Cum îţi influenţează igiena orală sănătatea

1 67448 original jpg jpeg

În organismul nostru există conexiuni care, la prima vedere, par ciudate, dar sunt reale. De veacuri, medicina tradiţională chineză a stabilit că fiecare dinte corespunde unui organ şi, în funcţie de sănătatea danturii, putem evalua starea de sănătate a întregului organism.

Specialiştii în medicină tradiţională chineză susţin că incisivii se află în interacţiune cu rinichii şi vezica urinară,caninii-cu ficatul,fierea şi ochii,molarii-cu stomacul şi intestinele,iar măselele de minte-cu inima şi energia din corp.Dinţii stricaţi,semn de coloană afectată„În medicina tradiţională chineză există relaţii între dinţi,încheieturile oaselor şi segmentele coloanei vertebrale. Prin urmare,îngrijirea danturii înseamnă,de fapt,îngrijirea întregului organism. Aşa cum dinţii bolnavi pot deregla buna funcţionare a unor organe interne,la fel şi afecţiunile unor organe interne ne pot îmbolnăvi dantura", explică Adrian Florea, specialist în medicină tradiţională chineză.Maxilarul inferior ne modifică bazinul„De exemplu, persoanele care au o înclinare, deformare a maxilarului inferior vor suferi şi de o deformare a coloanei vertebrale în zona cervicală sau lombară. Mai mult, deviaţia maxilarului inferior poate duce la o deviaţie a oaselor bazinului şi, astfel, lungimea picioarelor persoanei respective va fi asimetrică",susţine Adrian Florea.

Află de AICI de ce este bine să-ţi îngrijeşti caninii!



Recente

Frigarui cu carne de porc  Sursa foto shutterstock 404728846 jpg
GUINNESS WORLD RECORDS CHALLANGE png
Prajiturea cu prune  Sursa foto shutterstock 2450689897 jpg
Salata de cartofi  Sursa foto shutterstock 2454390477 jpg
clickpentrufemei ro   Coastal Chic – garderoba ta capsulă de vacanță și cele mai dorite genți de plajă ale sezonului imag principala jpg
ce transforma vizita intr o cafenea mica in obicei recurent jpg
Desert cu prune  Sursa foto shutterstock 2501332815 jpg
Cartofi cu ciuperci  Sursa foto shutterstock 1140146435 jpg
front view cute family having special moment together jpg
Sendvisuri cu inghetata trase in ciocolata  Sursa foto shutterstock 2458998633 jpg
1783592905 xWz3 jpg
Placinta fara coacere  Sursa foto shutterstock 1673727172 jpg
Minitarte cu mango  Sursa foto shutterstock 1633352872 jpg
cina in familie gradina vara jpg
Placinta cu pui si branza  Sursa foto shutterstock 266438579 jpg
clickpentrufemei ro maxeylash JNuPhasKGbU unsplash jpg
Budinca de orez cu stafide si alune  Sursa foto shutterstock 617875103 jpg
Shakshuka cu ceapa vrede si spanac  Sursa foto shutterstock 2159276213 jpg
Tarta cu stafide si cumale  Sursa foto shutterstock 2221893461 jpg
retete chiftele jpg