Cum îţi reînnoieşti paşaportul

1 shutterstock 470732000 jpg jpeg

Pandemia de Covid-19 nu va dura la nesfârşit. Deşi vor fi, foarte probabil, evitate aglomeraţiile pe plajă sau în muzee, este de aşteptat ca turismul să se deschidă, puţin câte puţin, începând din această vară. Dacă visezi la o vacanţă exotică, peste graniţele Uniunii Europene, ar fi bine să-ţi verifici paşaportul. Pentru majoritatea destinaţiilor, acesta trebuie să aibă cel puţin şase luni de validitate.

În cazul în care paşaportul tău a expirat sau este pe cale să expire, nu ai decât să urmezi câţiva paşi simpli pentru a-l reînnoi. Poţi face acest lucru la oricare serviciu public comunitar de paşapoarte, iar în străinătate, la misiunile diplomatice şi la oficiile consulare ale României. Deşi procedeul este simplu, trebuie să depui cererea pentru un nou paşaport cu cel puţin două săptămâni  înainte de a călători.

Citeşte şi: De ce nu trebuie să-ţi speli hainele la 40 de grade! Pericolul e mai mare decât îţi imaginezi

Ce acte ţi se cer

Pentru a-ţi înnoi paşaportul sau pentru a-ţi face primul tău paşaport, nu ai  nevoie decât de: o cerere, pe care o obţii de la biroul de paşapoarte, cartea de identitate în original, dovada că ai plătit taxa pentru paşaport şi, dacă îl ai, ulti-mul paşaport expirat sau pe cale să expire. Taxa pentru noul document se poate  face online, în conturile instituţiilor prefectului, prin transfer bancar către una  dintre instituţiile  prefectului, prin mandat poştal (la orice oficiu poştal) sau în  numerar  la  casieriile  unităţilor Trezoreriei Statului, la casieriile  instituţiilor prefectului sau la casieriile unităţilor CEC Bank. Documentul de plată trebuie să conţină: numele tău complet, codul IBAN, denumirea instituţiei unde ai achitat taxa, tipul de paşaport pentru care ai plătit şi cât ai plătit.

În momentul în care soliciţi un nou paşaport, ţi se face şi poza pentru noul do-cument, la biroul de paşapoarte, deci trebuie să te prezinţi în persoană. În plus, ţi se cere şi semnătura pentru acesta. Dacă vrei să eviţi aşteptarea în spaţii publice, poţi completa cererea şi îţi poţi face o programare online, pe www.epasapoarte.ro.

Ce fel de document doreşti

Poţi opta între paşaport electronic simplu şi paşaport simplu temporar. Primul  este paşaportul obişnuit, acceptat în toate statele  lumii. Valabilitatea acestuia este de zece ani, iar costul este de 258 de lei, indiferent că este vorba de reînnoirea documentului sau de primul tău paşaport. În cazul copiilor cu vârste sub 12 ani, paşaportul electronic simplu este valabil timp de trei ani şi va scoate părinţilor din buzunar 234 de lei.

Timpul de aşteptare pentru paşaportul electronic simplu este de maximum 15 zile lucrătoare sau, în perioadele mai puţin aglomerate, poate fi gata în doar zece zile de la depunerea cererii. În plus, poţi alege ca noul paşaport să-ţi fie livrat acasă sau să-l ridici de la faţa locului. Paşaportul electronic simplu nu poate fi reînnoit în regim de urgenţă, dar pentru o astfel de nevoie, poţi solicita un paşaport simplu temporar. Acesta poate fi gata în doar câteva ore de la  solicitare  sau  poate dura până la trei zile. Costul paşaportului temporar este de 96 de lei, dar documentul este valabil doar pentru un an.

Atenţie însă, unele ţări, cum ar fi Emiratele Arabe Unite sau Qatar, nu acceptă paşapoarte temporare, considerând că nu sunt suficient de securizate!



Recente

clickpentrufemei ro  pexels pixabay 264787 jpg
Fursecuri cu crema de vanilie  Srusa foto shutterstock 2187774933 jpg
cum amenajam un colt de natura la noi acasa jpg
Chiftelute picante din linte  Sursa foto shutterstock 2111659610 jpg
rolul detaliilor subtile pentru imaginea personala jpg
zendaya coafura oscar moroccanoil 2 jpg
Fursecuri de ovaz cu crema  Sursa foto  shutterstock 199953875 jpg
Supa crema mazare  Sursa foto shutterstock 742144231 jpg
femeie crema de soare 4153623 jpg
Fursecuri cu caramel sarat  Sursa foto shutterstock 2412243033 jpg
1773300704 asu2 jpg
1773226145 CNpn png
Cioraba de vacuta  Sursa foto shutterstock 153403229 jpg
4s1a a39m 231019 jpg
Dr  Cristina Sas png
Fursecuri cu portocale si ciocolata  Sursa foto shutterstock 2574941421 jpg
clickpentrufemei ro pexels jakubzerdzicki 31918436 jpg
Supa gulas  Sursa foto shutterstock 221586598 jpg
clinica stomatologica copii 2 jpg
medium shot couple cooking together jpg