„Minciunelele” despre bani otrăvesc iubirea

1 70197 original jpg jpeg

Ţi-ai cumpărat vreodată ceva ce ai ţinut secret de ochii partenerului tău? Poate te-ai gândit că ce nu ştie nu poate să-i facă rău... Una e să-ţi mai faci câteodată o plăcere şi alta e când plăcerile personale şterg lista de priorităţi a cuplului, ducând la o criză în relaţie.

Când şi ce ţii secret

A-ţi ascunde câştigurile de partener nu e întotdeauna un lucru rău. Spre exemplu,chiar nu e indicat să intri în astfel de detalii dacă abia l-ai cunoscut. Pe de altă parte,indiferent de stadiul relaţiei voastre,dacă subiectul apare în discuţie,nu are niciun rost să-i spui că ai un venit de trei ori mai mare decât cel real,doar pentru a-l impresiona,sau de cinci ori mai mic,ca să îl testezi. Pur şi simplu este mai corect să-i spui că nu e un subiect pe care să vrei să-l abordezi în acel moment. Dacă aveţi o relaţie de mai mult timp,dar încă îţi ţii câştigurile reale la adăpost de jumătatea ta,ai conturi secrete şi doseşti sume de care el nu are habar,plângându-te că ai rămas fără bani,e cazul să te gândeşti dacă o relaţie construită pe astfel de fundamente chiar are şanse de supravieţuire.

De ce să-l minţi

Motivele pot fi numeroase:vrei să pui deoparte nişte bani albi pentru zile negre,să-ţi păstrezi independenţa,să-i ajuţi pe ai tăi fără ca el să ştie sau să-ţi aperi o anumită zonă de intimitate. Oricare ar fi bunele tale intenţii,ele reprezintă însă o dovadă a unei profunde neîncrederi în relaţie. Chiar şi atunci când ai un partener foarte cheltuitor şi nu vrei să-i spui de rezervele tale pentru a nu le pune în primejdie,înseamnă că nu ai încredere nici în el,dar mai presus de toate nici în tine. Fireşte că nu e indicat să ajungi în extrema cealaltă,în situaţia în care toţi banii sunt la soţul tău,pentru că el ţine casa. Aici femeia îşi pierde pe deplin independenţa cât şi statutul,devenind prizoniera partenerului ei de viaţă,lucru care o anulează în totalitate ca personalitate.

Chiar eviţi certurile?

Cele mai multe discuţii în contradictoriu în cadrul cuplului şi una dintre principalele cauze de divorţ din întreaga lume sunt cele generate de relaţia financiară dintr-un cuplu. Studiile demonstrează că familiile foarte bogate,cât şi cele foarte sărace,au o rată a divorţului mult mai mare decât familiile cu venituri medii. Cuplurile care îşi pot permite orice ajung să facă abuz de poziţia financiară,iar cele cu un buget limitat se destramă din cauza necazurilor financiare. Nici familiile de condiţie medie nu sunt scutite de neajunsuri şi certuri,dar ponderea despărţirilor este ceva mai scăzută. Atenţie însă:dacă îl minţi pentru că vrei să eviţi certurile,există cele mai mari şanse ca într-un final să fii descoperiţi şi scandalul iscat să aibă proporţiile unui tsunami dezlănţuit.

Cum faci uitată „infidelitatea” financiară

Există mai multe variante care pot aduce linişte în cuplu,dar pentru asta există o condiţie esenţială:partenerii trebuie să se respecte reciproc,să aibă încredere unul în celălalt şi să fie dispuşi să comunice ceea ce simt fără să se judece. Este important să conştientizaţi amândoi că vina nu cade niciodată pe umerii unui singur partener. Poate că motivul pentru care îl minţi e obsesia lui de a ţine în frâu cheltuielile,fără să-ţi permită mici extravaganţe pe care e firesc să le ai. Dacă pentru fiecare leu trebuie să-i dai explicaţii,atunci este aproape normal să vrei să-ţi cheltui toţi banii pe care îi ai la dispoziţie,din frustrare. De aceea este esenţial să dai cărţile pe faţă cu partenerul,să îţi spui păsurile,ca să găsiţi o cale de mijloc.

Aşa îţi poţi permite mici plăceri femeieşti!

Poţi stabili cu partenerul tău,de comun acord,mai multe moduri în care să vă gestionaţi bugetul,ca fiecare să-şi poată face,din când în când,achiziţii mult dorite. În primul rând analizaţi care sunt cheltuielile fixe ale familiei,fără de care nu aţi putea trăi. Acestea includ utilităţile casei,mâncarea,ratele,transportul şi taxele şi impozitele anuale. Separat de acestea puneţi cheltuielile pe care le consideraţi importante,dar nu obligatorii,şi la sfârşit cele mai puţin importante. Ce vă rămâne,să-i spunem buget intim,poate fi cheltuit oricum,fără nici o judecată din partea celuilalt.