zgomote ciudate,ca şi cum cineva ar umbla pe acolo.