Dieta Montignac te învaţă cum să combini inteligent alimentele

1 85085 original jpg jpeg

Dietă Montignac este o dietă eficientă şi funcţională, care a fost populară în special în Europa în perioada anilor ’90, dar cărţile renumitului nutriţionist sunt încă actuale. 

Această dietă este inspirată din bucătăria franţuzească – ceea ce face că alimente precum vinul roşu, ciocolată sau brânză să nu fie interzise. Montignac a vândut peste 15 milioane de cărţi iar metodă să a fost adoptată cu succes şi de celebrităţi precum Gerard Depardieu, Regina Beatrix a Olandei şi alţii. 

Nu îi plăcea să îi fie metoda numită dietă şi pentru că o considera un mod de alimentaţie pe vecie. Cu următoarele ţinte: slăbitul, dacă există un exces ponderal, prevenirea reîngrăşării, aşa cum se întâmplă la dietele pe care le-a înfierat atâta, prevenirea apariţiei diabetului de tip 2, diminuarea riscurilor de boli cardiovasculare.

Două lucruri ne ruga Monti să facem pentru noi: să întrerupem număratul caloriilor, o falsă problemă în domeniul reglării greutăţii, în opinia sa, şi să ne alegem alimentele în funcţie de specificul lor nutriţional şi de potenţialul metabolic – glucidele pe cât se poate numai din cele cu indice glicemic scăzut sau foarte scăzut, lipidele în funcţie de acizii graşi – privilegiaţi sunt cei de tip omega 3, din peşte, şi chiar şi cei nesaturaţi, uleiul de măsline, demni de evitat sunt cei saturaţi – unt, cărnuri grase, iar proteinele vor fi alese în funcţie de origine (vegetală sau animală), de complementaritate şi de neutralitate în procesul de mai sus, cu hiperinsulinismul.

Citeşte şi: Dieta de 28 de zile care îţi taie pofta de mâncare. Slăbeşti până la 10 kilograme

Metoda Montignac si conceptul de indice glicemic

Michel Montignac clasifică alimentele în funcţie de indicele lor glicemic (IG). Acesta măsoară capacitatea unor glucide de a creşte nivelul glicemiei. Cercetătorul american Jenkins a fost cel care a pus la punct scară indicilor glicemici. Pentru a o constitui, el a dat în mod arbitrar glucozei valoarea 100. Această valoare corespunde absorbţiei intestinale a glucozei consumate în proporţie de 100%. Există mai multe clasificări ale indicilor glicemici. Montignac îi împarte în trei categorii:

IG scăzut, mai mic sau egal cu 35;

IG mediu, cuprins între 35 şi 50;

IG ridicat, mai mare de 50.

Exemple de alimente cu indice glicemic ridicat:

IG 110: bere

IG 100: glucoză

IG 95: cartofi prăjiţi, făînă de orez

IG 90: făînă albă

IG 85: pop corn

IG 70: zahăr, orez, băuturi carbogazoase (cola), chips-uri, mămăligă

IG 65: făînă semi-integrală, pâine de secară, pâine neagră, porumb, ananas în sirop

IG 60: banane, castane, făînă integrală, pizza

IG 55: Ketchup, piersici în sirop, sushi, papaya

Citeşte şi: Ce se întâmplă în corpul tău dacă mănânci zilnic un ardei iute

Exemple de alimente cu indice glicemic mediu:

IG 50: kiwi, ananas, mango, orez integral, paşte integrale, suc de mere (fără zahăr)

IG 45: cereale integrale, nuca de cocoş, pâine prăjită, banane verzi, struguri, mărar

IG 40: fulgi de ovăz, unt de arahide fără zahăr, prune uscate, suc de morcov

Exemple de alimente cu indice glicemic scăzut:

IG 35: caise uscate, portocale, prune, mere, piersici, ţelină, iaurt

IG 30: brânză proaspătă, morcovi, mandarine, clementine, lapte degresat, lapte de soia, pere, grepfrut, roşii, napi, marmeladă fără zahăr

IG 25: făînă de soia, humus, cireşe, căpşune, zmeură, seminţe de dovleac

IG 20: iaurt din soia, suc de lămâie fără zahăr, pudra de cacao

IG 15: spanac, tofu, dovlecei, ardei, măsline, salată verde, soia, varză, varză de Bruxelles, broccoli, conopidă, castravete, ceapă, ciuperci, ghimbir, nuci, migdale, arahide, germeni de grâu

IG 10: avocado

IG 5: crustacei (homar, langustă, crab), oţet, condimente (piper, pătrunjel, oregano, busuioc, scorţişoară, vanilie)

IG 0: carne (de vită, de pui), ceai, cafea (fără zahăr), fructe de mare.

Citeşte şi: Ţi-e poftă de ciocolată sau de pâine? Iată ce încearcă organismul să-ţi transmită

Dieta Montignac se împarte în două faze:

Faza I: Implică consumul de alimente cu un indice glicemic foarte scăzut de 35 sau mai puţîn. Faza I este şi o modalitate recomandată de Montignac de a renunta la obiceiurile alimentare greşite şi de a adopta un stil de viaţă sănătos.

Este încurajat consumul de proteine din peste sau legume (persoanele care au probleme cu rinichii trebuie să consulte un medic înainte pentru că acest tip de dietă le-ar putea afecta sănătatea). 

Faza II: În această etapă trebuie să menţinem tot ceea ce am pierdut în prima etapă şi să încercăm să consumăm alimente cu un indice glicemic mediu sau mic. Şi faza a două ar trebui să devină mai degrabă un stil de viaţă.



Recente

portrait teenage girl looking victorious jpg
6915265 jpg
pexels technobulka 2908976 jpg
Flexibilitatea unui credit IFN Cum se adapteaza nevoilor tale jpg
teenager trying reduce hangover effect morning jpg
50   51 shutterstock 2252434631 jpg
happy female model sitting floor covered with confetti laughing enchanting caucasian girl posing with balloons her birthday jpg
space collage with young women jpg
front view young beautiful lady white dress posing with stop sign jpg
fantasy scene wealth jpg
front view young modern woman colorful coat orange t shirt with black earphones sunglasses posing jpg
Semnificatia apei sfintite Boboteaza  Sursa foto shutterstock 2241996461 jpg
Ce este randamentul dividendului jpg
adorable white woman posing with bengal lights gorgeous red haired girl holding sparklers laughing new year jpg
three friends having 2018 party jpg
profimedia 1061300496 jpg
view snowman with winter landscape snow jpg
St stephen wiki jpg
young woman santa s hat sitting with opened book jpg
christmas balls with sun shining jpg