Motive pentru care nu ar trebui să mănânci la birou

1 75732 original jpg jpeg

Conform unor studii, două treimi din angajatori mânâncă la birou. Unii dintre ei cred că astfel arată că sunt muncitori, iar alţii consideră că economisesc timp. Însă, există câteva motive pentru care n-ar trebui să mănânci niciodată la birou!

Câştigi în greutate

Să iei prânzul departe de birou este pretextul perfect de a face mişcare. Majoritatea timpului stai pe scaun, în faţa calculatorului, iar asta dăunează sănătăţii. Prin ridicarea de la birou pentru a mânca masa de prânz, nu vei risca să te îngraşi. De asemenea, la birou vei avea tendinţa să consumi calorii doar din plictiseală, dar dacă vei lua masa la cantină o vei face pentru că într-adevăr îţi este foame. De asemenea, poţi pregăti de acasă un prânz sănătos şi să-l mănâci departe de spaţiul de lucru, decât să iei produse de patisserie pe care să le consumi la birou.

Nu este igienic

În timp ce mănânci se pot strecura frimituri în tastatură şi în crăpături, dezvoltându-se astfel mucegaiul şi bacteriile. Acestea se răspândesc apoi pe celelalte obiecte de pe birou cum ar fi telefonul, hârtii, pixuri.

Nu socializezi

Este bine ca în timpul programului de lucru să vorbeşti cu colegii şi altceva în afară de subiectele de serviciu. De aceea, ai putea să mergi să mănânci împreună cu ei pentru a-i cunoaşte mai bine şi pentru a te destinde timp de câteva minute.

Nu îţi menţii concentrarea

Uneori este greu să fii focusată mult timp pe acelaşi lucru. De aceea, în loc să faci pauze ca să joci un joc pe calculator, mai bine ieşi din încăpere şi ia o gustare. Dacă te retragi pentru o pauză de 30 de minute, când te vei întoarce la birou vei avea mintea limpede şi vei fi mai atentă la ceea ce ai de făcut.



Recente

6915265 jpg
pexels technobulka 2908976 jpg
Flexibilitatea unui credit IFN Cum se adapteaza nevoilor tale jpg
teenager trying reduce hangover effect morning jpg
50   51 shutterstock 2252434631 jpg
happy female model sitting floor covered with confetti laughing enchanting caucasian girl posing with balloons her birthday jpg
space collage with young women jpg
front view young beautiful lady white dress posing with stop sign jpg
fantasy scene wealth jpg
front view young modern woman colorful coat orange t shirt with black earphones sunglasses posing jpg
Semnificatia apei sfintite Boboteaza  Sursa foto shutterstock 2241996461 jpg
Ce este randamentul dividendului jpg
adorable white woman posing with bengal lights gorgeous red haired girl holding sparklers laughing new year jpg
three friends having 2018 party jpg
profimedia 1061300496 jpg
view snowman with winter landscape snow jpg
St stephen wiki jpg
young woman santa s hat sitting with opened book jpg
christmas balls with sun shining jpg
profimedia 0943076492 (2) jpg