Veşti bune pentru părinţi! Când se vor încasa alocaţiile majorate

2 img jpg jpeg

Alocaţiile copiilor vor fi mărite în aprilie, astfel că părinţii au un motiv de bucurie. De la 1 aprilie 2019, copiii vor primi alocaţii dublate.;

Potrivit reprezentatului Guvernului României, alocaţiile dublate vor sosi începând cu data de 1 mai 2019.Deşi acestea ar fi trebuit să intre în vigoare de la 1 martie, birocraţia a făcut ca alocaţiile să întârzie.

”Plata nu se face ca la pensii, ci ca la salarii, luna viitoare pentru luna trecută. Se va pune în plată noul cuantum al alocaţiilor începând cu data de 1 aprilie, deci ele vor fi ridicate în luna mai”, a declarat ministrul Muncii Marius Budăi.

Citeşte şi: Horoscopul runelor 25-31 martie. Vărsătorii dau lovitura!

Legea bugetului de stat pentru anul 2019 a intrat in vigoare, astfel că sumele pe care le vor primi copiii sunt: 300 de lei pentru cei cu vârsta de până în doi ani, 150 de lei pentru cei de până în 18 ani, 300 de lei pentru copiii cu handicap, cu vârsta de până în 18 ani.

Legea spune că majorarea alocaţiilor se aplică "începând cu drepturile aferente lunii următoare intrării în vigoare a Legii bugetului de stat pe 2019". Astfel că, copiii şi tinerii din România vor primi alocaţii majorate începând cu luna aprilie a acestui an. 

Cum primeşti alocaţia copilului pe card

Părinţii care nu vor să apeleze la serviciile Poştei Române pot primi alocaţiile pe card. Cei interesaţi de procedură trebuie să ştie că practica este următoarea: mai întâi se deschide un cont la o anumită bancă, în funcţie de preferinţe, respectiv dobânzi, comisioane mai mici.

Citeşte şi: Alertă alimentară! Biscuiţi şi fruncte confiate, retrase din marile supermarketuri

Pentru cei care au const deschis şi card, trebuie să solicite băncii în cauză un extras de cont, care va conţine IBAN-ul contului curent. Cu acest document se merge la Direcţia Muncii şi Asistenţă Socială, unde se va completa o cerere.

Ambii părinţi trebuie să fie de acord ca alocaţia să se vireze în contul unuia dintre ei, motiv pentru care este necesară prezenţa amândurora, dar şi o cerere scrisă prin care să dă acest consimţământ. Banii se vor vira pe card luna viitoare acestui demers.  

Sursă: a1.ro



Recente

Ce contează cu adevărat când alegi un cuptor incorporabil   ghidul tău pentru 2025 jpg
Sarmale de post  Sursa foto shutterstock 1922971265 jpg
e1ac91fad47f6e4b8fd68a47a7b4d76926 jpg
clickpentrufemei ro   Cum sa alegi o jacheta de dama care sa combine stilul  i func ionalitatea imag principala jpg
Minitarte cu stafide si nuci  Sursa foto shutterstock 2102404258 jpg
woman with eating disorder trying eat healthy jpg
craciunite 4 jpg
Tocanita cu linte si dovleac  Sursa foto shutterstock 1521090608 jpg
young woman home clothes sitting sofa use spray nose jpg
woman happy winter park jpg
Tarta cu ciocolata  Sursa foto shutterstock 2393286455 jpg
ramai confortabila ramai eleganta tendinte obligatorii in materie de incaltaminte de iarna pentru femei jpg
femeie eleganta sarbatori craciun 17597 jpg
Supa cu afumatura  Sursa foto shutterstock 1780012733 jpg
Rulada gem de caise  Sursa foto shutterstock 2076683032 jpg
CLICKPENTRUFEMEI amanda vick ohWf6YuzOQk unsplash jpg
Peste pe pat de varza  Sursa foto shutterstock 2363702885 jpg
Armonizarea facială cum îți poți îmbunătăți trăsăturile într un mod natural și echilibrat jpg
7e1f67ad18e7a1162149c30d2c7eab02 png
Imagine1 png