Cinci obiceiuri de dimineaţă pentru a avea mai multă energie

11 dimineatapebalcon jpg jpeg

Modul în care ne petrecem dimineaţa poate fi hotărâtor pentru restul zilei, respectiv dacă aceasta va fi una bună sau catastrofală. Există mai multe obiceiuri de adoptat dimineaţa care pot garanta faptul că ziua va fi una satisfăcătoare. Şi nu ai nevoie decât de foarte puţină organizare.

Înainte de toate, chiar dacă eşti tentată să mai dormi puţin după ce a sunat ceasul, nu o face. Dacă te trezeşti în fiecare dimineaţă la aceeaşi oră, fără a amâna momentul în care te ridici din pat, îţi vei impune mai uşor un anumit ritual care te va ajuta să treci cu bine peste momentele mai grele din zi. În ceea ce priveşte ora ideală de trezire, aceasta depinde pur şi simplu de ceasul biologic. Ideal ar fi să te trezeşti cam cu o oră şi jumătate înainte de a ieşi din casă.

O cafea reconfortantă

2 cafea jpg jpeg

Nimic nu este mai reconfortant dimineaţa decât să profiţi de o cană de cafea bună pentru a te trezi pe deplin. Iar pe piaţă există în prezent numeroase modele de espressoare de cafea de calitate, aşa că ai de unde alege.

Cafeaua este o băutură care stimulează, acţionând asupra neurotransmiţătorilor din sistemul nervos central. Din acest motiv, permite îmbunătăţirea atenţiei, capacităţii de concentrare şi combate somnolenţa. Numeroase studii au demonstrat că un consum moderat de cafea - maximum două căni pe zi - stimulează anumite funcţii cognitive, precum învăţarea şi memoria. În plus, antioxidanţii din cafea protejează de stresul oxidativ, unul dintre mecanismele care provoacă inflamaţie în organism.

Totuşi, deşi s-a demonstrat că este benefic un consum de cel puţin o ceaşcă de cafea pe zi, nu este recomandat să se adauge în această băutură îndulcitori, frişcă şi condimente. Pe scurt, bea mai degrabă o cafea neagră sau un espresso neîndulcit pentru a profita de beneficiile pentru sănătate.

Un mic dejun cu de toate

micdejun jpg jpeg

Acesta este sfatul tuturor nutriţioniştilor. Şi, totuşi, multe persoane nu iau micul dejun, din lipsă de timp sau pentru că pur şi simplu nu le este foame. Totuşi, s-a demonstrat că cei care renunţă la micul dejun se pot confrunta cu riscuri crescute de a dezvolta diabet şi rezistenţă la insulină, de a deceda din cauza unei maladii cardiace, de a se confrunta cu creşterea nivelului de colesterol, hipertensiune arterială, apariţia stresului provocat de oboseală etc.

Care sunt alimentele recomandate pentru micul dejun? Proteinele, elemente care se găsesc în toate celulele organismului, elimină senzaţia de foame. Un mic dejun ideal, potrivit nutriţioniştilor, ar trebui să includă 13% proteine, în cazul unui adult, şi 10%, în cazul unui copil. Vorbim  despre preparate dietetice din carne, ouă şi lactate.

Fructele conţin vitamine, minerale, fibre şi zinc şi oferă energie, indiferent că optăm pentru varianta proaspătă sau deshidratată. Un mod ideal de a profita la maximum de fructe este un smoothie.

Zaharurile lente oferă un plus de energie şi previn pofta de a ronţăi ulterior diverse preparate mai puţin sănătoase. Alege cereale integrale, care conţin glucide complexe, oferind energie toată dimineaţa.

Adaugă şi o cantitate mică de grăsimi bune, precum unt sărat, unt de migdale, cremă de castane sau miere ori dulceaţă. Dimineaţa este permis orice, dar în cantitate moderată.

O băutură caldă

Este modalitatea perfectă de a hidrata organismul după o noapte de somn. De pildă, apă cu lămâie (cu un conţinut ridicat de vitamina C) sau un ceai cald, bogat în vitaminele B, C şi E. Se recomandă ca ceaiul să fie consumat fără zahăr ori lapte şi astfel nu vei aduce calorii în plus corpului. Dacă nu îţi place ceaiul, optează pentru un suc de fructe.

Puţină mişcare

femeiefacandsport jpg jpeg

Foarte multe persoane nu sunt foarte motivate să facă mişcare dimineaţa. Însă nu este nevoie de sport de performanţă pentru a da startul unei noi zile. Poţi face pur şi simplu yoga sau stretching, iar astfel de activităţi vor permite organismului să se trezească şi să se oxigeneze. Inclusiv făcutul patului este o formă de activitate fizică. Ori câteva flotări şi genuflexiuni. Dacă eşti obişnuită, poţi să rezervi cinci minute din rutina de dimineaţă şi pentru a medita, a face exerciţii de respiraţie.

De asemenea, dacă nu este o distanţă prea mare, mergi la serviciu pe jos sau cu bicicleta, în loc să foloseşti transportul în comun sau să iei un taxi.

Un duş călduţ

Încheie rutina de dimineaţă cu un duş, dar nu cu apă foarte caldă, pentru că efectul va fi contrar celui scontat. Chiar dacă afară este frig, corpul se va obişnui cu temperatura ambientală. Începe cu un şuvoi de apă caldă, apoi coboară temperatura cu câteva grade, pentru un efect stimulator.

Un duş, un mic dejun echilibrat, o cafea bună şi câteva alte mici obiceiuri sunt suficiente pentru a te trezi plină de energie şi a da startul unei zile fabuloase.

Sursa foto: Pixabay.com



Recente

Ce profesie ti se potriveste in functie de modul in care iti incrucisezi bratele  Sursa foto shutterstock 2462734087 jpg
Gaselnita care te ajuta sa alegi un filtru de ulei singura fara ajutor masculin (1) jpg
Ce trebuie sa stii despre Lasata secului  Sursa foto shutterstock 2253537285 jpg
shutterstock 1458528509 jpg
shutterstock 2530319391 jpg
shutterstock 690061417 jpg
Sfintii Mihail si Gavriil  Sursa foto Doxologia jpg
shutterstock 1703969782 jpg
Memoria iti joaca feste  Nu sari peste acest pas din rutina de dimineata  Sursa foto shutterstock 283065242 jpg
Iluzie optica  Ai o gandire rationala sau emotionala  Sursa foto mia yilin TikTok jpg
shutterstock 2445908607 jpg
Semne prin care corpul iti cere o pauza  Sursa foto shutterstock 2199052579 jpg
shutterstock 2427040417 jpg
shutterstock 1469273255 jpg
Test  Cat de empatic esti  Sursa foto shutterstock 304371794 jpg
shutterstock 2459079871 jpg
credit online rapid buget strategii financiare jpg
Secretele celor care isi pastreaza calmul  Sursa foto shutterstock 2249785429 jpg
Semne ca ai un IQ peste medie  Sursa foto shutterstock 2230643979 jpg
dobanda pentru fonduri neinvestite 2261412661 jpg