Alimente anticelulită

1 84446 original jpg jpeg

Mâncărurile bogate în grăsimi, retenţia de apă şi lipsa mişcării duc la apariţia celulitei. Însă, dintre toate, alimentaţia de zi cu zi este cea mai importantă, de aceea trebuie să-i acorzi o atenţie sporită dacă vrei să previi apariţia aspectului neplăcut de coajă de portocală al pielii.

Citricele

Dacă ai celulită, primul pas este să ai grijă ca pielea ta să fie permanent hidratată. Portocalele şi lămâile te pot ajuta în acest sens, consumul lor ajutând la eliminarea toxinelor din corp şi la echilibrarea pH-ului pielii. Foloseşte zeamă de lămâie în salată, bea suc proaspăt de portocale, iar efectele pozitive nu vor întârzia să apară.

Sfecla roşie

Această legumă conţine licopen, un pigment cu putere antioxidantă care îmbunătăţeşte arderile la nivel celular. Leguma mai conţine potasiu şi vitaminele A şi E, care menţin sănătatea pielii.

Carnea albă şi peştele

Proteinele din carnea albă (cea de pui, spre exemplu) şi din peşte au efect diuretic. Sunt molecule grele, care scot apa din fluxul sanguin, aceasta fiind apoi evacuată prin urină. Au efect invers sării, care reţine apa în organism.

Castravetele

Nu are mult sodiu în compoziţie, dar conţine mult potasiu – unul din cele mai bune diuretice naturale. Este foarte eficace pentru eliminarea apei din organism, fiind în acelaşi timp prietenos cu silueta, datorită aportului caloric scăzut (12 calorii la suta de grame).

Broccoli

Conţine acid alfa lipoic, un antioxidant care e solubil în grăsimi. Astfel, compusul pătrunde cu uşurinţă prin membrana celulară, protejând organismul de acţiunea radicalilor liberi şi favorizând metabolismul ceular al gucozei. Broccoli mai este şi o sursă excelentă de vitamina C şi de fibre care stimulează tranzitul intestinal, contribuind la eliminarea toxinelor din organism.

Cicolata neagră

Probabil crezi că dulcele este interzis când lupţi împotriva kilogramelor în plus şi mai ales cu celulita, însă regula nu este valabilă în cazul ciocolatei negre – dacă o mănânci cu măsură. Antioxidanţii din compoziţia sa contribuie la sănătata pielii.

Ananasul

Bogat în potasiu, este fructul diuretic prin excelenţă. Este ideal pentru a elimina apa în exces şi pentru a combate celulita. Fibrele insolubile pe care le conţine activează tranzitul intestinal. A se consuma totuşi cu moderaţie, fiindcă este foarte dulce!

Oţetul de mere

Câteva picături de oţet de mere acţionează ca un tonic digestiv, elimină toxinele din corp şi excesul de apă.

Bonus: nutriţie

Întăresc imunitatea!

*Probioticele din iaurt sunt bacteriile sănătoase care protejează organismul şi întăresc imunitatea. Iaurtul natur este o sursă excelentă de probiotice. Variantele cu fructe conţin o cantitate mare de zahăr şi nu conţin culturi de microorganisme benefice.

*Pe lângă faptul ca are un gust plăcut, sucul de morcovi are un conţinut ridicat de substanţe nutritive.Vitamina C, potasiu, fier, sodiu şi fosfor - toate acestea sunt ideale pentru susţinerea sistemului imunitar. Consumă zilnic un pahar de suc de morcovi, mai ales în perioadele reci.

*Deficienţa de zinc este o problemă nutriţională des întâlnită, mai ales în cazul persoanelor adulte. Carnea de vită este o sursă bogată de zinc de care sistemul imunitar are nevoie în lupta cu virusurile.



Recente

6915265 jpg
pexels technobulka 2908976 jpg
Flexibilitatea unui credit IFN Cum se adapteaza nevoilor tale jpg
teenager trying reduce hangover effect morning jpg
50   51 shutterstock 2252434631 jpg
happy female model sitting floor covered with confetti laughing enchanting caucasian girl posing with balloons her birthday jpg
space collage with young women jpg
front view young beautiful lady white dress posing with stop sign jpg
fantasy scene wealth jpg
front view young modern woman colorful coat orange t shirt with black earphones sunglasses posing jpg
Semnificatia apei sfintite Boboteaza  Sursa foto shutterstock 2241996461 jpg
Ce este randamentul dividendului jpg
adorable white woman posing with bengal lights gorgeous red haired girl holding sparklers laughing new year jpg
three friends having 2018 party jpg
profimedia 1061300496 jpg
view snowman with winter landscape snow jpg
St stephen wiki jpg
young woman santa s hat sitting with opened book jpg
christmas balls with sun shining jpg
profimedia 0943076492 (2) jpg