Dacă eşti cardiac, evită aceste alimente! Ce-ţi recomandă cardiologii să scoţi din meniu

1 potatoes g095266341 1280 jpg jpeg

Ceea ce pui în farfurie, chiar şi ceea ce bei, îţi poate afecta sănătatea inimii sau o poate susţine. Alimentele nesănătoase pentru inimă nu conţin elemente nutritive necesare pentru o bună funcţionare a sistemului cardiovascular sau cresc riscul de agravare a bolilor inimii prin creşterea nivelului colesterolului rău LDL şi a trigliceridelor din sânge.

Dacă alegi alimente gustoase, dar neprietenoase cu inima ta, acestea ajung să-ţi facă rău prin creşterea tensiunii arteriale şi a greutăţii corporale sau prin înrăutăţirea sensibilităţii la insulină. Elemente nutritive precum fibrele, potasiul, acizii graşi Omega-3, calciul, magneziul şi antioxidanţii sunt de un real ajutor cardiacilor, ceea ce face ca dieta mediteraneană să fie una dintre cele mai bune alegeri pentru cei care doresc să-şi îmbunătăţească sănătatea inimii.

O dietă din care nu lipsesc cerealele integrale, leguminoasele, nucile, lactatele şi grăsimile sănătoase ajută la reducerea riscului de boli cardiovasculare, conform unui studiu publicat în „Jurnalul colegiului american de cardiologie”. Cardiologii şi nutriţioniştii americani au realizat o listă cu acele alimente care ar trebui să dispară din meniul celor diagnosticaţi cu boli ale sistemului cardiovasular.

Mezeluri

Chiar şi mezelurile cu un conţinut scăzut de grăsimi conţin un conservant numit azotat de sodiu. Pe de altă parte nitraţii din astfel de preparate pot creşte inflamaţia, iar inflamaţia cronică atrage dezvoltarea aterosclerozei, rigidizarea sau îngustarea arterelor.

Pui prăjit şi cartofi pai

Prăjelile trebuie să fie excluse din dieta cardiacilor. Unii dintre participanţii la studiul specialiştilor americani au consumat cantităţi mai mari de alimente prăjite şi au ajuns să aibă un risc mai mare de deces din cauza bolilor coronariene. „Metodele convenţionale de prăjire pot include uleiuri care conţin grăsimi trans, un tip de grăsime care s-a dovedit a creşte nivelul de colesterol rău şi de a-l scădea pe cel bun”, au explicat experţii. Şi excesul de cartofi prăjiţi a fost asociat cu un risc crescut de hipertensiune arterială şi diabet de tip 2.

Legume şi leguminoase conservate

Unele produse vegetale conservate conţin exces de sodiu, ceea ce le poate face periculoase pentru cardiacii care au interdicţie la alimente sărate. De aceea, este important să alegi legume şi leguminoase neconservate sau să citeşti cu mare atenţie etichetele conservelor.

Iaurturi cu fructe

Uneori, ceea ce este mai simplu este şi mai sănătos. Iaurturile cu fructe pot conţine şi 6 linguriţe de zahăr pe porţie. O alegere mai bună este să cumperi iaurt simplu şi să-l amesteci cu fructe proaspete sau congelate, neîndulcite. Fructele îţi aduc un plus de fibre şi fitonutrienţi care lipsesc unora dintre iaurturile cu fructe.

Citeşte şi:

Alimente pe care le ocoleşti deşi îţi deblochează vasele de sânge

7 aliaţi contra colesterolului „rău“

Ketchup

Sosurile din comerţ nu sunt tocmai indicate celor cu probleme cu inima, deoarece multe dintre ele au adaos de zahăr şi sare. Şi ketchup-ul poate fi bogat în sodiu, după cum indică medicul cardiolog Juan Rivera din Florida, autor al cărţii „The Mojito Diet”. Doar 2 linguri pot conţine 320 mg de sodiu, 14% din necesarul zilnic recomandat de Asociaţia americană a inimii.

Băuturile carbogazoase

Fiecare pahar cu suc carbogazos este plin de zahăr, iar dacă bei zilnic astfel de băuturi, îţi creşti riscul de boli de inimă, dar şi de accident vascular cerebral. Consumul frecvent de băuturi îndulcite, inclusiv sucuri de fructe naturale favorizează apariţia aterosclerozei.



Recente

femeie antreprenor magazin flori 8279013 jpg
vitaly gariev WHXI5Ciuu0c unsplash jpg
De ce e numit Sfantul Apostol Andrei ocrotitorul Romaniei  Sursa imagine shutterstock 524363197 jpg
tinctura de usturoi beneficii jpeg
photorealistic style clouds woman jpg
Cele mai recomandate scaune auto pentru copii în 2025 jpg
copil strange monede intr un borcan 7118209 jpg
1762850981 rGLC png
leasing png
top view online psychologist concept jpg
toamna jpg
bride putting earrings jpg
calendar ortodox 2018 27 octombrie sfantul dimitrie basarabov jpeg
2150936613 jpg
Gestionarea eficienta a unui credit nevoi personale Sfaturi de baza jpg
7955 jpg
portrait young blonde woman posing jpg
gold aesthetic wallpaper with hand wearing rings jpg
portrait human being depicted with angel wings jpg
pexels yankrukov 7233912 jpg