De ce este bine să faci mişcare în aer liber. Ce boli poţi preveni

1 sport jpg jpeg

Activitatea fizică moderată practicată zilnic reduce riscul de cancer şi combate obezitatea. Adulţii cu vârste între 18 şi 65 de ani au nevoie de 30 de minute de sport cel puţin cinci zile pe săptămână, iar copiii, de 60 de minute.

Sedentarismul este unul dintre principalii inamici ai omului modern, fiind asociat cu favorizarea apariţiei a numeroase boli, printre care cele ale sistemului cardiovascular, diabet zaharat de tip 2 şi afecţiunile articulare. Riscul de boală coronariană şi de accident vascular cerebral este aproape redus la jumătate la persoanele cu o viaţă activă. Îngrijorător este că tot mai mulţi copii adoptă un stil de viaţă sedentar, ceea ce explică preponderenţa obezităţii de la vârste din ce în ce mai tinere. Conform unor estimări ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, mai puţin de o treime din tineri acordă timp practicării de activităţi fizice. O jumătate de oră de sport este suficientă pentru scăderea în greutate şi, implicit, pentru îmbunătăţirea stării generale a organismului.  

Viaţa activă poate preveni cancerul

Un raport recent realizat de Fundaţia Mondială de Cercetare a Cancerului a subliniat că peste 40% din cazurile de cancer mamar şi de colon ar putea fi prevenite prin adoptarea unui stil de viaţă sănătos, care include practicarea regulată de activităţi fizice. În acest scop, se recomandă cel puţin 30 de minute de efort fizic moderat spre intens, de cel puţin cinci ori pe săptămână. Printre activităţile cu caracter viguros se numără joggingul, fotbalul, gimnastica aerobică.

Întreţine sistemul osos şi muscular

Sportul ajută la prevenirea degradării ţesutului muscular şi osos. Practicat încă din copilărie, este folositor pentru dezvoltarea armonioasă a masei musculare şi pentru menţinerea masei osoase. Activitatea fizică este utilă nu numai în reducerea riscului de a face osteoporoză, ci şi în tratamentul acestei boli, reducând riscul de fracturi. Totuşi, trebuie evitate exerciţiile de intensitate sporită, mai ales cele care presează coloana şi oasele picioarelor.

Sportul alungă depresia

Mişcarea are efecte benefice şi asupra sănătăţii mintale, fiind indicată mai ales în cazul unui ritm de viaţă stresant. Astfel, antrenamentul fizic poate ţine departe anxietatea şi depresia. În plus, persoanele active au un randament intelectual mai ridicat decât cele sedentare. La elevi, sportul poate creşte perfomanţele şcolare.



Recente

femeie freelancer birou acasa jpg
Rac Mercur retrograd jpg
Sânziene jpg
femeie obosita 13400 jpg
Solstitiu jpg
woman sitting rock sunset jpg
shot beautiful young businesswoman wearing blue chiffon shirt while standing building street with folded arms jpg
portrait thoughtful woman standing street jpg
view fox nature with lots details jpg
woman with hat sitting chairs beach beautiful tropical beach woman relaxing tropical beach koh nangyuan island jpg
stacks coins increasing height textured surface jpg
beautiful sexy woman model lady with red lips black elegant dress sitting sofa near gray wall jpg
sfintii constantin si elena jpeg
4652019 jpg
Varste jpg
woman yawning office jpg
family moving using boxes jpg
zi cu energie (1) jpg
portrait beautiful happy cute sexy brunette woman with red lips wide classic pants holding plastic coffee cup white background jpg
kelly sikkema Hl3LUdyKRic unsplash jpg