Află gratuit dacă eşti alergică!

1 68784 original jpg jpeg

Strănuţi des, îţi apar bubiţe pe piele şi simţi că ţi se face rău de la mirosul de parfum sau de detergent? Este posibil să ai o alergie! Ca să descoperi dacă eşti alergică, poţi merge la un consult gratuit de specialitate în Capitală!

Începând cu  1 noiembrie şi până la sfârşitul acestui an,mai exact până la data de 20 decembrie, se desfăşoară proiectul „Sănătatea înseamnă libertate”,o campanie socială de informare şi conştientizare a populaţiei în legătură cu afecţiunile alergice. Momentan,doar bucureştinii pot beneficia de acest program,urmând ca pe viitor să se extindă activităţile şi la nivel naţional.

Ce se întâmplă mai exact? Bucureştenii,şi nu numai,pot beneficia de consultaţii de specialitate gratuite şi de testări la preţuri reduse. Tot ce trebuie să faci este să te programezi înainte sunând la numărul de telefon 021-327.52.59 sau poţi da un e-mail la:info@telemedica.ro.

În cadrul evenimentului care a anunţat lansarea proiectului,Prof. Dr. Diana Deleanu,Preşedinte al Societăţii Române de Alergologie şi Imunologie Clinică,a spus că la momentul actual tot mai multe persoane suferă de afecţiuni alergice,care se agravează pe măsură ce timpul trece. „Stilul modern de viaţă (timp mult petrecut în interior,expunerea la alergeni multipli,contactul redus cu microorganisme nepatogene,poluarea etc) a determinat creşterea alarmantă a frecvenţei bolilor alergice”,a declarat specialistul.

În plus,cifrele sunt tot mai îngrijorătoare. Pe viitor,se preconizează că 1 din 3 copii va fi alergic. Cele mai frecvente alergii în rândul celor mici sunt:rinita alergică (la praf) şi urticaria. La adulţi,este mai des întâlnită alergia la medicamente,cauzată de consumul excesiv de pastile,fără recomandarea medicului.



Recente

view fox nature with lots details jpg
woman with hat sitting chairs beach beautiful tropical beach woman relaxing tropical beach koh nangyuan island jpg
stacks coins increasing height textured surface jpg
beautiful sexy woman model lady with red lips black elegant dress sitting sofa near gray wall jpg
sfintii constantin si elena jpeg
4652019 jpg
Varste jpg
woman yawning office jpg
family moving using boxes jpg
zi cu energie (1) jpg
portrait beautiful happy cute sexy brunette woman with red lips wide classic pants holding plastic coffee cup white background jpg
kelly sikkema Hl3LUdyKRic unsplash jpg
attractive young man using digital tablet with modern metal pendant jpg
3505490 jpg
kaboompics colorful 791927 1920 jpg
thumbnail 800x600 png
nadine rupprecht lRmT2rB0O94 unsplash jpg
guille alvarez IcI3FizU9Cw unsplash jpg
shutterstock 2467088781 jpg
60 61 shutterstock 2705951419 jpg