10 remedii mai bune decât medicamentele – Sexul calmează migrenele, sportul reduce anxietatea

1 shutterstock 220878541 jpg jpeg

Fără a contesta progresele medicale şi tehnologice din epoca modernă, cererea globală de terapii naturiste este şi astăzi ridicată. Poţi încerca la tine acasă următoarele tratamente benefice sănătăţii tale. Costă mai puţin, iar unele dintre ele chiar sunt gratis.

Unele combinaţii naturale pot fi mai accesibile decât medicamentele şi poate la fel de eficiente. Mulţi oameni preferă să le folosească, pentru că, în ciuda timpului mai mare de diminuarea a simptomelor, reacţiile adverse pot lipsi cu desăvârşire. Iată 10 dintre cele mai populare leacuri din lume, cunoscute pentru beneficiile pe care le au asupra organismului.

Menta vindecă durerile de stomac

Această plantă poate fi de ajutor în tratarea intestinului iritabil şi are multe proprietăţi benefice pentru digestie. Menta conţine mentol, care reduce senzaţia de balonare, crampele şi gazele. Infuzează câteva frunze proaspete în 250 ml de apă fierbinte. Lasă 10 minute să se răcească, strecoară şi bea ceaiul rece.

Supa de pui te scapă de răceală

Ingredientele nutritive din acest preparat deţin o doză sănătoasă de fitonutrimente, responsabile de buna funcţionare a sistemului imunitar. Aşadar, uşurează simptomele răcelii şi te poate scăpa mai repede de ele. De asemenea, este hrănitoare, uşor digerabilă şi ideală pentru a-ţi încălzi corpul în zilele friguroase.

Apa cu sare, aliat împotriva alergiilor

Irigările nazale pe bază de sare pot fi un remediu împotriva alergiilor de sezon. Poţi pregăti în casă o soluţie de curăţat nasul dintr-o linguriţă de sare şi una-două căni de apă caldă. Deoarece irigarea nasului poate fi destul de neplăcută, specialiştii te sfătuiesc să încerci această procedură la indicaţiile doctorului tău.

Mierea combate tusea

Acest îndulcitor natural poate fi un bun inhibitor al tusei. Studiile arată că mierea poate avea acelaşi efect ca un medicament obişnuit sau sirop cu efect antitusiv. Totodată, ajută la îndepărtarea durerilor în gât şi îmbunătăţeşte calitatea somnului. Adaugă una-două linguriţe de miere într-o cană cu apă caldă şi bea de două-trei ori pe zi. Pentru un gust aromat, poţi adăuga lămâie şi ghimbir.

Băile fierbinţi alină durerile de spate

Apa caldă stimulează circulaţia sângelui în corp, creşte ritmul cardiac, te relaxează şi te revigorează. Băile fierbinţi sunt bune pentru diverse afecţiuni ale muşchilor sau ale oaselor, cum ar fi durerile de spate sau durerile articulare. Dacă te confrunţi cu dureri de spate, încearcă să faci câteva mişcări lente în faţă şi în spate, în timp ce te afli în cadă. Femeile însărcinate şi persoanele cu alte probleme medicale trebuie să evite acest tratament.

Gheaţa acţionează în caz de umflături

Dacă te-ai ales cu o leziune sau cu o umflătură, aplică pe rană, în primele 48 de ore de la accident, o pungă cu gheaţă. Nu este indicat să foloseşti compresia mai mult de 20 de minute sau dacă pielea se înroşeşte prea tare. În cazul în care durerea nu dispare, este indicat să apelezi la un medic.

Ceaiul verde dă strălucire pielii

Această băutură este o sursă de antioxidanţi puternici, care aduc organismului tău numeroase beneficii. Ceaiul verde reglează nivelul de colesterol, înlătură respiraţia urât mirositoare, ajută la prevenirea diabetului şi oferă strălucire pielii tale. Este indicat să îl consumi în prima parte a zilei, deoarece are un conţinut ridicat de cofeină.

Sexul scade intensitatea migrenelor

Studiile au arătat că sexul ajută la diminuarea durerilor de cap, în special în cazul migrenelor. De asemenea, s-a demonstrat că îmbunătăţeşte sănătatea inimii, elimină stresul, arde caloriile, reduce riscul de atac de cord şi întăreşte sistemul imunitar.

Sportul reduce anxietatea

Exerciţiile regulate ajută la reducerea în intensitate a stărilor de anxietate. În timpul activităţii fizice, corpul tău eliberează endorfine, celulele responsabile de bunăstarea organismului. Sportul te ajută să prinzi încredere în tine şi să faci faţă stresului într-un mod sănătos. Studiile arată că cel puţin 30 de minute de mişcare pe zi pot îmbunătăţi semnificativ starea ta de spirit.

Apa te ajută să combaţi constipaţia

Pe lângă toate beneficiile pe care le aduce sănătăţii noastre, consumul de apă te poate scăpa de episoadele deranjante de constipaţie. Medicii recomandă consumul de minimum doi litri de apă pe zi, pentru o viaţă sănătoasă.

@shutterstock



Recente

Cum alegi oja semipermanentă potrivită și cum se întreține corect jpg
Cum stii daca te ingrasi din cauza tiroidei  Sursa foto shutterstock 332045699 jpg
Caderea parului are legatura cu menopauza  Sursa foto shutterstock 2189042279 jpg
Prajitura cu biscuiti si crema de zahar caramelizat  Sursa foto shutterstock 268179653 jpg
O scriitoare britanica a alergat 30 de minute pe zi  Ce efecte a observat  Sursa foto shutterstock 136301591 jpg
Cozonac Con jpg
Salata caprese Sursa foto shutterstock 2081011198 jpg
cum sa alegi bijuteriile jpg
5 lucruri pe care sa le faci dupa ce ai aflat ca esti insarcinata jpg
faza de platou in procesul de slabire jpg
Sendvisuri de biscuiti cu crema de nuca  Sursa foto shutterstock 1035678472 jpg
clickpentrufemei ro jpg
ClickPentruFemei (1) (19) jpg
Nu e ciocolata dar activeaza hormonul fericirii  Sursa foto  shutterstock 1922207963 jpg
dieta jpg
mituri despre sanatatea femeilor jpg
oua umplute jpg
Cum sa aplici parfumul  Sursa foto shutterstock 1927700651 jpg
telefonul mobil este un obiect murdar jpg
Paste cu pui si spanac  Sursa foto shutterstock 670024192 jpg