Vitamina D şi rolul ei în organism. Cât timp trebuie să ne expunem la soare ca să fim sănătoşi

1 vitamina d jpg jpeg

Vara se apropie, iar oamenii sunt mai dornici ca niciodată să plece în vacanţă, la soare. Tuturor ne place să stam cât mai mult afară, însă de cât de mult soare avem nevoie, de fapt?

Odată cu relaxarea restricţiilor, multe persoane îşi vor petrece vacanţa la mare sau în aer liber. Acest lucru este o mare încântare, însă este bine să luăm în considerare şi cantitatea de vitamina D, de care avem nevoie. Din fericire, un nou studiu ne explică cât de mult trebuie să ne expunem la razele solare.

Cunoscută şi ca „vitamina soarelui‟, vitamina D este una dintre substanţele esenţiale de care corpul nostru are nevoie. Alături de calciu şi de fosfat, vitamina D ne ajută să avem oasele, muşchii şi dinţii sănătoşi. Organismul nostru îşi poate sintetiza vitamina D din alimente precum: peşte gras, lactate, carne roşie sau din galbenuşurile de ou, însă cea mai importantă sursă rămâne lumina soarelui. Atunci când ne aflăm afară, în lumina directă a soarelui, corpul nostru sintetizează singur vitamina D, fără niciun efort suplimentar din partea noastră. Adulţii, până la vârsta de 70 de ani, au nevoie, în mod normal, între 10-15 micrograme de vitamina D pe zi, însă, întrebarea este: cât de mult trebuie să stăm afară pentru a obţine doza recomandată de vitamina D?

Ce spun cercetătorii

Într-un nou studiu intitulat: „Cât de mult soare avem nevoie pentru sănătatea noastră‟, cercetătorii de la Solar Radiation Research Group, de la Universitatea Politehnică din Valencia, au studiat cât de mult trebuie să ne expunem la soare pentru a obţine doza recomandată de vitamina D. Rezultatele lor indică faptul că în lunile de primăvară şi în cele de vară, este suficient să stăm între 10 sau 20 de minute afară pentru a sintetiza suficientă vitamina D. În schimb, în lunile de iarnă, trebuie să petrecem aproape două ore afară pentru a ne bucura de aceeaşi cantitate.

Factorii care influenţează cantitatea necesară

Oamenii de ştiinţă au descoperit că avem nevoie, în luna ianuarie, de 130 de minute petrecute afară pentru a obţine doza zilnică recomandată de vitamina D. În luna iulie, de doar 10 minute, iar în luna octombrie 30 de minute sunt suficiente. Unul dintre motivele pentru care iarna trebuie să stăm mai mult afară este că în lunile geroase purtăm mai multe haine, decât în mod normal, ceea ce înseamnă că doar o suprafaţă mică din corp este expusă la lumina soarelui. Totodată, nu doar îmbrăcămintea este unul dintre factorii care influenţează nivelul de vitamina D, ci şi vârsta - persoanele în vârstă sintetizează mai puţină vitamina D, decât adulţii de vârstă mijlocie şi decât copiii.

Sursă foto: Shutterstock



Recente

Quiche cu leurda  Sursa foto shutterstock 2437459199 jpg
back view doctor looking ct scans computer jpg
sad family with child having financial difficulties jpg
ghid practic pentru alegerea semnaturii senzoriale jpg
Turta dulce cu miere si crema de caramel  Sursa foto shutterstock 2431638965 jpg
pexels gustavo fring 8769368 jpg
Cabanosi pane  Sursa foto shutterstock 1710631729 jpg
beautiful sunflower studio still life jpg
Fursecurile cu miere si nuca  Sursa foto shutterstock 2220608125 jpg
e1f1df8765ecc172b3f28f19417cba17d2 jpg
Rulouri cu sunca si dovlecei  Sursa foto shutterstock 1148367677 jpg
Tort ungar  Sursa foto shutterstock 2322289845 jpg
Tocanita de legume  Sursa foto shutterstock 1769773181 jpg
1776781198 yG50 jpg
accesorii vara jpg
Tort Medovik cu miere  Sursa foto shutterstock 2584285519 jpg
Tocanita picanta de pui  Sursa foto shutterstock 2019552515 jpg
cheerful young couple with anniversary present jpg
Implant dentar premium   Ce tipuri de implant dentar exista  fb event cover 1920 1005 jpeg
Prajitura cu foi de miere Sursa foto shutterstock 2278319939 jpg