Cum menţii fermitatea sânilor. Trucuri eficiente care îţi vin în ajutor

1 tipa in sutien 1495358654 jpg jpeg

Modificările hormonale, sarcina şi alăptarea, dietele drastice sau, pur şi simplu, lenjeria de corp necorespunzătoare pot favoriza lăsarea sânilor. Ce e de făcut?

Pentru orice femeie, frumuseţea sânilor este un motiv de mândrie şi un stimul al încrederii în sine. Dar şi cele care sunt mulţumite cu bustul lor, şi cele care îşi doresc diverse ajustări, toate îşi pun problema susţinerii corsajului, care, cu timpul, este afectat de gravitaţie. Şi asta pentru că, indiferent de mărimea lor, odată cu înaintarea în vârstă şi cu traversarea situaţiilor fiziologice feminine (sarcină, alăptare, menopauză, îngrăşat/slăbit), sânii îşi pierd din elasticitate şi fermitate – un proces absolut natural, de altfel. Pentru a întârzia cât mai mult această neplăcere fizică, există câteva soluţii preventive.

Dietă echilibrată

Slăbirea ori îngrăşarea bruscă afectează grav pielea. La fel, consumul de alcool, fumatul şi mâncatul dezorganizat. Reţine că orice consum de grăsimi şi dulciuri favorizează creşterea masei adipoase de la nivelul sânilor. Iar când ne gândim la frumuseţea lor, ne gândim în primul rând la frumuseţea pielii, la nivelul de elastină şi colagen. Adică la o hidratare corectă, la un aport constant de vitamina C, acizi graşi esenţiali, minerale, proteine, fibre şi antioxidanţi.

Sportul ajută

Dar nu face minuni! Întotdeauna un corp armonios va fi un corp frumos, aşa că nu apela la mişcare doar din când în când, ci fă-o constant. Glandele mamare neglijate în urma lipsei activităţii fizice fac ca, în timp, sânii să-şi piardă din fermitate. Există multe exerciţii şi antrenamente special concepute pentru a întări această parte a corpului, care dau rezultate mai ales dacă masa adipoasă de la nivelul sânilor nu este prea mare (pentru că sânul nu este legat de muşchi, este doar deasupra lui). Totodată, sportul ajută la întărirea muşchilor spatelui, care fac ca postura să fie una corectă.

Duşul cu apă rece

Singurul suport natural al sânilor este ţesutul conjunctiv, care reacţionează la apa rece. Şocul termic stimulează irigarea sanguină şi alimentarea celulelor cu substanţele nutritive necesare. Imediat după duş, aplică pe pielea încă umedă o loţiune sau un ulei pe bază de extracte din plante, făcând mişcări circulare.

Poartă sutienul potrivit

Există mitul fals cum că, dacă porţi sutien, muşchiul care susţine sânul slăbeşte. Dimpotrivă, spun medicii esteticieni, muşchiul se află în spatele sânului, iar rolul sutienului este de susţinere, aşa cum îi spune şi numele (soutien, fr., a susţine), ajutând la lupta cu gravitaţia. Totuşi, el trebuie să fie adecvat formei şi volumului sânilor şi să nu strângă sau să aplatizeze. Totodată, sunt de evitat cele cu inserţie de sârmă şi din materiale care nu lasă pielea să respire.

Stilul „liber“, nerecomandat nici noaptea

Cele mai multe femei se simt încorsetate în sutien, fapt pentru care de-abia aşteaptă să ajungă acasă şi să rămână într-un tricou lejer sau într-un maiou. Totuşi, atunci când faci sport, nu uita să foloseşti o bustieră de susţinere. Şi, conform noilor studii, chiar dacă nu spune nimeni că trebuie să dormi cu sutienul pe tine, celor care au un bust generos li se recomandă să aibă o cămaşă de noapte cu croi de susţinere. 

Nu sta excesiv la soare!

Ne place să ne etalăm nurii la plajă, să fim admirate şi bronzate. Dar, pe lângă aportul benefic de vitamina D, soarele nu prea are „cadouri“ bune pentru noi: arsuri ale pielii, îmbătrânirea prematură a tegumentului şi distrugerea elastinei – adică fix ceea ce ne „fură“ din tinereţea unui bust frumos. Aşa că nu uita de cremele de protecţie solară şi de cele special create pentru tonifierea bustului, dar nici nu-ţi forţa norocul stând la soare mai mult decât este cazul.

Tratamente corporale

Pentru îngrijirea şi mai ales ridicarea sânilor, mulţi medici esteticieni au un arsenal de terapii neinvazive, focusate pe zona decolteului şi pielii din jurul glandei mamare, dar şi asupra muşchilor pectorali. Aceste metode se recomandă însă doar după o discuţie cu un medic de specialitate, investigaţii senologice la zi şi cu foarte mare precauţie.

Top „Bild“

Potrivit publicaţiei germane de renume, femeile cu cei mai mari sâni din lume (mai mari de cupa D) s-ar afla în Rusia şi în ţările nordice - Finlanda, Norvegia şi Suedia. La polul opus, posesoarele de sâni mici (cupe măsura A) s-ar afla cu precădere în Asia – China, Japonia, India, Pakistan, dar şi multe ţări din Africa şi în Guatemala şi Nicaragua. Româncele se află la jumătatea topului (preponderent cupa C), fiind depăşite de bulgăroaice, unguroaice şi sârboaice (cupa D).

FOTO Shutterstock.com