Dovada că o dietă potrivită funcţionează! A slăbit 15 kilograme după ce a făcut o singură schimbare în alimentaţie

1 83951 original jpg jpeg

 Ce contează mai mult atunci când vrei să slăbeşti? Ce dietă ai sau câtă mişcare faci? O întrebare care nu are nici acum un răspuns clar. 

Pentru Amy, alimentaţia a fost răspunsul. Femeia în vârstă de 29 de ani, soţia unui celebru antrenor de fitness din Sydney, se antrena de 5 ori pe zi, însă nu avea corpul pe care şi-l dorea. Rezultatele au apărut abia după ce a făcut o singură schimbare în dietă.  

image

În afară de orele petrecute în sala de sport, Amy avea grijă la alimentaţia, însă fără să-şi controleze porţiile, şi a "trişat" în weekend.  

"Chiar dacă sunt căsătorită cu un trainer personal, el este extem de ocupat şi reuşim să ne antrenăm împreună doar o dată pe săptămână. Sunt genul de persoană care are nevoie de îndrumare, de aceea am preferat să merg la diferite clase", a declarat ea.  

"Apoi, am început să urmez o dietă ketogenică. Am avut voie să consum doar 20 de grame de carbohidraţi pe zi, iar restul alimentelor, până la 1200-1400 de calorii, grăsimi şi proteine vegetale", a declarat ea. 

Altfel spus, dieta ketogenică este un plan alimentar bazat pe a lua majoritatea caloriilor din grăsimi, o cantitatea moderată de proteine şi numai aproximativ 20 de grame de carbohidraţi pe zi, cam cât are un măr. În acest fel, Amy a reuşit să slăbească 15 kilograme.

Rezultatul este spectaculos.

image

Sursă: dailymail.co.uk



Recente

Rac Mercur retrograd jpg
Sânziene jpg
femeie obosita 13400 jpg
Solstitiu jpg
woman sitting rock sunset jpg
shot beautiful young businesswoman wearing blue chiffon shirt while standing building street with folded arms jpg
portrait thoughtful woman standing street jpg
view fox nature with lots details jpg
woman with hat sitting chairs beach beautiful tropical beach woman relaxing tropical beach koh nangyuan island jpg
stacks coins increasing height textured surface jpg
beautiful sexy woman model lady with red lips black elegant dress sitting sofa near gray wall jpg
sfintii constantin si elena jpeg
4652019 jpg
Varste jpg
woman yawning office jpg
family moving using boxes jpg
zi cu energie (1) jpg
portrait beautiful happy cute sexy brunette woman with red lips wide classic pants holding plastic coffee cup white background jpg
kelly sikkema Hl3LUdyKRic unsplash jpg
attractive young man using digital tablet with modern metal pendant jpg