Ştii să-ţi controlezi emoţiile la muncă?

1 47223 original jpg jpeg

De multe ori, atunci când eşti la serviciu, simţi că ai o zi proastă, sau dimpotrivă, debordezi de fericire. Şi-ţi vine să urli, să trânteşti tot ce este prin birou, ori să-ţi îmbrăţişezi toţi colegii. Te–ai întrebat dacă este bine să dai frâu liber emoţiilor?

Când eşti stresată

Şeful te anunţă cu zâmbetul pe buze că proiectul pe care trebuia să-l predai abia peste două zile trebuie să fie pe biroul lui în câteva ore. Intri în panică,mai ales că era singura seară în care-i promiseseşi copilului că-l iei de la grădiniţă. Cum te descurci cu asmenea urgenţe într-un timp atât de scurt?

De evitat:Nu intra în panică gândindu-te că nu vei reuşi să duci la capăt niciuna din îndatoriri. Stăpâneşte-ţi nervii şi gândeşte-te doar la faptul că,în situaţia dată,stresul te poate ajuta,căci poate fi un bun stimulant.

De făcut:Întreabă-ţi şeful dacă vrea proiectul la fel de amănunţit căci timpul pe care-l ai la dispoziţie este mai scurt. Dcaă tu crezi că nu te poţi descurca,explică-i. Încearcă să fii relaxată când vorbeşti cu el,inspiră şi expiră lung,ca să mai elimini din stres.

Când eşti tristă

Chiar înainte de sfârşitul anului,şeful te anunţă că nu ai reuşit să fii performantă şi nu ţi-ai atins obiectivele. A şi găsit explicaţia,nu ai dat destul de multă importnaţă muncii tale. Tu ştii foarte bine cât te-ai străduit şi cât ai muncit şi consideri total injustă remarca şefului tău. De aceea,te întristezi instantaneu.

Să începi să plângi în faţa şefului tău. Acest lucru nu numai că nu va rezolva problema,dar te va face să pari slabă. Mai ales că acesta este un comportament de copil,nu de adult.

Trebuie să accepţi situaţia şi să fii puternică,cel puţin în faţa şefului tău. Întreabă-l unde ai greşit,ca să corectezi situaţia. Iar dacă nu îţi poţi stăpâni lacrimile,ieşi afară din birou. Abia după ce te linişteşti,mergi din nou să discuţi cu şeful tău.

Ai de prezentat un proiect în faţa unor clienţi foarte importanţi. Dar chiar înainte de prezentare,eşti cuprinsă de panică. Dacă vei spune ceva greşit? Astfel de întrebări pun stăpânire pe gândurile tale şi eşti cuprinsă de panică.

Să fii prudentă,căci acest lucru „te poate trage înapoi”. Nu trebuie să te gândeşti la tot ceea ce ar putea să meargă rău,să anlizezi toate situaţiile negative.

Să previi. Frica este utilă uneori,dar optimismul şi gândurile pozitive sunt mult mai indicate în asemena situaţii. Nu te gândi decât că această prezentare va fi una extrem de reuşită.

Când te enervezi

De două luni lucrai la un proiect important pentru cariera ta,cât şi pentru compnaie. În ziua prezentării însă,şeful te anunţă că Monica,colega ta,va prezenta proiectul. Normal că te gândeşti că ea va primi toţi laurii muncii tale.

În niciun caz,nu deveni isterică. Nu începe să ţipi la şeful tău,să trânteşti şi să ameninţi,căci nu vei face decât să tensionezi atmosfera.

Încearcă să-ţi stăpâneşti nervii şi,în loc să ridici tonul,să-i explici că te-a pus într-o situaţie foarte dificilă,că o asemenea decizie te face să-ţi pierzi încrederea şi că simţi că nu vei mai putea progresa.

Şi când eşti prea fericită...

Ura!! Şeful este foarte mulţumit de munca ta din ultima perioadă,aşa că a decis că meriţi o promovare. Radiezi de fericire şi îţi vine să urli de bucurie,să-ţi suni toţi prietenii,chiar să-ţi inviţi şeful sau şefa la dans.

În nici un caz nu începe să ţopăi de fericire,căci nu vei fi bine privită. Nici de superiorul tău,dar nici de colegi. Ai putea câştiga antipatia acestora.

Începe prin a-i mulţumi şefului că ţi-a acordat încredere. O strângere caldă de mână şi un zâmbet sunt de ajuns. Dacă îţi vine să urli,dă-i un telefon celei mai bune prietene. Ea sigur îţi va înţelege bucuria.



Recente

Rulada de bezea cu mascarpone  Sursa foto shutterstock 2550892545 jpg
Ce contează cu adevărat când alegi un cuptor incorporabil   ghidul tău pentru 2025 jpg
Sarmale de post  Sursa foto shutterstock 1922971265 jpg
e1ac91fad47f6e4b8fd68a47a7b4d76926 jpg
clickpentrufemei ro   Cum sa alegi o jacheta de dama care sa combine stilul  i func ionalitatea imag principala jpg
Minitarte cu stafide si nuci  Sursa foto shutterstock 2102404258 jpg
woman with eating disorder trying eat healthy jpg
craciunite 4 jpg
Tocanita cu linte si dovleac  Sursa foto shutterstock 1521090608 jpg
young woman home clothes sitting sofa use spray nose jpg
woman happy winter park jpg
Tarta cu ciocolata  Sursa foto shutterstock 2393286455 jpg
ramai confortabila ramai eleganta tendinte obligatorii in materie de incaltaminte de iarna pentru femei jpg
femeie eleganta sarbatori craciun 17597 jpg
Supa cu afumatura  Sursa foto shutterstock 1780012733 jpg
Rulada gem de caise  Sursa foto shutterstock 2076683032 jpg
CLICKPENTRUFEMEI amanda vick ohWf6YuzOQk unsplash jpg
Peste pe pat de varza  Sursa foto shutterstock 2363702885 jpg
Armonizarea facială cum îți poți îmbunătăți trăsăturile într un mod natural și echilibrat jpg
7e1f67ad18e7a1162149c30d2c7eab02 png