Dezvoltă-i pasiunea pentru citit!

1 46512 original jpg jpeg

Atunci când sunt mici, copiii pot deprinde mult mai repede obiceiurile bune. Profită şi deschide-le apetitul pentru lectură, în loc să-i laşi ore în şir în faţa calculatorului sau al televizorului! Cărţi din primii ani

Nu ezita să-i cumperi copilului tău cărţi încă din primii ani. Sunt o mulţime de astfel de apariţii gândite ca jocuri. Sigur,există riscul de a le strica,dar pe termen lung obişnuinţa de a avea cărţi în jurul său îi va fi benefică. Apoi,când mai creşte,mergeţi împreună în librării,unde poate alege singur cărţile preferate. Unele,pe lângă poveştile însoţite de imagini,au inserate şi jocuri de puzzle. Este o metodă excelentă de a-i apropia de carte ca obiect util,şi apoi de poveştile pe care le află prin intermediul tău.Citiţi în fiecare seară!

Lectura ar trebui să facă parte din rutina voastră zilnică. Este important să-ţi găseşti puţin timp,mai ales seara,pentru a vă cuibări în pătuţul lui şi a deschide o carte. Când îi citeşti,foloseşte diferite voci pentru a da viaţă personajelor. Aşa îl ajuţi pe micuţ să-şi imagineze povestea. Şi imaginile din carte au acelaşi scop. A doua zi,în drum spre grădiniţă,îi poţi cere să-ţi spună ce a reţinut din povestea citită şi ce personaj i-a plăcut mai mult. Îl ajuţi astfel să desprindă învăţături din poveşti.

Pont

Copiii au nevoie nu numai de istorisiri cu final fericit,ci şi de cărţi realiste care contribuie la educaţia lor prin mesajul transmis. Scriitorul britanic de cărţi pentru copii Michael Morpurgo a declarat recent pentru „The Telegraph” că micuţii sunt marcaţi mai ales de cărţile care nu cosmetizează realitatea şi au nevoie ca seara unul dintre părinţii lor să-şi găsească măcar 10 minute să le citească.

Lectura ca joc

Dacă ai doi copii,este ideal să creezi jocuri care implică lectura. Lasă-i să-şi aleagă fiecare cartea favorită şi propune-le un concurs:cine termină cartea mai repede câştigă. Premiul poate fi prăjitura preferată sau un joc. La sfârşitul unei săptămâni,cere-le să-şi povestească unul altuia ce au citit şi ce le-a plăcut mai mult. Aşa,la final,este posibil să ajungă să facă schimb de cărţi.

Cartea să nu fie pedeapsă

Orice ai face,evită să-l constrângi să citească,iar dacă face vreo năzbâtie,nu-l pedepsi trimiţându-l în camera lui să citească. Este cea mai sigură cale de a-l face să urască cititul.

Încurajează-l să citească!

Îi plac mult revistele cu benzi desenate? E foarte bine că citeşte! Laudă-l pentru asta şi îndrumă-l să încerce şi altceva. Poţi chiar să-i faci cadou o carte. Alege una care are legătură cu una dintre pasiunile lui. Sigur va fi plăcut surprins şi,dacă îi va face plăcere,va continua să caute lecturi asemănătoare.

Copiii învaţă prin imitare,aşa că o variantă bună de a-i deprinde cu bunul obicei al lecturii este să vă vadă citind şi pe voi,părinţii. Lectura ziarelor,a revistelor sau a cărţilor ar trebui să facă parte din rutina oricărei familii. Acesta este şi modul prin care lectura nu va fi o corvoadă pentru copii,ci o activitate plăcută,din care au de învăţat.



Recente

clickpentrufemei ro   Mocasinii de damă – un ghid pentru crearea unei ținute elegante png
1772195181 GSlR png
Supa frantuzeasca de ceapa  Sursa foto shutterstock 2079346624 jpg
Fursecuri cu lamaie  Sursa foto shutterstock 2308343029 jpg
femeie se relaxeaza duminica acasa 5427102 jpg
Cheesecake cu lamaie  Sursa foto shutterstock 2292523711 jpg
Supa bulgareasca  Sursa foto shutterstock 679786756 jpg
shutterstock 2367972909 jpg
shoes w clickpentrufemei jpg
mancare pisici 1   doctorulgradinii ro png
portrait tired young businesswoman sitting table with laptop computer while holding cup coffee sleeping cafe jpg
rutina de ingrijire zilnica ghid practic jpg
close up modern cozy kitchen white brown colors with stuff cooker decorative fir tree branches christmas decorations jpg
Trufe cu lamaie  Sursa foto shutterstock 2141596615 jpg
ghidul femeii sofisticate cum iti construiesti o imagine originala jpg
Ce ținute elegante poți purta la un botez sau cununie în 2026 alegeri inspirate pentru momente speciale jpg
clickpentrufemei ro pexels rdne 6182559 jpg
waitress preparing cake jpg
cum transformi diminetile in momente de rasfat autentic jpg
Sarmale de post  Sursa foto shutterstock 1922971265 jpg