Test de personalitate. Animalul pe care îl observi mai întâi spune totul despre tine
Subconştientul poate spune multe despre personalitate, mai mult decât putem crede. Experţii compară mintea subconştientă cu o unitate de stocare, care deţine toate aprecierile şi antipatiile, credinţele şi temerile, amintirile şi abilităţile, fiind construită din tot ceea ce ai văzut şi ceea ce ai experimentat, chiar dacă nu ţi le aminteşti. Toate se contectează direct la comportamentul nostru conştient şi fac ca ochii să vadă imaginea întreagă, cu lucrurile văzute şi cu cele nevăzute. Despre personalitatea ta poţi afla mai multe făcând testul următor.
Contează mult să îţi fixezi privirea pe primul animal observat în imagine. Tot ceea ce vezi după nu este atât de important ca primul necuvântător detectat. Creierul alege pentru tine şi alege, de fapt, ceea ce rezonează cu tine. Acesta este un test distractiv, pus la dispoziţie de cei de la Bright Side, pe care ţi-l recomandăm. Vei descoperi dacă ai vocaţie de lider, eşti as în gestionarea resurselor sau pur şi simplu eşti sufetul petrecerilor, iar tu eşti chemat, pentru că te ocupi de minune să asiguri distracţia şi amuzamentul evenimentului.
1. Zebra
Dacă primul animal pe care l-ai văzut este zebra, te reprezintă cuvintele amuzante, influente şi charismatice. Eşti foarte activă şi spontană, ai o personalitate contagioasă şi oamenii sunt cu ochii pe tine, pentru că eşti o companie minunată. Abilităţile tale de comunicare sunt imbatabile şi ai putea deveni un vânzător foarte bun. Dar te plictiseşti dacă trebuie să faci acelaşi lucru iar şi iar, aşa că ai nevoie întotdeauna de ceva nou în viaţa ta.
2. Pisica
Dacă ai văzut prima dată pisica, eşti persoana căreia nu îi place mult să vorbească. Unii cred despre tine că suferi de timiditate. Adevăratul motiv este că preferi să urmăreşti de la distanţă şi să analizezi ceea ce vezi în loc să te afli în mijlocul acţiunii. Sincer, nu-ţi pasă ce cred oamenii din jurul tău şi ai prefera ca alţii să facă acelaşi lucru. Îţi faci propriile reguli şi le menţii. Eşti independent şi autosuficient.
3. Raţa
Dacă ai văzut raţa, eşti 100% optimist şi absolut nimic nu te poate face să te simţi demoralizat. Pentru tine, paharul nu este pe jumătate plin sau pe jumătate gol, este întotdeauna plin exact cât trebuie. Trăieşti clipa şi îţi place să testezi viaţa la maximum. Îţi place să explorezi locuri noi, să înveţi noi abilităţi, iar curiozitatea ta nu are limite.
4. Ursul koala
Ai văzut ursul koala? Înseamnă că eşti o persoană calmă, căreia şi îi place să trăiască în fiecare zi în ritmul tău, indiferent de ce se întâmplă. Eşti o persoană foarte amabilă, sensibilă, grijulie şi toţi prietenii tăi ştiu că eşti, literalmente, la un telefon distanţă. Nu îţi plac în mod deosebit petrecerile zgomotoase. Preferi să petreci timpul în linişte, vizionând un film bun sau citind o carte. Eşti altruist şi nu aştepţi nimic în schimb când îi ajuţi pe ceilalţi.
5. Elefantul
Eşti autentic şi îţi pasă profund de tot ceea ce te înconjoară. Eşti loial, responsabil, iar familia şi prietenii tăi se pot baza întotdeauna pe tine. Dacă au nevoie de ajutor, ştiu exact cu cine să vorbească. Tu găseşti întotdeauna o soluţie pentru a remedia orice problemă. Nu eşti doar un bun ascultător, eşti şi descurcăreţ, pentru că găseşti soluţii rapid. Familia şi prietenii tăi sunt sunt prioritate numărul 1 pentru tine şi te simţi bine atunci când oamenii din jurul tău se simt bine
6. Ursul
Tu eşti foarte logic, conservator şi tradiţional, ai standarde ridicate şi îţi construieşti viaţa în conformitate cu acestea. De obicei, liniştit şi atent, ţie nu îţi plac compania zgomotoasă sau locurile aglomerate, aşa că tânjeşti după linişte şi armonie. Eşti foarte sensibil, atent şi diplomat. Crezi în reguli şi reglementări, iar deciziile spontane nu sunt cu siguranţă pe placul tău. Eşti muncitor, fiabil şi foarte dedicat; iei în serios cuvântul „termen” şi te aştepţi la acelaşi lucru de la alţii.
7. Girafa
Eşti un „fluture‟ social şi dai dovadă de multă flexibilitate. Tu te poţi adapta la orice grup şi poţi deveni centrul grupului în cel mai scurt timp posibil. Îţi place să vorbeşti şi poţi purta o conversaţie bună cu oricine. De asemenea, eşti foarte practic. Deşi se pare că absolut nimic nu te poate întrista, eşti foarte sensibil. Eşti loial prietenilor tăi şi te aştepţi la acelaşi lucru de la ei. Nu îţi place rutina şi este foarte probabil să schimbi deseori slujbele sau hobby-urile.
8. Porcul
Tu eşti o fire foarte independentă şi lucrezi cel mai bine atunci când eşti lăsat singur. Ai o minte foarte ascuţită şi gândeşti cu viteză, aşa că nu ai timp să dai şi explicaţii suplimentare în acelaşi timp. Atenţia ta pentru detalii mici, memoria strălucitoare şi abilităţile analitice excepţionale te pot face foarte eficient în când vien vorba despre investigaţii. Deşi nu poţi fi numit extrovertit, te înţelegi foarte bine cu oamenii.
9. Iepurele
Tu eşti foarte creativ, plin de energie şi, pur şi simplu, ai o fericire pe chip contagioasă. Oriunde te duci, aduci mereu râsete şi bucurii şi toată lumea vrea să fie în preajma ta. Simţul tău incredibil al umorului te proiectează instantaneu în centrul atenţiei, indiferent dacă este vorba despre serviciu sau despre o petrecere. Unii oameni ar putea crede că eşti puţin superficial, dar asta este foarte departe de adevăr. Eşti foarte atent, empatic şi îţi place să vezi oamenii râzând. Uneori, chiar tu ai nevoie de o pauză.
10. Leul
Tu eşti un lider prin definiţie. Ştii în mod natural să îi convingi pe oameni să te urmeze pentru a atinge un obiectiv comun, dar, uneori, poţi avea tendinţa de a fi dominant şi puterea ta poate deveni un pic copleşitoare. Nu ţi-e frică de nicio provocare, de fapt, îţi plac, pentru că îţi dau ocazia să arăţi ceea ce poţi face şi să te simţi câştigător. Eşti foarte competitiv şi ai abilităţi strategice extraordinare.
11. Bufniţa
Eşti o persoană foarte analitică şi profund gânditoare, care preferă să lucreze pe cont propriu. Îţi place să ai timp de calitate pentru tine şi nu te simţi foarte confortabil în situaţii sociale. Îţi place să ai totul bine organizat şi în ordine, iar orice situaţie haotică te irită. Eşti perfecţionist şi, uneori, te aştepţi la acelaşi lucru de la alţii. Deşi nu eşti deosebit sociabil, oamenii se bucură cu adevărat de compania ta, datorită inteligenţei tale şi a simţului umorului
@brightside.me