Prințul George, dezamăgit de „Concertul încoronării‟? Care ar fi fost motivul
Înainte de „Concertul încoronării‟, care a avut loc pe 7 mai, la Castelul Windsor, Prințul William a dezvăluit ce gen muzical ascultă fiul său George, în vârstă de nouă ani și care sunt formațiile lui favorite.
Pe data de 7 mai, Familia Regală s-a bucurat de concertul organizat în cinstea încoronării Regelui Charles al III-lea. Sub ochii celor 20.000 de spectactori, au urcat pe scenă mai multe vedete ale muzicii internaționale, precum Lionel Richie, Katy Perry și formația Take That.
Citește și: Încoronarea Regelui Charles. Gafa pe care a făcut-o Lionel Richie când a întâlnit-o pe Regina Camilla
În timp ce publicul a fost încântat de piesele auzite, nu același lucru putem spune despre Prințul George, nepotul Regelui Charles al III-lea, care nu și-a văzut trupele muzicale favorite pe scenă.
Ce gen muzical ascultă Prințul George?
Înainte de marele concert, care a avut loc pe 7 mai, la Castelul Windsor, Prințul William a dezvăluit care este genul muzical pe care fiul său, George, în vârstă de nouă ani, îl preferă. Potrivit „The New York Post‟, sunt mari șase ca Prințul George să fi fost dezamăgit de alegerile muzicale pentru „Concertul încoronării‟, deoarece niciuna dintre trupele sale preferate nu a cântat duminică.
În timpul unei plimbări pe „The Long Walk‟, din Windsor, Prințul William a salutat fanii familiei regale britanice și le-a spus admiratorilor că fiul său, George este un mare fan al trupelor rock AC/DC și Led Zeppelin.
Caroline Mulvihill, de la Corul Rock, din Windsor, a fost cea care a discutat cu Prințul William: „Vorbeam despre genul de muzică pe care îl cântăm și Will ne spunea că în casa lor există diverse gusturi muzicale. Lui George îi place foarte mult AC/DC și Led Zeppelin. A fost destul de interesant să aud asta‟, a declarat ea, potrivit „Mirror‟.
În cadrul evenimentului de pe 7 mai, Prințul William a ținut un mic discurs în cadrul căruia a declarat că este mândru de „Pa‟, formulă colocvială adresată tatălui rău, Regele Charles al III-lea și că bunica lui, regretata Regina Elisabeta a III-a „este o mamă foarte mândră, care ne veghează de sus‟, informează „Daily Mail‟.
Sursă foto: Pinterest