Noi soluţii pentru durerile de spate

1 61612 original jpg jpeg

Stilul de viaţă sedentar şi orele lungi la serviciu, când de-abia te ridici de pe scaun, sunt principalele cauze ale declanşării durerilor de spate. Însă medicina a evoluat atât de mult, încât acum le poţi ameliora fără să recurgi la bisturiu.

Electroterapia

În cadrul acestui tratament,pe suprafaţa pielii sunt fixaţi electrozi mici,iar terapeutul ajustează intensitatea energiei electrice care-i străbate. Aceasta ajunge în organism sub forma unor pulsaţii,acţionând asupra muşchilor şi a terminaţiilor nervoase. Electroterapia are rolul de-a bloca semnalele dureroase care străbat nervii,şi astfel durerea este mult diminuată.

Chiroterapia

Este deosebit de eficientă în cazul durerilor de umeri şi de gât,fiind indicată mai ales acelor persoane care suferă de spondiloză cervicală. Metoda de lucru constă în rearanjarea manuală a vertebrelor coloanei prin manevra „trosnirii oaselor“,fără însă ca pacientul să simtă vreo durere. Astfel,vertebrele nu vor mai trimite semnale dureroase către diferite zone din regiunea spatelui.

Acupunctura

Una dintre cele mai cunoscute terapii chinezeşti,este recomandată atât în cazul durerilor cauzate de o boală internă,cum ar fi spondilita anchilozantă,cât şi]n suferinţele din cauze externe organismului,precum factori de mediu,sedentarism sau traumatisme. Procedeul presupune înţeparea cu ace a anumitor puncte situate la nivelul pielii,cu scopul echilibrării funcţiilor organismului. Acele nu sunt aplicate doar în zonele dureroase,ci şi în punctele care pot transmite dureri.

Termoterapia

Durerile coloanei vertebrale pot fi calmate cu ajutorul termoterapiei. Aceasta cuprinde două procedee:termocuvă şi împachetări cu parafină. Termocuva este asemănătoare unui sac de dormit şi poate avea una sau mai multe zone de acţiune prin care este emanată căldura. În cazul împachetărilor cu parafină,substanţa este topită şi aplicată în regiunea spatelui sub forma compreselor parafinate sau a plăcilor cu parafină,în locurile unde durerea este mai puternică. Astfel vasele de sânge se dilată,centrii nervoşi sunt stimulaţi,iar durerea scade în intensitate.

Crioterapia

Opusă termoterapiei,această soluţie are la bază utilizarea gheţii pentru a diminua durerile. Cel mai des este folosit masajul cu gheaţă,care se realizează,în general,prin intermediul unei sticle pline cu apă îngheţată,cu ajutorul căreia se execută mişcări paralele şi perpendiculare cu suprafaţa coloanei vertebrale. În acest mod,este ameliorată inflamaţia ţesuturilor,iar încordarea musculară este diminuată.

Dr. Mihai Ciprian Râşcu,medic specialist ortoped,Spitalul de Ortopedie MedLife,tel.:021.9646

Peste 70% din români suferă de dureri de spate pe parcursul vieţii,cele mai multe dintre acestea fiind generate de o muncă suprasolicitantă. Ca să le reducem,este necesar să avem o bună postură şi un suport adecvat pentru spate,atunci când stăm la birou,spre exemplu. În caz contrar,creşte presiunea pe vasele de sânge şi pe nervi şi apar problemele cu muşchii,discurile şi articulaţiile intervertebrale. Toate acestea pot avea o contribuţie majoră la durerile de spate şi de gât.



Recente

ramai confortabila ramai eleganta tendinte obligatorii in materie de incaltaminte de iarna pentru femei jpg
femeie eleganta sarbatori craciun 17597 jpg
Supa cu afumatura  Sursa foto shutterstock 1780012733 jpg
Rulada gem de caise  Sursa foto shutterstock 2076683032 jpg
CLICKPENTRUFEMEI amanda vick ohWf6YuzOQk unsplash jpg
Peste pe pat de varza  Sursa foto shutterstock 2363702885 jpg
Armonizarea facială cum îți poți îmbunătăți trăsăturile într un mod natural și echilibrat jpg
7e1f67ad18e7a1162149c30d2c7eab02 png
Imagine1 png
Rulada cu gem de fructe de padure  Sursa foto shutterstock 1744930400 jpg
femeie care se da cu parfum jpg
young woman with christmas present by christmas tree (1) jpg
trucuri pentru machiajul ochilor rezistent jpg
Varza a la Cluj  Sursa foto shutterstock 506811040 jpg
craciunite 1 jpg
portrait santa claus having christmas drink jpg
Idei practice pentru renovarea bucătăriei   spații mici, rezultate mari jpg
Rulada braziliana  Sursa foto shutterstock 192814724 jpg
Cum sa iti pastrezi parul hidratat iarna aceasta jpg
Cum să faci față petelelor dificile de pe plita pe gaz jpg