Cum să scapi de anxietate şi depresie

1 76857 original jpg jpeg

Dopamina este direct răspunzătoare pentru starea ta de bine. Aceasta este un neurotransmiţător care ajută creierul să controleze nivelul plăcerii şi centrul de recompensă care reglează emoţiile şi mişcările corpului. Totodată, dopamina îţi afectează percepţia, de aceea, dacă doreşti să fii fericită, trebuie să o menţii la valori normale. Iată 5 metode prin care poţi creşte nivelul acesteia fără medicamente!

1. Spune nu dependenţelor de orice fel

Fie că este vorba de dependenţa de tutun, alcool, fie că este vorba de dependenţa de cumpărături, acestea te ajută să obţii doar satisfacţie imediată, temporară. Chiar dacă vei uita pe moment de probleme, aceste obiceiuri nu te vor ajuta să le rezolvi. Pentru a scăpa de ele, soluţia este să îţi umpli ziua cu activităţi care să te ajute să creşti şi să te dezvolţi ca om. O altă soluţie eficientă este aceea de a merge direct la cauză, identificând traumele care au dus la apariţia acestei adicţii.

2. Dezvoltă-ţi creativitatea

Creativitatea te ajută să sporeşti nivelul dopaminei, ajutându-te să intri cu uşurinţă într-o stare în care te poţi încărca cu energie pozitivă. De exemplu, poţi face poze oamenilor şi peisajelor care te inspiră sau poţi picta, dansa, cânta, găti, orice îţi face plăcere. Nu trebuie să o faci precum un profesionist, ci doar să te deconectezi de la mintea ta şi să te relaxezi într-un mod plăcut, care te inspiră să fii fericită. Nu te critica şi nici nu te compara cu alţii.

3. Spune da mişcării

Sportul este o activitate prin intermediul căreia te poţi exprima şi indiferent de activitatea pe care o vei alege, nivelul dopaminei, al endorfinei şi serotoniei vor creşte. Acest lucru te va ajuta să te eliberezi de stres şi să te simţi bine. Fă mişcare ori de câte ori poţi, sporindu-ţi atât starea de bine, cât şi sănătatea. Corpul tău va deveni mai puternic şi vei avea mai multă energie, încât vei putea face faţă provocărilor mult mai uşor.

4. Sporeşte cantitatea de tirozină

Nu atât de cunoscută, dar foarte importantă, tirozina este una dintre substanţele chimice care ajută la producerea dopaminei. Aceasta este unul dintre cei 22 de amino acizi folosiţi pentru stocarea proteinelor în corp. Există o gamă variaţa de alimente care conţin tirozină, precum: alunele, banalele, avocado, ceaiul verde, ciocolata şi pepenele verde.

5. Curăţă-ţi organismul

Atunci când corpul este încărcat cu toxine şi bacterii, atât sistemul imunitar, cât şi psihicul au de suferit. Înlocuieşte măncarea nesănătoasă, de exemplu prăjelile, alimentele grase şi mâncarea de tip fast-food cu legume şi fructe proaspete. Acestea vor asigura organismului toate substanţele nutritive de care are nevoie şi te vor ajuta să te simţi mai bine.



Recente

Cum sa iti pastrezi parul hidratat iarna aceasta jpg
Cum să faci față petelelor dificile de pe plita pe gaz jpg
Rulouri de vinete cu alune  Sursa foto shutterstock 2418362253 jpg
femeie atragatoare tinuta iarna 789305 jpg
Rulada cu gem de capsuni  Sursa foto shutterstock 2387304579 jpg
Salata de vinete  Sursa foto shutterstock 300480098 jpg
Tort festiv alune de padure  Sursa foto shutterstock 2233352429 jpg
OUTFIT 625 1544 62 132 10 size large c v 1 compressed JPG
portrait beautiful woman jpg
e120a11231976f9c92c028516f0f81167b jpg
Tocanita de cartof dulce  Sursa foto shutterstock 2370838917 jpg
Menopauza ÔÇô un subiect prea put╠ªin discutat i╠én Roma╠énia jpg
CLICKPENTRUFEMEI wojtek mich ZGj0 IjgXdo unsplash jpg
Chifle cu gem de caise, Sursa foto shutterstock 2390464819 jpg
Imagine1 (1) jpg
ochelari de soare (8) jpg
Chiftelute de peste  Sursa foto shutterstock 1512309131 jpg
Painici sau conchas mexicane  Sursa foto shutterstock 1063093535 jpg
e1d2eb55a7735811b8523ddc3e0663b5d7 (1) jpg
e1ed72bf6593c6f222ff50df84f10410f1 jpg