Dieta de Paşte. Nutriţionistul Anca Alungulesei dezvăluie secretele unui meniu de Paşte sănătos

1 shutterstock 1373239271 jpg jpeg

Mâncatul excesiv, de multe ori compulsiv, la mesele de sărbători poate avea ecouri atât la nivel fizic, cât şi emoţional. Una dintre cele mai întâlnite probleme în urma excesului alimentar de sărbători este reticenţa şi dificultatea de a reveni la dietă sau la un stil de viaţă echilibrat şi sănătos după mesele bogate.

Cele mai multe persoane care sunt la dietă înainte de Paşte, explică terapeutul în nutriţie Anca Alungulesei, văd în mesele pascale pretextul perfect de a renunţa şi de a se întoarce la obiceiurile alimentare anterioare. Însă, acesta este „îndemnul‟ minţii care iţi şopteşte în gând că îţi este atât de uşor să renunţi şi să te întorci la ceea ce făceai înainte, la toate mâncărurile delicioase pe care pur şi simplu le adori decât să te „chinui‟ mâncând sănătos.

„Poate apărea un real disconfort fizic, după toate mâncărurile amestecate din timpul sărbătorilor, dar şi un număr de kilograme care se depun pe corp, ca un „cadou‟ nedorit de la iepuraş. Iar la nivel intern, de subconştient, prin faptul că de sărbători facem anumite excese alimentare, ne transmitem mesaje care nu au legătură neapărat cu mâncarea, ci cu modul în care ne exersăm emoţiile, afectivitatea şi comportamentul alimentar. După ce tragem linie de sărbători şi toate bunătăţile au fost mâncate, poate apărea, din nou, conştientizarea şi convingerea că nu suntem în stare să ne menţinem angajamentele, că nu reuşim în ceea ce ne propunem. Simţim că efectiv ne-am făcut rău prin alegerile alimentare deşi ne-am promis solemn că, de data aceasta, nu mai picam în capcană‟, consideră terapeutul în nutriţie Anca Alungulesei.

7 reguli de aur ale dietei de Paşte

Anca Alungulesei, terapeut în nutriţie şi creatoarea programului de slăbit Psiho-Dieta, a elaborat un set de şapte recomandări care să prevină trauma post-sărbători din punctul de vedere al siluetei pentru cei mai mulţi oameni pentru care Paştele este strâns legat de mese îmbelşugate, exces alimentar şi excepţii de la dietă de viaţă sănătoasă. Printre regulile de aur pe care Anca Alungulesei le-a integrat în Psiho-Dietă în perspectiva apropierii sărbătorilor pascale şi a dezlegării la toate plăcerile alimentare se numără focusarea pe anumite aspecte:

1. În primul rând, ca să domoleşti frica de îngrăşare post-sărbători este nevoie să ai un plan de acţiune, adică să îţi setezi un scop şi o intenţie fără a te priva de plăcerea gustului. Află despre tine ce compromis eşti dispus să faci atunci când vine vorba despre alegerile alimentare, compromis cu care să te simţi confortabil. Atunci când alegi în cunoştinţă de cauză alegerea, faci acest lucru asumat 100%. Şi atunci, eviţi sentimentul de vinovăţie ce se poate instala la finalul sărbătorilor.

2. Categoria de alimente la care trebuie să fim atenţi sunt carbohidraţii: pâine, cozonac, pască şi alte dulciuri. Să avem grijă să le consumăm singure, nu în combinaţii alimentare care să le sporească efectele asupra siluetei

3. Să ne asigurăm că avem un consum mai mare de grăsimi sănătoase bogate în Omega 3, pentru că ele ne vor asigura, printre altele, senzaţia de saţietate şi atunci tentaţia de a gusta din tot fără oprire se mai temperează.

4. Aport de crudităţi, sub formă de salată de verdeţuri, la fiecare masă principală

5. Aport de probiotice – care vor favoriza şi uşura digestia, dar care ne asigură şi sănătatea microbiomului intestinal – murături, borş, chefir

6. Elaborarea unei liste cu alimentele care îţi plac foarte mult şi despre care ştii sigur că nu le poţi ocoli în acesta perioadă, dar care te pot lăsa cu câteva kilograme în plus. Când lista este gata, caută variantele potrivite care pot suplini gustul, plăcerea, dar care să fie prietenoase atât cu silueta, cât şi variante potrivite cu care mintea ta să fie mulţumită. De exemplu, cozonacul şi pasca tradiţională pot fi înlocuite cu variante mult mai prietenoase cu silueta, prin faptul că se pot prepara fără făină albă şi fără zahăr, ci cu variante din făină de migdale şi de cocos, iar în loc de zahăr folosim un îndulcitor natural

7. Alege calea de mijloc şi de echilibru! Nu este o soluţie să te privezi de bunătăţi şi să te abţii, pentru că vei ieşi din sărbători frustrat, nemulţumit şi vei simţi efectiv că parcă au trecut degeaba.

2 anca alungulesei jpg jpeg

psiho-dieta.com

@shutterstock



Recente

shutterstock 2395327839 jpg
Ce profesie ti se potriveste in functie de modul in care iti incrucisezi bratele  Sursa foto shutterstock 2462734087 jpg
Gaselnita care te ajuta sa alegi un filtru de ulei singura fara ajutor masculin (1) jpg
Ce trebuie sa stii despre Lasata secului  Sursa foto shutterstock 2253537285 jpg
shutterstock 1458528509 jpg
shutterstock 2530319391 jpg
shutterstock 690061417 jpg
Sfintii Mihail si Gavriil  Sursa foto Doxologia jpg
shutterstock 1703969782 jpg
Memoria iti joaca feste  Nu sari peste acest pas din rutina de dimineata  Sursa foto shutterstock 283065242 jpg
Iluzie optica  Ai o gandire rationala sau emotionala  Sursa foto mia yilin TikTok jpg
shutterstock 2445908607 jpg
Semne prin care corpul iti cere o pauza  Sursa foto shutterstock 2199052579 jpg
shutterstock 2427040417 jpg
shutterstock 1469273255 jpg
Test  Cat de empatic esti  Sursa foto shutterstock 304371794 jpg
shutterstock 2459079871 jpg
credit online rapid buget strategii financiare jpg
Secretele celor care isi pastreaza calmul  Sursa foto shutterstock 2249785429 jpg
Semne ca ai un IQ peste medie  Sursa foto shutterstock 2230643979 jpg