Cum să prepari inele de calamari pane
Calamarii sunt ușor dulci și au o aromă de nucă. Nu au gust sau miros de pește deloc. Prepară-i pane pentru te bucura de un preparat de vară, delicios!
Cu un continut nutritiv ridicat, calamarii aduc şi un plus de proteine și grăsimi bune. Îţi cresc aportul zilnic de zinc, seleniu şi vitamina 12.
Care sunt cele mai bune metode de a găti calmari?
Calamarii se pot găti în moduri diverse şi niciunul nu este dificil. Pot fi făcuţi la grătar, înăbușiţi fierţi, prăjiţi, puşi în mâncăruri sau aluaturi. Corpul poate fi tăiat în bucăți plate, feliat în inele sau lăsat întreg şi umplut.
Un singur aspect trebuie reținut: calamarii trebuie să fie gătiți fie lent, fie rapid pentru a obține acea textură fragedă, elastică, în caz contrar, s-ar putea să capete una cauciucată. În cele ce urmează, îţi arătăm cum se pot prepara calamarii pane.
Ingrediente pentru două porţii
450 g calamari congelați
120 ml lapte
75 g făină de porumb
100 g făină de grâu
1 praf de sare
piper
ulei, pentru prăjit
Te-ar mai putea interesa: Ciocănele de pui pane
Mod de preparare
Decongelezi inelele de calamari, le speli și le scurgi. Le pui apoi în lapte și le lași jumătate de oră. Combini făina de porumb cu cea de grâu, sarea și piper, după gust.
Vezi şi: Păstrav prăjit în crustă de mălai şi mămăligă pane
Încingi într-o tigaie uleiul. Treci inelele de calamari prin făină, apoi le rumenești în ulei până se rumenesc. Le scoți pe șervete de hârtie pentru a se absorbi excesul de ulei.
FOTO: Shutterstock