Ce îşi doresc toţi copiii să audă de la părinţii lor

1 shutterstock 562342009 jpg jpeg

Relaţia dintre părinte şi copil influenţează enorm dezvoltarea emoţională şi mentală a celui mic. De aceea, specialiştii recomandă să se ţină cont de ceea ce vor să audă copiii de la părinţi.

Cu cât legătura dintre părinte şi copilul lui este mai puternică, cu atât acesta va deveni mai târziu un adult echilibrat, cu suflet frumos. Potrivit Huffingtonpost.com, este suficient ca un părinte să îi spună copilului lui propoziţii de impact. Cuvintele potrivite spuse la momentul potrivit pot să facă minuni în viaţa micuţului tău. Dacă nu eşti mulţumită de modul în care te-au crescut părinţii tăi pe tine, atunci poţi face lucrurile diferit acum, pentru că ai ocazia să schimbi ceva în bine. În rândurile următoare descoperă ce vor să audă mai des, şi anume cuvinte simple şi frumoase.

„Te iubesc!‟

Copiii au nevoie să audă că sunt iubiţi necondiţionat. Nu este suficient să îi înveleşti la culcare şi nici să le faci desertul preferat. Dacă îţi este greu să spui aceste cuvinte, încearcă măcar o dată pe lună şi vei schimba în bine lucrurile între tine şi cel mic.

„Luptă pentru ce îţi doreşti!‟

Copiii au nevoie de încurajare atunci când şi-au pierdut speranţa. Bineînţeles, nu trebuie să încurajezi ceva în care nu crezi ori care nu este chiar un act pozitiv, ci o acţiune frumoasă, care îl va ajuta să se dezvolte pe plan personal. Astfel îl vei încuraja să îşi urmeze visurile, să lupte pentru ţelurile lui şi să devină un adult realizat.

„Sunt mândră de tine!‟

Te întrebi ce vor să audă copiii de la părinţi? Că sunt mândri de ei! Nici nu îţi dai seama cât de mult vor cântări în sufletul lor aceste cuvinte. Specialiştii recomandă ca această propoziţie să fie spusă mai des, nu doar atunci când copilul a făcut ceva deosebit.

„Cred în tine!‟

Copilăria şi adolescenţa sunt perioade presărate cu îndoieli şi stima de sine scăzută. De aceea, părintele ar trebui să se implice mai mult şi să îl facă pe cel mic să prindă mai multă încredere în el. Câteva cuvinte de încurajare vor conta mult atunci când va fi cu moralul la pământ. Oricât de obosită te-ai simţi şi oricât de ocupată ai fi, găseşte-ţi măcar câteva minute libere pentru a-i spune copilului tău ceva frumos.

„Mă ierţi?‟

Se întâmplă ca părinţii să mai greşească faţă de copii, însă puţini sunt cei care îşi recunosc vina şi le cer iertare copiilor lor. Ce vor copiii să audă de la părinţi în acele moment? Că le pare rău pentru ceea ce au făcut şi că sunt dispuşi să facă orice pentru a fi iertaţi. Astfel îi vei oferi un exemplu bun pentru mai târziu în viaţă, unul pe care va simţi nevoia să îl urmeze cu mândrie.

„Îmi arăţi cum ai făcut acest lucru?‟

La un moment dat în viaţă, vei fi surprinsă să descoperi că cel mic ştie mai multe lucruri decât tine. Câţi părinţi recunosc faptul că progeniturile lor sunt mai inteligente ca ei? Prea puţini! În loc să îi tai elanul copilului, mai bine roagă-l să îţi explice ceea ce nu înţelegi. Tu vei învăţa lucruri noi şi în acest timp şi conexiunea dintre voi va deveni una mai puternică.

„Sunt aici pentru tine!‟

Ce vor să audă copiii de la părinţi? Că sunt acolo atunci când au nevoie de sprijinul lor. Chiar dacă îşi doresc mai multă independenţă şi uneori se arată destul de rebeli, tot îşi doresc în sufletul lor să ştie că eşti alături de ei. Au nevoie de sfaturile tale, chiar dacă nu aleg întotdeauna să le urmeze. Lasă-i să mai greşească din când în când, pentru că astfel vor învăţa lecţii preţioase şi se vor pregăti mai bine pentru viaţă.

@shutterstock



Recente

young beautiful girl wearing orange t shirt looking unwell touching her cheek feeling toothache standing isolated orange background jpg
Terina din ficat de pui  Sursa foto shutterstock 700168540 jpg
17c92fd4 0e7a 633a cb4c b49782af2ff1 jpg
femeie care face shopping jpg
Sistemul de supraveghere pe intelesul tuturor Ghid pentru cei nefamiliarizati cu tehnologia jpg
clickpentrufemei ro (1) jpg
Kataifi  Sursa foto shutterstock 1702018876 jpg
Piept de pui umplut  Sursa foto shutterstock 508811962 jpg
sport in familie jpg
Gem de pepene galben  Sursa foto shutterstock 2336011795 jpg
Terina cu pui si fistic  Sursa foto shutterstock 623729516 jpg
hands writing notebook with casseroles ad food jpg
word no made sugar cup coffee pink background flat lay jpg
Desert grecesc Galaktoboureko  Sursa foto shutterstock 2170010785 jpg
pe plajă  foto   Profimedia jpg
clickpentrufemei ro jpg
Terina cu pui si fistic  Shutterstock 162327497 jpg
Imagine 1 jpg
b4f449a1 3fec dce4 0404 342eafa320a8 jpg
Cheesecake cu piersici  Sursa foto shutterstock 2277949559 jpg