5 diete care au schimbat lumea

1 81231 original jpg jpeg

Sunt câteva diete care au făcut carieră în toată lumea, pentru că femeile au căutat mereu moduri uşoare să piardă kilograme şi să nu le mai pună la loc. Oricât de fascinant ar părea, trebuie să admitem că, fără efort, nu se poate face nimic. Nici măcar să se piardă kilograme. Nici măcar să nu le mai pui la loc.

Dar, oare, aceste diete chiar sunt bune pentru toată lumea, pentru oricine? Îndeplinesc ele, cu adevărat nevoile nutriţionale ale organismului tău? Păi să vedem!

1.    Dieta săracă în carbohidraţi

E promisiunea că slăbeşti repede. Constă în opţiuni alimentare care nu includ carbohidraţii sau îi includ în cantităţi mici. Se bazează pe consumul masiv de legume şi fructe crude şi carne slabă.

Dieta săracă în carbohidraţi pleacă de la premisa că prin aportul mare de carbohidraţi nivelurile de insulină se dezechilibrează, ceea ce duce la luarea în greutate. Dieta constă într-un aport de 10% de carbohidraţi, 60% de grăsime şi 30% de proteine. Grăsimile trebuie să fie mono şi polinesaturate, adică dintre cele bune – peşte gras, seminţe, ulei de peşte.

2.    Dieta Zone

Promite să slăbeşti 3-4 kg într-o săptămână. Lucrează pe principiul echilibrării balanţei dintre aportul zilnic de carbohidraţi, grăsimi şi proteine, adică să ţii „în zonă“ nivelurile de insulină. Constă în consumul de 40% carbohidraţi, 30% grăsime şi 30% proteine. În privinţa porţiilor, singura unealtă de care ai nevoie e mâna ta. O bucată de carne mai mare decât palma ta înseamnă că porţia e mare. Cât palma ta e bună, mai mică decât palma ta – e puţină.

Această dietă recomandă un aport caloric de 1200 de calorii pentru femei şi 1500 – pentru bărbaţi.

3.    Dieta volumetrică

Se concentrează pe saţietate şi pe senzaţia de saţietate şi satisfacţie după ce ai mâncat. Se bazează pe consumul unor mâncăruri cu densitate scăzută, ca pepenele roşu, de exemplu – are multă apă, densitate scăzută şi dă senzaţia de saţietate. Recomandă consumul produselor cu multă fibră şi împarte alimentele în 4 categorii: Categoria 1 – alimente cu fibră şi legume non-amidonoase, lactate slabe şi supe. Categoria 2 – cereale, paste, orez, peşte, carne slabă, legume, combinaţii alimentare fără grăsime. Categoria 3 – alimente cu densitate moderată -  carne, pizza, brânzeturi, cartofi prăjiţi, pâine, îngheţată, prăjituri.

Categoria 4 – alimente cu densitate mare – biscuiţi, ciocolată, nuci, unt şi ulei. Dieta recomandă doar alimentele din primele 2 categorii pentru pierderea kilogramelor.

4.    Dieta South-Beach

Promite că slăbeşti între 3 şi 5 kg în primele două săptămâni. Planul alimentar e variat şi nu implică numărarea caloriilor, a gramelor de grăsime şi a carbohidraţilor sau pe măsurarea porţiilor. Include trei mese pe zi, două gustări şi un desert proteic.  Se concentrează pe echilibrarea carbohidraţilor răi şi a grăsimilor rele cu cele bune. Cere moderaţie în porţii.

E alcătuită din trei faze – faza 1 – presupune eliminarea carbohidraţilor. Faza 2 – creşte aportul de carbohidraţi cu 27% din totalul zilnic de calorii. Faza a treia – presupune consumul cu 28% din totalul zilnic de calorii şi păstrarea acestui mod de alimentaţie pe toată durata vieţii.

5. Dieta Atkins

Îţi promite să slăbeşti 7 kg în două săptămâni. Restricţionează accesul la carbohidraţi (pâine, cartofi, orez, ciocolată, chipsuri, cereale) şi zahăr. Când grăsimea e folosită drept combustibil se mobilizează. Nu se acumulează, aşa că pierzi kilograme şi colesterol.

Constă în 4 faze. Faza 1- de inducţie, faza 2 – continuarea, faza 3 – premenţinerea greutăţii – faza 4 – păstrarea pe viaţă a modelului alimentar Atkins. Sunt interzise total băuturile alcoolice.

Sursa foto: juliadiets.com



Recente

6915265 jpg
pexels technobulka 2908976 jpg
Flexibilitatea unui credit IFN Cum se adapteaza nevoilor tale jpg
teenager trying reduce hangover effect morning jpg
50   51 shutterstock 2252434631 jpg
happy female model sitting floor covered with confetti laughing enchanting caucasian girl posing with balloons her birthday jpg
space collage with young women jpg
front view young beautiful lady white dress posing with stop sign jpg
fantasy scene wealth jpg
front view young modern woman colorful coat orange t shirt with black earphones sunglasses posing jpg
Semnificatia apei sfintite Boboteaza  Sursa foto shutterstock 2241996461 jpg
Ce este randamentul dividendului jpg
adorable white woman posing with bengal lights gorgeous red haired girl holding sparklers laughing new year jpg
three friends having 2018 party jpg
profimedia 1061300496 jpg
view snowman with winter landscape snow jpg
St stephen wiki jpg
young woman santa s hat sitting with opened book jpg
christmas balls with sun shining jpg
profimedia 0943076492 (2) jpg