"Nu mi-e greu să am grijă de şapte copii"

Ce avem să-ţi povestim nu-i un basm de-al lui Petre Ispirescu. Este viaţa unei familii reale, cu şapte copii, unul mai cuminte ca altul.

Când vorbeşti cu Liliana Dobrotă,mama celor şapte voinici,nivelul adrenalinei îţi creşte brusc,devii mai energică şi ai vrea să te apuci să lucrezi ceva. Orice! Este atât de „vie”,încât împrumută şi celor din jur ceva din energia ei.

Chiar şi aşa,îi mai rămâne suficientă să aibă grijă zi-lumină de cei şapte copii. Numai soţul lucrează,Liliana a renunţat la serviciu pentru a avea grijă de cei mici.

"De ce şapte? L-am dorit pe fiecare!"

„Este o aventură. Dar nu mi-e greu să am grijă de ei”,îşi descrie viaţa,mai în glumă,mai în serios,mămica temerară.

„Nu am programat niciodată,nu am visat să am atâţia copii,s-a întâmplat şi am simţit că trebuie să-i am. Eu am decis,pe restul familiei mai că i-am pus în faţa faptului împlinit.”În timp ce-mi înşiră diferenţa de vârstă dintre fraţi,parcă mi se pune un nod în gât.

„Avem cinci fete şi doi băieţi. Primele două fete sunt la diferenţă de un an,între a doua şi a treia este diferenţă de patru,după aceea trei ani...”

Pierd şirul şi mă gândesc la frica mea chiar şi de un singur copil. Parcă ghicindu-mi gândurile,Liliana îmi spune râzând,cu un accent autentic ardelenesc:„No,am avut şi eu nopţi când mă gândeam ce mai fac cu încă unul. Dar,dacă stai să te gândeşti,nu mai faci nimic”. Din nou acelaşi râs vesel cu care m-a obişnuit.

Organizare perfectă,ca la armată

Îmi povesteşte cum este o zi din viaţa lor. M-aş fi aşteptat ca fiecare dimineaţă să fie o repetiţie pentru sfârşitul lumii. Da’ de unde,mă contrazice Liliana! În căsuţa pe care soţii Dobrotă au construit-o lângă Sibiu în urmă cu patru ani,pregătirile pentru şcoală,respectiv grădiniţa celui mai mic dintre copii,se fac în linişte şi cu disciplina celor care ştiu milimetric ce au de făcut.

La şapte,casa este în picioare,mama le dă copiilor de mâncare,iar Mitică,soţul,îi duce pe cei mai mici la şcoală. Cei mai mari se duc singuri. Până se face ora prânzului,când Liliana trebuie să-i ia pe cei mici,mai face una-alta prin casă.

„Strâng după ei. Asta e singura lor problemă,sunt mai dezordonaţi. Nici nu i-am pus la treabă,or să aibă tot timpul când vor fi mari. Însă sunt copii buni,nu fac prostii mari”,spune Liliana. E modestă,o prietenă de-a familiei mi-a spus că sunt copii de nota 200!

"Îi cunosc pe toţi cu bune, cu rele"

Liliana nu-şi laudă excesiv puii:cunoaşte bine ce are acasă,şi cu bune,şi cu rele. Aflu că fata cea mare,Anamaria,de 19 ani,învaţă bine şi că-i în primul an la Medicină,dar şi că este mai egoistă. Băiatul cel mare,de 11 ani,este un pic mai şmecher,îi place să-i „aţâţe” pe ceilalţi.

Mai aflu că fetele cele mici sunt sensibile şi plâng uşor la răutăţile fratelui. Cu atâtea firi diferite,e normal să se mai işte şi certuri. „Mai mult pe calculator se ceartă. Dar le fac program,câte 15-20 de minute fiecare.”

La drum cu familia "Siluetă"

Cu şapte copii,concediile au devenit o nestemată rară pentru familia Dobrotă. Dar părinţii nu regretă că nu pot pleca în locuri la care doar au visat sau că nu pot face concedii tihnite.

„Ne-am dedicat copiilor,ca să facă şcoală.”Mai pleacă prin împrejurimile Sibiului sau la bunici. M-am întrebat cum este să pleci la drum cu şapte copii.

„Ne organizăm pe grupuri. La supermarket plecăm pe rând. Avem noroc că suntem familia Siluetă şi încăpem mai mulţi dacă ne îngrămădim”,glumeşte Liliana.

"Copiii îmi dau motive să fiu fericit"

Înainte de a vorbi cu Liliana,am stat de vorbă cu soţul ei.„Cum sunt copiii,cum vă descurcaţi cu ei?”,am întrebat. Se aprinde repede când cineva îi cere să vorbească de cei mici şi aşa a început să-mi povestească cât de bine învaţă şi de cât de fericiţi îi fac.

s-a întrerupt la un moment dat. A repetat că este meritul soţiei. „Ştie cât o apreciaţi?”. „Nu ştiu dacă i-am zis vreodată,dar

ştie ea ce gândesc.”