Relaxarea, cheia pentru starea ta de bine!

1 pijama femei jpg jpeg

Ritmul vieţii este, de cele mai multe ori, copleşitor şi ne dorim să facem o mulţime de lucruri cât mai repede şi cât mai bine, însă uităm că este important să ne acordăm momente de pauză şi să ne relaxăm. Pe termen lung, agitaţia şi stresul pot avea impact negativ asupra sănătăţii şi a stării noastre de bine, aşa că din când în când este necesar să luăm o pauză şi să ne odihnim, să facem lucruri care ne relaxează, să ne vedem cu prietenii, să citim o carte pe care o tot amânăm sau să revedem filmele noastre preferate.

Există o mulţime de tehnici de relaxare, iar specialiştii ne recomandă meditaţia, yoga, mindfulness, însă starea de bine este o chestiune personală şi este posibil ca ceea ce funcţionează pentru anumite persoane să nu aibă absolut niciun efect asupra altora. De aceea, este indicat să descoperi activităţile care te ajută să te relaxezi, să te detaşezi şi să îţi reîncarci bateriile în cel mai plăcut mod pentru tine.

Ceea ce purtăm ne influenţează starea de spirit

Hainele au un impact major asupra atitudinii noastre şi a modului în care ne simţim. Aşa cum anumite ţinute ne dau senzaţia că putem cuceri lumea, există şi acele piese de îmbrăcăminte în care ne relaxăm complet. De aceea, pentru momentele pe care le petrecem acasă şi în care vrem să ne acordăm o pauză de relaxare, este recomandat să purtăm haine în care ne simţim bine, lejere, din materiale cât mai fine şi mai moi.

De exemplu, dacă alegi pijamale de dama confortabile, din materiale cât mai naturale, te vei odihni mult mai bine şi te vei trezi pregătită pentru orice provocare! Alege fibre care lasă pielea să respire, care nu reţin umezeala şi în care te simţi cât mai liberă. De asemenea, este de preferat ca hainele pe care le porţi atunci când faci activităţile tale preferate, fie că vorbim despre o tură de alergare în parc, un picnic cu prietenii sau pur şi simplu o după-amiază în care citeşti o carte pe balcon sau terasă, să aibă croieli cât mai lejere şi materialele să fie de cea mai bună calitate. Bumbacul este o fibră textilă 100% naturală, care nu provoacă alergii, absoarbe şi elimină umezeala corpului cu uşurinţă şi, datorită acestor proprietăţi benefice, este o ţesătură folosită frecvent pentru realizarea hainelor. În plus, orice material care are în compoziţie bumbac, lână sau vâscoză este recomandat pentru hainele pe care le purtăm acasă şi atunci când vrem să ne simţim cât mai confortabil şi să ne relaxăm complet!

Care este cea mai bună metodă de relaxare?

Suntem diferiţi, ne plac lucruri diferite, aşa că nu există o reţetă universal valabilă pentru relaxare, deşi sunt multe activităţi pe care le avem în comun şi care ne dau o stare de bine. Cea mai bună metodă pentru a afla care este tehnica de relaxare care ţi se potriveşte este să încerci cât mai multe lucruri!

Chiar dacă nu este o activitate pe care o faci frecvent sau care crezi că ar putea să intre în rutina ta zilnică, este important să petreci cât mai mult în natură, la plimbări în parc sau la pădure! Aerul curat şi activitatea fizică moderată sunt ideale pentru a te deconecta şi pentru a elimina stresul într-un mod cât mai plăcut.

Sportul, indiferent care este tipul de mişcare pe care îl preferi, are rolul de a elibera endorfine, substanţele chimice care ne ajută să ne relaxăm şi ne oferă o stare de bine. De asemenea, fiind o activitate care stimulează starea de spirit şi contribuie la creşterea valorii endorfinelor, sportul este recomandat de către medici pentru a combate şi a preveni formele moderate şi uşoare de depresie şi pentru anxietate.

Yoga şi meditaţia sunt cunoscute pentru efectele relaxante şi pentru faptul că ne ajută să eliminăm stresul. Acest lucru se datorează în mare parte aceleiaşi eliberări de endorfine ca şi în cazul formelor mai solicitante de sport. Yoga şi meditaţia pot să reducă markerii stresului şi pot duce la creşterea nivelului de endorfine pe care le secretă creierul.

Indiferent cât de agitat este ritmul vieţii şi chiar dacă ni se pare că nu avem timp pentru noi şi pentru lucrurile care ne plac şi ne relaxează, este important să avem grijă de starea noastră de bine, chiar dacă alegem lucruri mici, cum ar fi purtarea unor haine confortabile sau cititul unei cărţi. Astfel, pe termen lung, ne conservăm energia şi ne menţinem o stare bună de sănătate!

Sursă foto: Shutterstock



Recente

clickpentrufemei ro imam kurniawan qoGdi3R3ekQ unsplash jpg
pexels heyho 6585753 jpg
Chiftele cu spanac  Sursa foto shutterstock 2025214406 jpg
shutterstock 2452382063 jpg
shutterstock 2277522461 (1) jpg
Mulțumim, Daniela, Emilia și Marian! (2) jpg
Beneficiile utilizării unui cap de manechin cu păr natural pentru practica de hairstyling jpg
Ce instrumente nu ar trebui să lipsească din trusa unui tehnician de unghii jpg
Cornuri in doua culori  Sursa foto shutterstock 31163509 jpg
Clatite cu branza si spanac  Sursa foto shutterstock 1415857712 jpg
2148845995 jpg
Organizarea meselor zilnice pentru femeia modernă cum să folosești eficient lada frigorifică jpeg
Prajtura cu nuca de cocos  Sursa foto shutterstock 1928203232 jpg
Budinca de orez cu peste  Sursa foto shutterstock 480607888 jpg
shutterstock 256424824 jpg
shutterstock 1379805665 jpg
Guguluf cu gem  Sursa foto shutterstock 2504637363 jpg
shutterstock 492832387 jpg
curatenie   shutterstock 2087041777 jpg
shutterstock 551226070 jpg