Cum ţii bolile la distanţă. Sfinţi cărora să te rogi în momentul în care ai probleme de sănătate

1 rugaciune jpg jpeg

Dacă treci prin momente dificile şi te confrunţi cu probleme de sănătate, alege să-ţi îndrepţi atenţia spre credinţă.

Descoperă care sunt sfinţii cărora trebuie să te rogi atunci când ai probleme de sănătate, mai jos:

Dureri de cap - Sfântul Ioan Botezătorul

"O, Mergătorule înainte al Domnului şi Botezătorule al lui Hristos, mari şi multe sunt vredniciile date ţie de la Dumnezeu, fiindcă tu de proorocii cei vechi ai fost proorocit. Tu, după făgăduinţă şi proorocie îngerească, te-ai şi născut. Numele tău prin cuvântul Arhanghelului Gavriil mai înainte s-a vestit; a ta numire cu minunea dezlegării limbii tatălui tău s-a pecetluit. Tu, din copilărie, în pustie ai vieţuit şi, ca o pasăre a cerului, desăvârşit neagoniseala ai iubit, cu agurida şi cu miere sălbatică te-ai hrănit. Tu ai fost crinul cel cuvântător al văilor şi al pustiilor, care în loc de podoabă hainelor, cu darul cel de sus îmbrăcând trupul tău, cu peri de cămilă l-ai acoperit. Tu ai fost glasul care a strigat în pustie şi calea Domnului o ai pregătit. Tu, cu duhul şi cu puterea lui Ilie, în lume te-ai arătat şi nelegiuirea lui Irod şi a tuturor celor asemenea lui ai mustrat. Tu eşti martorul cel preavestit al Preasfintei şi de viaţă făcătoarei Treimi. Tu pe Mântuitorul către mulţimea popoarelor L-ai mărturisit şi cu degetul tău L-ai arătat pe Mielul lui Dumnezeu, Care ridică păcatele lumii. Tu, de către însuşi Domnul, mai mult decât prooroc ai fost mărturisit şi după Născătoarea de Dumnezeu, pe tine te credem a fi cel mai mare om născut din femeie.

Deci, pentru toate aceste vrednicii şi daruri, mulţimea popoarelor creştine te socoteşte pe tine ca pe un mare prieten al lui Dumnezeu, care ai mare îndrăzneală către El. De aceea şi eu, smeritul şi mult păcătosul, cu multă evlavie, cu durere de inimă şi cu lacrimi, te rog pe tine, dumnezeiescule Ioane Proorocule, să-mi fii mie, păcătosului celui nemernic şi cu totul neputincios, mare apărător şi grabnic izbăvitor de toate ispitele şi încercările acestea ale vieţii de acum. Roagă pe Preamilostivul Dumnezeu că, cu a Sa nebiruita putere, să mă păzească în toată vremea de primejdiile văzuţilor şi nevăzuţilor vrăjmaşi, să mă sprijineasca cu a Sa milă la vreme de ispită şi să mă întărească cu darul Său, pentru rugăciunile Preasfintei şi Preacuratei Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoarea şi Pururea Fecioara Maria, ca să pot răbda până la sfârşit toate necazurile, ispitele, durerile şi suferinţele, ca şi întristările veacului acestuia de acum. Şi aşa, prin mijlocirea sfintelor şi preaputernicelor tale rugăciuni, să dobândesc mila lui Dumnezeu şi a Mântuitorului nostru Iisus Hristos în ceasul cel de pe urmă al sfârşitului meu. Amin!".

Dureri de dinţi - Sfântul Mucenic Antipa

O preaslăvite mucenice Antipa, grabnic ajutător a creştinilor în durerile lor! Cred cu tot cugetul şi sufletul meu că ai primit de la Dumnezeu darul tămăduirii celor bolnavi şi a întăririi celor neputincioşi. Pentru aceasta, către tine, ca la un doctor tămăduitor, alerg acum eu, neputiinciosul şi sărutând cinstitul tău chip, mă rog ţie prin ale tale stăruinţe să ceri de la Cerescul Împărat tămăduire mie, celui slăbit de durerile dinţilor. Deşi nu sunt vrednic de al tău ajutor părinte, învredniceşte-mă de a ta apărare, tu care te-ai asemănat Domnului în iubirea de oameni şi prin întoarcerea mea de la lucrurile de ruşine la viaţa curată vindecă-mă cu desăvârşire prin harul care l-ai câştigat, toate durerile şi rănile sufletului şi a trupului meu. Dăruieşte-mi sănătate trupului şi mântuire sufletului meu iar întru toate bună sporire ca trăind în pace linişte şi bună cucernicie să mă învrednicesc a slăvi împreună cu toţi sfinţii numele cel prea Sfânt al Tatălui, Fiului, şi Duhului Sfânt.

Friguri, temperatură - Sfântul Apostol Petru „Pe Voi, Apostoli slăviţi ai lui Iisus, Mântuitorul v-a rânduit să fiţi stâlpi ai Bisericii pe care a întemeiat-o. Pe tine, Sfinte Petre, Mântuitorul te-a ales să fii piatra de temelie a Sfintei Biserici şi ţi-a dăruit harul să-i întăreşti în credinţă pe toţi fraţii tăi.

Pe tine, Sfinte Pavele, Mântuitorul te-a făcut din duşman un ales prieten, iar Duhul Sfânt te-a numit să le arăţi neamurilor toate comorile învăţăturii creştine.

Sfinte Petre şi Sfinte Pavele, amândoi aţi lucrat cu neobosită însufleţire la răspândirea Împărăţiei lui Hristos, pecetluind mărturia devotamentului pentru Mântuitor cu sângele vostru.

La Voi ne rugăm, când osânda unei judecăţi nedrepte se abate asupra vieţii noastre, să-i îndepărtaţi pe farisei din drumul nostru, luându-le cheile puterii, iar cuvântul lor să nu fie lucrător împotriva noastră. Amin.

Stres - Sfântul Efrem Sirul

„Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie. Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei dăruieşte-l mie, robului Tău. Aşa, Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşalele mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin'



Recente

6915265 jpg
pexels technobulka 2908976 jpg
Flexibilitatea unui credit IFN Cum se adapteaza nevoilor tale jpg
teenager trying reduce hangover effect morning jpg
50   51 shutterstock 2252434631 jpg
happy female model sitting floor covered with confetti laughing enchanting caucasian girl posing with balloons her birthday jpg
space collage with young women jpg
front view young beautiful lady white dress posing with stop sign jpg
fantasy scene wealth jpg
front view young modern woman colorful coat orange t shirt with black earphones sunglasses posing jpg
Semnificatia apei sfintite Boboteaza  Sursa foto shutterstock 2241996461 jpg
Ce este randamentul dividendului jpg
adorable white woman posing with bengal lights gorgeous red haired girl holding sparklers laughing new year jpg
three friends having 2018 party jpg
profimedia 1061300496 jpg
view snowman with winter landscape snow jpg
St stephen wiki jpg
young woman santa s hat sitting with opened book jpg
christmas balls with sun shining jpg
profimedia 0943076492 (2) jpg