Sfaturi ca sa reiei serviciul dupa sarcina

1 62215 original jpg jpeg

Numai cine nu a trecut prin asta nu ştie cât este de greu să revii la serviciu, când laşi acasă un bebeluş de numai câteva luni. Iată câteva sfaturi care te vor ajuta să faci mai uşor această trecere.

Pentru orice mamă,reîntoarcerea la muncă nu trebuie să lase loc remuşcărilor. În loc de astfel de probleme,gândeşte-te că,mergând la serviciu,îi faci un bine bebeluşului tău,căci vei avea veniturile necesare ca să nu-i lipsească nimic.

Poţi avea program scurt

Revenirea poate fi dificilă şi din cauză că trebuie să stai departe de copil peste opt ore. De aceea,te poţi interesa dacă ai putea avea un program flexibil.

Lasă-ţi rudele bonă la copil

Dacă revii la muncă în primul an, ideal este să ai pe cineva apropiat care să stea cu copilul. Este bine şi pentru psihicul tău,şi pentru bebeluş.

La serviciu, doar problemele muncii

Când eşti la serviciu,încearcă să nu te gândeşti doar la copil,căci niciun angajator nu va fi de acord să nu lucrezi la un randament maxim.

Poţi da un telefon, în pauză, să te asiguri că totul este în regulă. De asemenea, când ajungi acasă,lasă grijile de la birou deoparte, căci nu vei mai avea aceeaşi răbdare cu cel mic.



Recente

6915265 jpg
pexels technobulka 2908976 jpg
Flexibilitatea unui credit IFN Cum se adapteaza nevoilor tale jpg
teenager trying reduce hangover effect morning jpg
50   51 shutterstock 2252434631 jpg
happy female model sitting floor covered with confetti laughing enchanting caucasian girl posing with balloons her birthday jpg
space collage with young women jpg
front view young beautiful lady white dress posing with stop sign jpg
fantasy scene wealth jpg
front view young modern woman colorful coat orange t shirt with black earphones sunglasses posing jpg
Semnificatia apei sfintite Boboteaza  Sursa foto shutterstock 2241996461 jpg
Ce este randamentul dividendului jpg
adorable white woman posing with bengal lights gorgeous red haired girl holding sparklers laughing new year jpg
three friends having 2018 party jpg
profimedia 1061300496 jpg
view snowman with winter landscape snow jpg
St stephen wiki jpg
young woman santa s hat sitting with opened book jpg
christmas balls with sun shining jpg
profimedia 0943076492 (2) jpg