Regele Charles al III-lea. Cum a învăţat să gestioneze provocările şi de ce evită uneori carnea şi lactatele
Lumea întreagă a rămas mai săracă după moartea reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii și Irlandei de Nord în luna septembrie a anului trecut, iar acum toți ochii sunt ațintiți asupra celui care i-a succedat la tron. Deși funcția i-a revenit pe loc fiului fostei conducătoare, ceremonia de încoronare a regelui Charles al III-lea şi a reginei Camilla va avea loc în primăvara acestui an, mai precis pe 6 mai 2023.
Charles Philip Arthur George a fost proclamat oficial rege după moartea reginei, la Palatul St. James din Londra, în fața unui organism ceremonial cunoscut sub numele de Consiliul de Aderare. Proclamația a fost apoi semnată de o serie de personalități de rang înalt, inclusiv prim-ministrul, Arhiepiscopul de Canterbury și Lordul Cancelar. Charles al III-lea a devenit în același timp și șeful Commonwealth-ului, o asociație alcătuită din 56 de țări, care include 2,5 miliarde de oameni.
Moștenitor al tronului de la trei ani
Charles Philip Arthur George s-a născut pe 14 noiembrie 1948, la Palatul Buckingham din Londra, ca fiu al prințesei Elisabeta și al lui Philip, duce de Edinburgh. La vârsta de trei ani, a devenit moștenitorul oficial după ce mama sa, Elisabeta a II-a, a urcat pe tron, iar la 21 de ani a fost învestit ca Prinț de Wales.
Charles nu a fost educat acasă, cum se obișnuia, ci a studiat la diverse școli, unde se pare că nu a primit tratament preferențial, la una dintre ele fiind chiar agresat de niște colegi. Charles spune că aceste neplăceri l-au ajutat, totuși, să învețe să gestioneze provocările.
La facultate a studiat arheologia, antropologia și istoria, după care și-a făcut serviciul militar în Royal Air Force (Forțele Aeriene Britanice) și în Royal Navy (Marina Regală). A învățat să piloteze avioane și a servit pe mai multe nave, pe ultima dintre ele în postura de comandant.
Harnic și filantrop
Descris ca un membru al familiei regale extrem de muncitor, prințul Charles a îndeplinit de-a lungul timpului numeroase îndatoriri, asumându-și sarcini oficiale în numele reginei. S-a preocupat de diverse proiecte arhitecturale la nivel mondial, inclusiv de renovarea unor clădiri istorice, precum și de conștientizarea problemelor mediului înconjurător.
Te-ar mai putea interesa: Secretele de la palat. Micile plăceri nevinovate ale Familiei Regale Britanice
Actualul rege Charles al III-lea a făcut și muncă de caritate, ajutând diverse cauze prin donații și înființând mai multe organizații caritabile. În 2020, a devenit primul patron britanic al Comitetului Internațional de Salvare, o organizație de caritate în sprijinul refugiaților.
Activist pentru mediul înconjurător
Deși nu este vegan, Charles a vorbit de multe ori despre daunele pe care le provoacă creșterea animalelor la scară industrială atât asupra mediului, cât și asupra sănătății umane. Personal, susține reducerea consumului de carne și lactate și a mărturisit că are două zile pe săptămână în care nu mănâncă niciun fel de carne și o zi în care nu mănâncă lactate.
Pasionat de sporturi și pictură
Se pare că regelui Charles al II-lea i-a plăcut întotdeauna sportul, fiind interesat în special de polo, pe care l-a practicat în tinerețe. Printre pasiunile sale se mai numără schiul și pictura, precum și grădinăritul, având propria sa grădină organică.
Vezi și: Prințesa Anne, despre Camilla Parker, noua Regină Consoartă: „Nu va fi niciodată o regină adevărată‟
Prieten și promotor al României
Charles este un prieten recunoscut al țării noastre: a
susținut o fundație care se ocupa de orfanii români, a militat pentru
prezervarea moștenirii culturale transilvănene și este președintele filialei
din România a Fundației Prințul Charles.
Pasionat de obiceiurile tradiționale românești și promotor de marcă al Transilvaniei, Charles deține în prezent și două proprietăți pe meleagurile noastre, la Viscri și în Valea Zălanului.
Citește și: Regele Charles al III-lea, pretenţios la mâncare. Preparatul care îl scoate din fire
Căsătorit de două ori
Charles s-a căsătorit cu lady Diana Spencer în 1981, din mariajul cu cea care a devenit prințesa Diana rezultând doi băieți, William și Harry.
Incompatibilitățile de caracter, relația extraconjugală a lui Charles cu Camilla Parker Bowles, urmată și de infidelitățile Dianei au stârnit numeroase scandaluri în presă și au dus în cele din urmă la ruptură, în 1996. Charles și Camilla s-au căsătorit în 2005 într-o ceremonie civilă, ducesa de Cornwall devenind în prezent regină consoartă.
FOTO: Shutterstock, GettyImages