Obiceiuri sănătoase care combat mesele „grele“ de Sărbători

1 66606 original jpg jpeg

Ţii post şi te bucuri că pe lângă respectarea cutumelor religioase, detoxifici organismul? Minunea însă durează în majoritatea cazurilor până când apar mesele bogate cu cozonaci, sarmale şi cârnaţi. Ca să eviţi problemele, cum sunt indigestiile şi acumularea de kilograme, ţine cont de următoarele sfaturi.

Anul acesta poţi scăpa de tulburări digestive,balonare şi stare de greaţă,dacă treci de la post la mese festiveuşor,începând cu porţii mici şi dese.

După post,evită prăjelile

Odată cu perioada de post,reuşim să curăţăm corpul de toxine,pentru că ne ferim de consumul de proteine animale. Nu ştiu dacă ai observat,dar în timpul lunilor în care nu consumăm carne,mâncăm mai puţin şi mai des. Iar acest obicei este unul sănătos,pentru că mâncarea se digeră mai uşor şi metabolismul funcţionează mai bine.

Din păcate,venirea Sărbătorilor înseamnă şi abundenţă:cârnaţi,cozonaci,alimente procesate,dulciuri,grăsimi. Practic,obligăm corpul să se readapteze la vechile obiceiuri în mod brusc şi fără să ne gândim la consecinţe.

Cel mai rău obicei dintre toate este consumul de prăjeli,care duce la constipaţie,însă poate favoriza şi complicaţii,cum sunt problemele cardiace,iar în unele cazuri se poate vorbi şi despre infarct. Acest lucru grav se poate întâmpla,dacă după Sărbători continui mult timp să mănânci astfel.

E bine să faci trecerea de la alimentaţia de post la cea normală treptat,de-a lungul unei săptămâni,pentru a da voie corpului să se obişnuiască.

Nu gusta câte puţin din fiecare

Dacă vrei să te bucuri de Sărbători şi să savurezi tot felul de bunătăţi delicioase şi consistente,ideal este să faci pauze între felurile principale.

 De exemplu,dacă mâncăm salată de boeuf şi apoi câteva sarmale,urmate de friptură şi cozonac vom sfârşi în pat,plini şi epuizaţi de energie.

Poţi evita îngreunarea digestiei,făcând pauze de câte un sfert de oră între alimentele mai consistente,care conţin carne şi grăsimi.

Nu fuma la masă

Contează foarte mult mediul în care mănânci. Agitaţia din timpul mesei şi muzica dată la volum maxim pot tulbura digestia. Când mâncăm şi vorbim în acelaşi timp,înghiţim goluri de aer,care pot provoca balonări.

Obligatoriu,fumatulnu ar trebui să facă parte din meniul festiv. Odată ce inhalăm fumul de ţigară,pierdem din oxigen şi îngreunăm digestia.În caz că nu ştiai,fumatul agravează simptomele mahmurelii.

Începe cu porţii mici

Mesele de Crăciun şi de Revelion sunt bogate în preparate culinare apetisante. Dacă te înfrupţi din toate,rişti să-ţi încarci ficatul şi să te îmbolnăveşti.

Tentaţiile sunt mari şi este bine să consultăm meniul înainte de a începe să mâncăm. Dacă nu există un meniu,întrebăm gazda ce urmează să consumăm la masă.

În cazul în care toate preparatele ne fac cu ochiul,cel mai bine este să gustăm din fiecare,cu condiţia să înjumătăţim porţiile.

O altă metodă ar fi să eliminăm o parte din alimente,în special pe cele care conţin grăsime multă,maioneză şi sosuri. În ceea ce priveşte deserturile ar fi bine să fie consumate între mese. 



Recente

2150420711 jpg
2150229929 jpg
young beautiful woman lying bed early morning shot from jpg
find the third cat jpg
shutterstock 1310620391 jpg
femeie care picteaza jpg
shutterstock 2253537285 jpg
shutterstock 2269877129 jpg
shutterstock 2377547251 jpg
roblox jpg
caine test iluzie jpg
shutterstock 1917555536 jpg
shutterstock 2409568293 jpg
shutterstock 1917189239 jpg
shutterstock 647849362 jpg
shutterstock 1095270347 jpg
shutterstock 1742654276 jpg
cuplu face calcule 2229856785 jpg
clickpentrufemei ro (19) jpg
Semne ca iti neglijezi sanatatea mintala  Sursa foto shutterstock 2200959479 jpg