Analize de sânge pe care trebuie să le faci neapărat

1 81601 original jpg jpeg

Sănătatea trebuie să fie pe primul loc pentru toată lumea. Stările de rău şi alte simptome nu trebuie ignorate, mai ales că în ultima perioadă tot mai mulţi oameni află că sunt bolnavi de afecţiuni grave, în ultimul stadiu. Pentru a preveni problemele de sănătate, este esenţial să îţi faci anual analize, mai ales pe cele de sânge.

Analiza de sânge completă

Testele de sânge oferă rezultate care ajută medicul să îşi dea seama de starea generală a sănătăţii. Ele spun care este starea sângelui, ficatului, plămânilor, precum şi a numărului de celule din sânge. Se cunosc valorile trombocitelor, globulelor roşii şi a celor albe. Acestea măsoară, de asemenea, numărul total, varietatea şi concentraţia procentuală. Dacă vrei să ştii cum stai cu sănătatea, atunci este necesar să le faci.

Testul tiroidian

Problema tiroidei este tot mai prezentă atât la femei cât şi la bărbaţi. Aşadar, dacă observi o schimbare bruscă a greutăţii, atunci trebuie să mergi imediat să îţi faci analize. Poate slăbitul sau creşterea în greutate nu are legătură cu hormonii tiroidieni, însă nu trebuie să ignori astfel de simptome, mai ales dacă te simţi şi foarte obosită în ultima perioadă. Acestea sunt teste pe care trebuie să le faci după 20 de ani.

Fibrinogenul

Când apare inflamarea ţesutului în organism, nivelurile de fibrinogen cresc. Fibrinogenul contribuie în mod semnificativ la coagularea sângelui. Iar creşterea lui poate duce la probleme cardiace. Este foarte important să cunoşti nivelul fibrinogenului, lucru pe care-l poţi afla în urma unui test de sânge.

Dehidroepiandrosteronul-sulfat (DHEA-S)

Dehidroepiandrosteronul-sulfat (DHEA-S) este un hormon produs de glandele suprarenale. Dehidroepiandrosteronul-sulfat este un precursor al hormonilor sexuali. Aceşti hormoni reprezintă estrogenul şi testosteronul. Scăderea nivelului de DHEA-S poate duce la diferite riscuri pentru sănătate şi probleme hormonale.

Aceste teste sunt foarte importante pentru sănătatea ta. Nu ignora simptomele care-ţi spun că ceva este în neregulă cu organismul tău.



Recente

relaxed smiling girl playing with her fluffy cat indoor shot amazing lady holding pet jpg
portrait blissful blonde woman posing with peace sign drinking cocktail happy tanned caucasian girl bright dress having fun summer resort jpg
portrait modern woman relaxing home jpg
young couple having picnic forest jpg
playful ginger girl posing with pleasure white wall stunning caucasian woman striped t shirt smiling jpg
femeie freelancer birou acasa jpg
Rac Mercur retrograd jpg
Sânziene jpg
femeie obosita 13400 jpg
Solstitiu jpg
woman sitting rock sunset jpg
shot beautiful young businesswoman wearing blue chiffon shirt while standing building street with folded arms jpg
portrait thoughtful woman standing street jpg
view fox nature with lots details jpg
woman with hat sitting chairs beach beautiful tropical beach woman relaxing tropical beach koh nangyuan island jpg
stacks coins increasing height textured surface jpg
beautiful sexy woman model lady with red lips black elegant dress sitting sofa near gray wall jpg
sfintii constantin si elena jpeg
4652019 jpg
Varste jpg