VIDEO De ce unii încă mai cred în existenţa lui Bigfoot? Cum a apărut legenda acestei creaturi

Acum mai bine de 60 de ani, un animal mitic, asemînător primatelor pe nume Bigfoot a păşit prima dată în conştiinţa publică. O publicaţie din California de Nord, SUA, a anunţat că un echipă de drumari a descoperit în apropierea unei păduri urme asemănătoare unui om care aveau o lungime uimitoare, de 16 cm. Aceasta este povestea căutărilor creaturii numite Bifoot.

Bigfoot nu este primul hominid fabulos care cutreieră America de Nord. Sasquatches a populat mult timp mitologiile triburilor indiene americane din nord-vestul Pacificului, dar acele urme din 1958 au transformat mitul într-o senzaţie mediatică. Urmele au fost făcute în nordul Californiei, de un bărbat pe nume Ray Wallace, dar farsa n-a fost dezvăluită până la moartea sa în anul 2002, când copiii săi au spus că totul a fost „doar o glumă‟.

În acel moment, deja apăruseră dovezi mai importante cu privire la existenţa lui Bigfoot. În 1967, Roger Patterson şi Bob Gimlin au filmat câteva secunde o creatură păroasă care se deplasa pe două picioare aproape de zona în care au fost găsite şi urmele. Este cea mai cunoscută dovadă obţinută până în prezent. Faptul că filmul a fost creat în acelaşi loc în care Wallace şi-a pus în scenă farsa este doar unul dintre motivele pentru care lumea se îndoieşte de autenticitatea lui. Scepticii spun că animalul era asemănător unui bărbat care purta un costum de gorilă, în timp ce aceia care cred că Bigfoot există susţin că mişcările creaturii şi proporţiile corpului n-ar fi putut fi umane. Dezbaterea are loc de o jumătate de secol, ceea ce ne face să ne întrebăm de ce nu au apărut şi alte dovezi pe măsură ce a crescut calitatea aparaturii care l-ar fi putut surpride pe uriaş.

Singura dovadă filmată a existenţei lui Bigfoot

Filmul în care apare controversata creatură are 3 minute şi jumătate în care apar bărbaţi călare pe cai, plimbându-se în apropierea Bluff Creek. După aproximativ 2 minute, obiectivul surprinde ceva ciudat. Camera lui Gimlin surprinde o siluetă ciudată, mare, asemănătoare unei gorile, care traversează poiana în poziţie bipedă. Pentru o clipă, animalul pare să privească direct spre cameră. Acesta este celebrul film Patterson-Gimlin, realizat în octombrie 1967 şi este una dintre cele mai analizate filme din istoria americană.

Pentru unii, aceasta este dovada definitivă că Bigfoot este la fel de real precum gorilele. Pentru alţii, este o farsă numai bună de clasat alături de filmele care pretind că arată fantome, extratereştri şi oameni şopârlă. Totuşi, Gimlin, octogenar acum, a spus că ştie exact ce a văzut în acea zi: „A mers în poziţie verticală destul de mult timp. Nu arăta ca un urs. Am fost în pădure toată viaţa mea, deci n-am nicio îndoială asupra a ceea ce am văzut”.

Absenţa altor dovezi nu înseamnă neapărat că Bigfoot nu există. Pădurile din ce în ce mai restrânse ca întindere pe întreaga planetă dezvăluie surprize adesea, cum ar fi saola, înrudit cu vaca şi care a fost descoperit de oamenii de ştiinţă din Vietnam în anul 1992. Cu sau fără dovezi clare, mulţi doresc să creadă în Bigfoot. Acesta are multe în comun cu yowie australian şi yeti din Himalaya: o postură verticală şi picioarele de dimensiuni mari. Unii îi văd ca pe nişte simboluri ale libertăţii pure, trăind după instinct şi ascunzându-se pentru a nu fi descoperite. Atâta timp cât există încă locuri sălbatice în America, Bigfoot rămâne o posibilitate care, pentru susţinătorii săi cei mai aprigi, nu poate fi respinsă.

O poveste veche de secole

Acest animal posibil fictiv poartă mai multe nume, Bigfoot, Sasquatch, Yowie, Skunk Ape, Yayali. Multe culturi americane au ţesut legende în jurul acestei creaturi care cutreieră pădurile continentului. În aceste poveşti, animalele sunt uneori asemănătoare oamenilor, dar şi maimuţelor. În mitologia tribului Kwakiutl, care odinioară populase puternic coasta de vest a Columbiei, Dzunukwa era o femeie mare, păroasă, care trăia ascunsă în pădurile muntoase.

Conform legendei, ea îşi petrecea mare parte din timpu protejându-şi copiii şi dormind, de aceea era văzută rar. De fapt, numele „Sasquatch” provine din Halkomelem, o limbă vorbită de mai multe popoare care au ocupat nord-vestul superior al Columbiei.

În California, există pictografii vechi de un secol desenate de oameni din tribul Yokuts care par să arate o familie de creaturi uriaşe cu părul lung. Numită „dat Mayak‟, imaginea seamănă izbitor cu cea a lui Bigfoot. Unele triburi îl văd pe Bigfoot ca pe o creatură blândă, alţii, cum ar fi cei din triburile Miwok, îl percep ca pe un monstru care ar fi bine să rămână în singurătate.

Şi ziarele din secolul al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea aveau secţiuni întregi dedicate minerilor, căutătorilor de aur şi pădurarilor care pretindeau că au văzut „oameni sălbatici‟, „oameni urşi‟ sau „oameni maimuţă‟. În anul 1958, un operator de tractor din California a găsit o serie de urme uriaşe în noroi. La mijlocul secolului al XX-lea, Bigfoot a trecut de la tradiţia locală la fenomenul naţional.

În 1961, naturalistul american Ivan Sanderson a publicat o carte în care apar amprente, martori oculari şi mostre de oase ca dovezi potenţiale ale „sub-oamenilor‟ care trăiesc pe 5 continente din întreaga lume, inclusiv Sasquatch din America de Nord şi Yeti din Himalaya. Lucrarea lui a atras atenţia suficient de mult încât William Straus, un biolog evoluţionist apreciat la Universitatea John Hopkins, s-o studieze şi să spună că standardele probelor lui Sanderson sunt „incredibil de scăzute‟ şi că dovezile sunt „neconvingătoare‟. Cu toate acestea, Strauss admite că ar fi o prostie să spunem că o creatură precum aceea descrisă de Sanderson nu există.

FOTO: Shutterstock