Regina Elisabeta nu l-a făcut cavaler pe Mick Jagger. Avea motive personale!

În 2003, liderul trupei Rolling Stones, Mick Jagger, a fost făcut cavaler, însă nu fără protestele reginei. Ce avea împotriva lui?

image

De două ori pe an, monarhia britanică recunoaște meritele unor oameni care au dat dovadă de curaj, de perseverență în cariera lor sau talent deosebit și le înmânează medalii, decorații sau diverse onoruri. Pe unii îi fac chiar cavaleri.

Pe durata vieții ei îndelungate, Regina Elisabeta a II-a a premiat mulți oameni, de la simpli funcționari la personalități remarcabile. Printre celebritățile care au primit această onoare de la regretatul monarh britanic s-au numărat Judi Dench, Ian McKellen, Bono și Paul McCartney, susține Insider. Iar, în 2003, liderul trupei Rolling Stones, Mick Jagger, a fost făcut cavaler, însă nu fără protestele unora, ne informează Billboard.

Culmea e că protestele au venit din partea co-fondatorului trupei de rock, Keith Richards, adică chiar a colegului lui Jagger de la Rolling Stones, și din partea Reginei deopotrivă. De fapt, fostul suveran britanic era atât de înverșunat împotriva numirii lui Mick drept cavaler, încât a refuzat cu desăvârșire să-i ofere acestuia asemenea titulatură onorantă. Astfel, l-a lăsat pe fiul ei, pe Prințul Charles, să participe la întreaga ceremonie.

Cu toate că motivele celor două persoane care s-au opus numirii lui Mick Jagger drept cavaler erau asemănătoare, nu au fost aceleași, totuși. Astfel, amândoi erau de părere că rockerul nu merită asemenea onoare. Regina Elisabeta se opunea din simplul motiv că muzicianul are o reputație deloc ireproșabilă, iar colegul lui, Richards, susținea că era ridicolă asemenea idee.   

Keith a declarat în revista Uncut că „se transmite un mesaj greșit” dacă e făcut Mick Jagger cavaler. „Cred că e ridicolă toată treaba!”, a dezvăluit cel care susținea că Rolling Stones și monarhia britanică nu trebuie asociate.

„Anarhia este singura noastră speranță!”, spunea Jagger, care o considera pe Regina Elisabeta a II-a „vrăjitoarea șefă”, conform celor publicate de Daily Mail. Rolling Stones a mers atât de departe, încât a scos și un album denumit „Cererea Majestății Sale Satanice”, în 1967, după care atât Mick, cât și Keith au fost arestați pentru posesie și consum de droguri.

Regina avea și un motiv personal pentru care nu-l prefera pe Jagger. Rockerul și sora reginei, Prințesa Margaret, s-au întâlnit când ea n-avea mai mult de 16 ani și el era un muzician adulat de publicul feminin. Prietenia vocalului de la Rolling Stones și prințesă a durat în jur de 20 de ani, însă Regina a considerat întotdeauna că Mick avea „o influență nefastă” asupra „fragilei din punct de vedere emoțional” Margaret.  

Așadar, atunci când premierul Tony Blair i l-a propus Majestății Sale pe Jagger pentru titulatura de cavaler, Regina Elisabeta a spus într-un suflet „nu e deloc potrivit!”. Și și-a păstrat părerea până la final.

Foto - Shutterstock



Recente

2411040 jpg
James Van Der Beek sursa foro   Instagram jpg
WhatsApp Image 2026 02 06 at 15 56 31 jpeg
vedete la Oscar  foto   Instagram jpg
Zayn Malik și Gigi Hadid   foto   Profimedia jpg
James Van Der Beek  foto   Profimedia jpg
solar system planet collage jpg
Margot Robbie  foto   Profimedia jpg
Sturla Holm Lægreid  foto   Profimedia jpg
image00002 jpg
Olivia Colman și soțul Ed Sinclair  foto   Profimedia jpg
Catherine O'Hara  foto   Profimedia jpg
Regele Charles  foto   Profimedia jpg
Bad Bunny  foto   Profimedia jpg
GettyImages 1979467700 jpg
Kristen Stewart  foto   Profimedia jpg
gravida  foto   Profimedia jpg
Emma Stone  foto   Profimedia jpg
e1d1541d622580f19ab87f0600aa36a44a jpg
Britney Spears  foto   Prrofimedia jpg